Am rupt-o în fericire oameni buni. S-a dus toamna cu ploile şi umezelile sale bacoviene şi a venit iarna, deocamdată zgârcită în zăpadă pe un mare areal al ţării, dar bogată în frig. Păi, am îndurat noi friguri şi mai mari, că doar nu s-a mutat aici pe meleagurile noastre ultrageroasa Siberie. Şi de ce ne-am plânge că vine anotimpul alb când ceasul rotirii vremurilor indică - iarnă? Pentru că ne îngheaţă geamurile caselor şi suflarea în gât, ne trosnesc oasele, se troienesc şoselele, liniile de cale ferată. Te urci în tren şi nu ştii dacă ajungi la destinaţie. Rămâi înzăpezit în vreo gară, dar ce e mai rău că rămâi prizonierul iernii în propria ta casă, înspăimântat de preţurile uriaşe ale încălzirii apartamentelor. Dacă aiurea, căderea zăpezii, venirea iernii e o bucurie, la noi e un adevărat coşmar. Administraţiile locale se dau de ceasul morţii când afară începe să ningă sau termometrele arată temperaturi mult sub zero grade. Atunci se simt toate sechelele rămase de peste ani: asfalturi desfundate, lucrări edilitare neterminate, spaţii comune neînchise, datorii neachitate la societăţile furnizoare de căldură, procese pe rol pentru executarea silită a datornicilor.
     Dar iarna, mai ales în această lună a cadourilor în care poetul spune: "Te uită cum ninge-n decembrie", produce şi alte frisoane în afară de cel al frigului. Vine Crăciunul, Anul Nou, când totul se derulează după o fervoare specifică sărbătorilor. Multe firme private îşi trimit acasă salariaţii după ce şi-au permis să-i cadorisească de Crăciun, fie cu bani, fie cu porci sau alte obiecte. Lumea aleargă să-şi facă rost de pomi, globuri şi beteala au rămas din anii trecuţi. Miroase peste tot a porci pârliţi, a cetină verde, a vin fiert cu scorţişoară etc. Ne apropiem de finalul încă unui an în care nu am simţit că ne-ar merge mai bine, că cineva (guvernanţii) ar mai fi luat ceva din greutăţile care ne înconvoaie spinarea. Dimpotrivă, aleşii se înfruptă din banul public, îşi acordă cu generozitate privilegii şi tot felul de alte beneficii, în timp ce alţii n-au un pat şi o pătură, dorm în stradă, în guri de metrou, gândindu-se de pe acum la venirea primăverii. Aflăm cu stupoare, de pildă, că dacă s-ar aduna toţi boschetarii oraşului Bucureşti, adică cam 8000 de nenorociţi, s-ar găsi doar un pat pentru 150 de oameni. Există foarte puţine aziluri de noapte şi atunci mulţi rămân să doarmă sub scările de bloc sau prin canale. În schimb, se înmulţesc miliardarii, aşa-zişii baroni, corupţii, hoţii, vilele somptuoase, cârdurile maşinilor de lux. Se îngroaşă rândurile revoluţionarilor făcuţi peste noapte care se înghesuie la drepturile pe care le oferă o lege permisivă pe care parlamentarii puterii se strofoacă s-o voteze. Nepăsarea faţă de omul aflat la ananghie merge până acolo încât li s-au amputat pensiile celor cu deficienţe de vedere. Statul se află într-o cumplită criză financiară şi ia de unde poate, de la profesori, de la pensionari, de la salariaţi. Urmează probabil, văduvele şi orfanii. În schimb, parlamentarii şi-au dat prin vot un supliment de pensie echivalentă cu 65% din indemnizaţia avută la sfârşitul legislaturii. Acest troc politic are o bătaie lungă. În perspectiva alegerilor anticipate unii parlamentari mai în vârstă să fie convinşi să renunţe la mandat mai devreme.
     E iarnă şi e frig, domnilor baroni ai puterii şi vom merge din ce în ce mai mulţi la Strasbourg pentru a ne recăpăta drepturile consfiinţite de lege, de o societate democratică, vom merge în ţara lui Hamlet să convingem Comunitatea Europeană că vom anihila corupţia, economia subterană, birocraţia, că ne vom alinia legislaţiei europene. Dar până vom primi deciziile corecte ale Curţii Europene şi se vor pune în aplicare, până ce vom primi asigurări că în 2007 vom intra în UE, vom mai trece destule ierni în care oamenii vor îngheţa de frig!