Veşti bune de la Bruxelles
Uniunea Europeană a alocat cele mai mari sume din fondurile de pre-aderare pentru România
Recent întors de la Bruxelles, deputatul PSD de Alba, Constantin Selagea, membru al Comisiei de Buget-Finanţe, ne-a declarat că Uniunea Europeană a stabilit modul de constituire al bugetului Comunităţii Europene şi modul de cheltuire al banilor. Întâlnirea din capitala Belgiei a fost organizată de ING, firma de consultanţă şi audit a UE, iar ca participante au fost invitate ţările care se pregătesc să adere sau să pre-adere la UE.
Deputatul Constantin Selagea ne-a informat că până în 2007, România va primi bani comunitari pentru următoarele programe: SAPARD - în 2003 (128,9 milioane de Euro), 2004 (157,6 milioane de Euro), 2005 (143,4 milioane de Euro), 2006 (50,8 milioane Euro); ISPA - 2003 (149 milioane Euro), 2004 (190,6 milioane Euro), 2005 (176,7 milioane Euro), 2006 (126,4 milioane Euro); PHARE - 2003 (266,5 milioane Euro), 2004 (313,8 milioane Euro), 2005 (246,2 milioane Euro), 2006 (162,8 milioane Euro). Repartizarea fondurilor europene s-a făcut în funcţie de suprafaţa fiecărei ţări şi de numărul populaţiei. Pentru a vă face o imagine asupra acestor trei cifre, vom prezenta procentul ce înseamnă parte din fondurile de pre-aderare care revin României: pentru SAPARD - 29 la sută, pentru ISPA - 20-26 la sută şi pentru PHARE - 22,3 la sută.
Florin ROMAN
În discursul anual despre starea Naţiunii,
George W. Bush anunţă că Irakul va fi dezarmat cu forţa
Preşedintele american a consacrat o mare parte din discursul anual despre starea naţiunii conflictului cu Irakul, anunţând că secretarul de stat Colin Powell va prezenta săptămâna viitoare la ONU informaţiile deţinute de SUA referitoare la programele ilegale de înarmare ale Irakului. Totodată Bush şi-a repetat angajamentul de a conduce o coaliţie care să dezarmeze cu forţa Irakul şi a anunţat poporul irakian că Saddam Hussein va fi răsturnat de la putere. În discursul ţinut marţi, 28 ianuarie, în faţa Camerelor reunite ale Congresului american, a promis americanilor "concentrare, claritate şi curaj", asigurând că administraţia sa va reuşi să revitalizeze economia şi să îmbunătăţească sănătatea, chiar în condiţiile în care ameninţarea ce va veni din partea Irakului s-ar materializa într-un conflict armat.
"Credinţa noastră este sigură, acţiunea hotărâtă şi naţiunea noastră este puternică" a mai spus preşedintele american, precizând că lumea a aşteptat 12 ani pentru ca Irakul să se dezarmeze şi că pe 5 februarie se va decide, în cadrul Consiliului de Securitate, chestiunea irakiană. Preşedintele Bush a fost întrerupt de ropote de aplauze şi felicitări, deşi mulţi membri ai Partidului Democrat nu împărtăşesc viziunea sa privind declanşarea războiului în Irak. În continuare, preşedintele s-a ocupat de economie, anunţând un număr de măsuri de stimulare a ei, în primul rând prin reduceri de taxe care vor fi introduse imediat. Concomitent, se vor lua măsuri de reducere a poluării, creştere a eficienţei folosirii energiei, astfel preşedintele american a prezentat reforma de îngrijiri medicale şi a cerut interzicerea avorturilor şi a clonării de fiinţe umane. În audienţă, două locuri au fost lăsate libere lângă prima doamnă, Laura Bush, Casa Albă precizând că ele simbolizează locul gol pe care l-au lăsat în casele şi vieţile americanilor cei dispăruţi la 11 septembrie 2001.
(T.I.)
Alarmă de gradul zero printre profesorii şi părinţii elevilor din Sebeş
Cadrele didactice şi părinţii elevilor din Sebeş se confruntă în ultima perioadă cu un fenomen îngrijorător. Foarte mulţi şcolari de la liceele din localitate consumă băuturi alcoolice, la barurile din apropiere, în timpul orelor de curs. Situaţia a devenit atât de dramatică încât, la nivelul primăriei s-a constituit o comisie formată din angajaţi şi gardieni publici care verifică zilnic, de mai multe ori, localurile din municipiu.
Potrivit Legii 61/1991, republicată în anul 2000, servirea cu băuturi alcoolice a minorilor în localurile publice este strict interzisă. Cu toate acestea, din dorinţa de câştig, marea parte a comercianţilor ignoră prevederile acestei legi. Din această cauză, la Sebeş, numărul elevilor care consumă băuturi alcoolice la barurile din zonă, în timpul orelor de curs, a crescut dramatic. "Mai mulţi cetăţeni din oraş ne-au sesizat revoltaţi, că barurile din municipiu sunt pline de elevi de liceu care consumă băuturi alcoolice. Unii părinţi au venit la şcoală şi ne-au cerut sprijinul pentru a scăpa de acest fenomen. La rândul nostru noi am cerut ajutorul Primăriei din Sebeş" - ne-a declarat Ionel Cîrcoană, director al Colegiului Naţional "Lucian Blaga" din Sebeş.
Intrigat şi îngrijorat de aceste aspecte sociale, primarul Mugurel Sîrbu a hotărât să ia măsuri imediate. "Am înfiinţat o comisie formată din angajaţi ai primăriei şi gardieni publici. Zilnic sau de mai multe ori pe zi, aceştia vor verifica localurile publice din municipiu şi vor aplica legea" - ne-a spus primarul Sebeşului.
Profesorii au hotărât ca toţi elevii care vor fi surprinşi în mod repetat consumând băuturi alcoolice să fie fotografiaţi şi poza acestora să fie expusă la panoul şcolii, iar nota la purtare să fie scăzută. Primăria municipiului Sebeş a decis să-i amendeze pe toţi comercianţii care servesc minorii cu băuturi alcoolice, iar în cazul repetării contravenţiilor activitatea localului public va fi suspendată pentru o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
(I.G.)
O propunere pe adresa Consiliului Judeţean Alba
Înfiinţarea Agenţiei de consultanţă şi întocmire a proiectelor pentru banii Uniunii Europene
De vreme bună, România a devenit o ţară mai bine privită de Uniunea Europeană, care ne-a fixat 2007 ca anul în care vom deveni membri cu drepturi depline ai marii familii europene. Avem şanse mari să ne întoarcem acolo unde ne este de fapt locul, care s-a cam şubrezit după 50 de ani de comunism. Semnalele sunt convingătoare şi pozitive, restul depinde de noi. Asta ne-au spus majoritatea liderilor europeni.
Aceeaşi lideri ne-au atras însă atenţia că România trebuie să fie pregătită să absoarbă fondurile alocate de UE, să le folosească şi să le gestioneze judicios, astfel încât "feed back"-ul să fie evident. Problema este însă de mai multă vreme aceeaşi: românii nu ştiu să întocmească proiecte.
În judeţul Alba avem avantajul de a avea sediul ADR "Centru" la Alba Iulia, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Mai nou, am primit şi girul Ansamblului Regiunilor Europei, de a înfiinţa Antena ARE la Alba Iulia. Astfel, judeţul Alba va deveni o "prelungire" a Bruxellului şi va fi lider regional pentru 65 de regiuni din Europa de Est.
Din păcate, specialiştii care întocmesc proiecte pentru accesarea fondurilor europene sunt puţini. De aceea, propunem conducerii CJ Alba să susţină înfiinţarea unei Agenţii de consultanţă şi de întocmire a proiectelor formată din tineri specialişti ai instituţiei, care să-i ajute pe primari şi consiliile locale în elaborarea de astfel de proiecte. Rezultatele cu siguranţă, nu vor întârzia să apară.
Florin ROMAN