Spiriduşul comunist care mai rătăceşte încă prin minţile multora dintre noi, mai mari sau mai mici şi-a scos zilele acestea corniţele şi a început să scormonească memoria şi conştiinţa istorică a unei naţii. Nu ştiam că poporul român a fost, este şi va fi cel mai moral şi mai inocent din istoria planetei. Am aflat abia acum. A fost nevoie de un eveniment mai deosebit pentru care să ne dăm seama: aducerea după un lung exil a rămăşiţelor regelui Carol al II-lea şi a iubitei sale, devenită soţie în toată regula - Elena Lupescu. Am urmărit pe micul ecran secvenţe din ceremonialul cu pricina şi am rămas consternat de mentalitatea unora în cel mai pur stil stalinist, dejisto-ceauşist, care au văzut în primul rege născut pe pământ românesc doar un fustangiu şi un desfrânat. Cine le-a putut pune ochelari de cal să vadă numai într-o parte, cine le-a malformat, le-a distorsionat în aşa hal judecata despre un şef de stat care aparţine cu tot ce a fost bun sau rău istoriei României? Din păcate, cei născuţi după anii 40 au învăţat o istorie trucată, falsă, impusă de regimul venit pe tancuri de la Moscova. Puţini din oamenii de rând, dar şi din cei cu pretenţii intelectuale, sunt care ştiu ce-a însemnat domnia de zece ani a lui Carol al II-lea în România interbelică, când ţara noastră a atins cea mai înfloritoare dezvoltare din epoca modernă. De numele său se leagă inextricabil încurajarea oamenilor de afaceri din ţară, durarea unor şosele, edificii care sunt şi azi mândria Bucureştiului, ca Muzeul de istorie al armatei, Universitatea de Drept, Palatul telefoanelor etc. Să nu uităm apoi că a fost un Mecena al artei şi culturii româneşti, formându-se în această perioadă extrem de fertilă o întreagă pleiadă de mari oameni de cultură şi artă.
     Sunt doar câteva repere legate de biografia acestui rege,pe care unii cu orbul găinii îl contestă, ba mai mult îl consideră un detractor. Se vede că aceşti oameni care îl împroaşcă cu noroi n-au studiat decât istorie PCUS şi a PCR, n-au habar de istoria lumii. Se uită sau nu se cunoaşte că mari familii dinastice, regale, principi străini, voievozi şi domnitori români au fost şi ei oameni cu păcate şi greşeli, cu sentimente,că în definitiv istoria lumii e un lung serial de scandaluri amoroase, că nu există viaţă fără iubire şi viceversa. Să nu pomenim decât de subiectele telenovelistice din sânul Casei Regale Britanice, moştenitoarea celei mai caste dinastii ce făcea elogiul puritanismului elisabetan, de preşedinţii americani, John Kenndy, de Bill Clinton. Dar cinismul românesc întrece orice măsură ca de fiecare dată. Care vasăzică în catedrala Sao Vicente de Fora din Lisabona, devenită un fel de panteon al regilor şi patriarhilor, au putut sta împreună atâtea decenii dar odată aduşi la Bucureşti era nevoie de o discriminare. Ce n-au reuşit de-a lungul timpului Casa Regală, guvernele vremii, legionarii, comuniştii şi toţi ceilalţi scandalizaţi de aventurile lui Carol al II-lea, a izbutit actualul guvern să-i despartă post-mortem pe cei doi amanţi deveniţi soţ şi soţie, Carol al II-lea, reînhumat în mănăstire şi soţia sa la o anumită distanţă. Ca şi cum ar fi întreprins o mare reparaţie istorică şi morală, onor guvernul, pentru că nimeni pe lumea asta nu se pretinde pur şi fără păcat, putea să treacă cu eleganţă peste acest episod amoros sau frivol din viaţa regelui şi să dea dovadă de creştinism. Ca o ironie a soartei pe care unora le e greu să o înţeleagă, cei doi iubiţi au fost despărţiţi după moarte în chiar ziua în care îşi aniversau iubirea. Năstase şi cei doi ucenici ai săi, Răzvan Teodorescu şi Şerban Mihăilescu au socotit în mintea lor profund republicană şi antiregală că e cazul să-i facă pe neştiutori să trepideze de mânie şi să exulte patriotic. Prin urmare, un gest frumos (repatrierea osemintelor lui Carol al II-lea) este umbrit de o decizie nedreaptă şi la drept vorbind necreştină.