Divanul ţării reunit în acest week-end la Cluj-Napoca a strâns în Sala Prefecturii oraşului de pe Someş pe preşedintele Iliescu, premierul Năstase, şase miniştri, plus prefecţi, subprefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene PSD. Sala plină de costume negre - stigmatul maxim al oficialităţii evenimentului - a audiat jumătatea de oră de retorică a preşedintelui Iliescu, pentru ca apoi să savureze discursul liber al premierului Năstase, creat ad-hoc din dorinţa de a contrabalansa alocuţiunea extrem de dură a preşedintelui, o nouă disensiune apărând între Iliescu şi cabinetul Năstase: regiunile României. Şeful statului s-a declarat "adversarul făţiş" al scoaterii uneia sau alteia din zonele României, inclusiv a Transilvaniei, afirmând că statele naţionale şi nu regiunile vor sta la baza constituirii unei Europe Unite. Preşedintele pare să uite că cele opt disputate regiuni apar ca regiuni de dezvoltare economică şi mai puţin ca regiuni cu prerogative administrative. Tot Iliescu vede o criză de identitate în cazul unor reprezentanţi ai administraţiei publice, situaţie care impune o reformă bazată pe coordonatele supleţei, eliminării inerţiei şi a birocraţiei prin cultivarea responsabilităţii civice a funcţionarului public. Premierul Năstase a cerut "rezultate imediate" în ceea ce priveşte activitatea prefecţilor pe care "i-a prelucrat" în deschiderea speech-ului, ameninţând chiar cu concedierea tuturor funcţionarilor şi angajarea altora. Prin forţa "exemplului personal", deplasarea la Registrul Comerţului, Năstase a adăugat culoare discursului dinamizat prin dese ironii la adresa presei şi preşedintelui, sugerând că realitatea este complexă şi nu încape într-o singură fotografie, iar în al doilea caz apreciind că viziunea preşedintelui asupra administraţiei publice este mai mult formală. Oricum, ideile vehiculate la Cluj reprezintă promotoriul unei noi orientări în politica ajunsă la momentul când vorbele trebuie să depăşească registrul retoric şi să păşească dincolo de şuete şi intrigi politice, în realitatea concretă a acţiunii, cu atât mai mult cu cât este vorba de propunerile de reformă care vor schimba faţa României la apropiata clipă a integrării în UE. Reformele trec şi prin instituţia prezidenţială: mandat de 5 ani în loc de patru, decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale, văzute ca o măsură post Iliescu - actorul politic care a adus importante procente pragului parlamentar pesedist. Prefecţii, ameninţaţi de perspectiva celor 8 noi guvernatori, strâng rândurile şi ca un prim răspuns la criticile multilaterale formulate de Cozmâncă, Năstase, Iliescu îşi organizează asociaţia profesională prin proiectul de statut lansat de prefectul judeţului Cluj, Vasile Soporan, idee salutată şi aprobată de două treimi dintre prefecţii prezenţi. Ministrul Administraţiei Publice îşi statuează apoi declaraţia de reformă prin faptul că jumătate din funcţionarii publici au doar liceul şi 20% dintre ei, de două ori mai mulţi ca în CE, au funcţii de conducere. Ofensiva contra funcţionarilor publici, denumită reforma administraţiei publice, se regăseşte şi în cuvintele premierului, pentru care integrarea în UE este problema tuturor structurilor administraţiei şi impune schimbarea mentalităţii. Iliescu crede că în prezent lipseşte constanta efortului şi cultura slujirii interesului public: funcţionarul trebuie să se afle în slujba cetăţeanului şi "nu să-l plimbe şi să-l jecmănească", iar viziunea asupra statului trebuie să înceteze a fi cea a unui duşman în vremuri bune şi a unui salvator în timp de criză. Judecând după forţa cu care şi-au făcut auzite vocile la Cluj, recenzând administraţia publică şi promovând reforma la toate nivelurile acesteia, inclusiv prin noua structură pe regiuni a României, Puterea pare mai hotărâtă ca oricând să adopte valorile şi standardele occidentale. Rămâne însă ca "semnalul viguros" de luptă împotriva corupţiei tras de preşedintele Iliescu, atenţionarea prefecţilor de către premier şi reforma administrativă propusă de Cozmâncă să depăşească stadiul de subiecte de discurs politic şi integrate în forţa "exemplului personal" să provoace ele însele primele rezultate imediate pe care Puterea le cere cu atâta obstinaţie eşalonului local al administraţiei publice.