Ultima oră
Știri
La Galda de Jos
Septuagenar strivit de TIR
     Ieri dimineaţă, pe DN 1, în zona comunei Galda de Jos s-a produs un accident de circulaţie în care şi-a pierdut viaţa Anghel B. (de 76 ani, din Mesentea). Deşi se stabilise cu copiii săi în Mesentea, bătrânului îi era dor în ultimul timp, din ce în ce mai tare, de locurile sale natale de la Galtiu. Se pare că septuagenarul mai avusese în ultima perioadă tentative de a ajunge la Galtiu, plecând neanunţat din gospodăria de la Mesentea. Ieri dimineaţă însă a fost ultima sa escapadă. Bărbatul, care se deplasa pe mijlocul şoselei naţionale, a fost surprins şi zdrobit de un TIR care trecea prin zonă. (N.T.)
Muncitor forestier rănit grav la Feneşasa
     Ioan Turda (de 29 ani, din judeţul Timiş) a fost internat la Spitalul judeţean Alba, marţi, 9 decembrie, cu fractură de calotă craniană, şoc hemoragic şi comă profundă. Lui Turda i-a căzut un trunchi de copac în cap, în jurul orei 12.00, în timp ce lucra, împreună cu alţi angajaţi ai Brigăzii Silvice Feneş, la exploatarea unui parchet forestier de pe Valea Groza - Feneşasa. Victima a fost transportată la spitalul Zlatna iar de acolo a fost trimis de urgenţă la Alba Iulia. În cauză cercetările sunt derulate de Inspectoratul Teritorial pentru Protecţia Muncii Alba. (N.T.)
Un cugirean a murit cu zile
     Un bărbat din Cugir a fost găsit decedat în apropierea locuinţei sale, în stare de ebrietate şi cu dâre de vomă. Nu se ştie exact cât a zăcut Valentin B., de 44 de ani în frig, însă, poate astăzi ar mai fi trăit dacă nu se expunea îndelungat la frig. Decesul a fost cauzat de insuficienţă respiratorie şi infarct. (F.R.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
ADR "Centru" a editat Buletinul informativ regional
     În luna aceasta, Agenţia pentru Dezvoltare Regională "CENTRU" a editat un Buletin Informativ Regional, care se doreşte a fi în primul rând un instrument suplimentar pentru toţi cetăţenii Regiunii "CENTRU", în înţelegerea conceptului de dezvoltare regională şi a rolului său. În acest sens, în buletin vor fi prezentate organismele abilitate să implementeze politica de dezvoltare regională, noţiuni şi practici de dezvoltare regională. Spaţii ample şi permanente vor fi acordate prezentării membrilor din Consiliul de Dezvoltare Regională, a hotărârilor luate de acesta, a poziţiei şi a acţiunilor membrilor lui în ceea ce priveşte dezvoltarea regională, dar şi a altor reprezentanţi ai administraţiei publice locale din regiunea noastră. De asemenea, Buletinul Informativ Regional va cuprinde prezentări ale tuturor programelor şi proiectelor prin care se pot obţine finanţări pentru toţi "actorii" din Regiunea noastră. În paginile Buletinului vor fi prezentate rezultatele licitaţiilor de proiecte derulate în regiunea noastră, atât prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională "CENTRU" cât şi prin alte instituţii de dezvoltare, cum ar fi Agenţia SAPARD.
     "Totodată, sperăm ca această publicaţie să fie nu doar un mijloc de informare ci şi un mijloc de intermediere pentru colaborări şi parteneriate durabile între instituţii guvernamentale, autorităţi locale şi judeţene, organizaţii neguvernamentale, instituţii de învăţământ sau de formare profesională, întreprinderi mici şi mijlocii. Nu în ultimul rând, dorim ca buletinul să devină pe lângă un ghid folositor în identificarea surselor de finanţare şi o sursă de inspiraţie pentru proiecte noi, astfel încât numărul şi calitatea lor să crească în perioada următoare. Buletinul Informativ Regional va apărea într-o primă fază trimestrial, el urmând să fie distribuit gratuit celor mai importanţi "actori" din regiune", ne-a informat directorul ADR Centru, Simion Creţu.
Florin ROMAN

Festivalul-concurs "Felician Fărcaşu" la Sebeş
     Astăzi debutează la Sebeş Festivalul-concurs "Felician Fărcaşu", organizat de Centrul cultural "Lucian Blaga" Sebeş, Organizaţia "Trebuie" Sebeş, Consiliul municipal şi Primăria municipiului Sebeş. Timp de două zile cei mai buni tineri interpreţi ai cântecului popular românesc din ţară vor concura pentru laurii festivalului care le va deschide poarta spre afirmarea în plan artistic. Cei care doresc să-i urmărească o pot face în două spectacole: astăzi de la ora 17.00 - Spectacolul-concurs susţinut de concurenţii selecţionaţi, urmat de un recital susţinut de artişti consacraţi; *Joi, 12 decembrie, tot de la ora 17.00 - Gala laureaţilor şi recital al unor artişti consacraţi. Ambele spectacole vor avea loc la Centrul cultural "Lucian Blaga". Vor participa în recital Lucreţia Ciobanu, Ionuţ Fulea, Lia Bologa, Adriana Haber Comşa, Dumitru Fărcaşu, Adina şi Ilie Medrea, Marinela Baba. La realizarea festivalului organizatorii au primit un substanţial sprijin din partea Elizei Stan. Să mai spunem că aceasta este prima ediţie a festivalului, dar că organizatorii doresc permanentizarea lui. (A.D.)
Dat în urmărire generală pentru tâlhărie în Prahova
Lui Mieluţă i s-a făcut de... porc tocmai în Cetatea de Baltă
     Mieluţă Nică, de 38 ani, din comuna Apostolache - Prahova, dat în urmărire generală pentru tâlhărie a intrat şi în atenţia poliţiştilor din Cetatea de Baltă după ce săptămâna trecută a comis un furt cu prejudiciul de peste 8 milioane de lei. Deşi furtul a fost comis în noaptea de 5/6 decembrie a.c., sesizarea a fost depusă abia luni, 9 decembrie, când păgubitul s-a întors la domiciliul său. Teodor B., proprietarul unui service auto a constatat că din atelier îi dispăruseră 25 kg de carne de... porc, mai multe unelte pentru reparaţii auto şi două radiocasetofoane auto. În timpul anchetei, poliţiştii din Cetatea de Baltă au descoperit că Mieluţă Nica fusese găzduit, timp de o săptămână, de Angela Lucaci din Jidvei. În grădina din spatele locuinţei acesteia poliţiştii au mai găsit un rest de 8,5 kg de carne, îngropată în pământ. De Mieluţă Nica, nici urmă, acesta luându-şi tălpăşiţa imediat după comiterea furtului. Hoţului i s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, fiind dat din nou în urmărire.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.