Prima pagină Ediția din: 12.3.2003
Știri
SUA au acordat României statutul de economie de piaţă
     La începutul acestei săp­tă­mâni, Departamentul a­me­ri­can al Comerţului a acordat pentru România, statutul de ţară cu economie de piaţă, titlu care va intra în vigoare azi, 11 martie, după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al Statelor Unite. Această informaţie a fost confirmată într-un comunicat al Guvernului României. (D.M.)
Proteste SANITAS la Alba Iulia
     În cursul acestei zile, circa 400 de sindicaişti ai SANITAS Alba au anunţat că vor participa de la ora 11,30, la un miting de protest pe traseul DSP - Casa de Asigurări de Sănătate - Prefectura Alba. SANITAS va fi susţinut şi de sindicalişti de la CSDR, CNSLR - Frăţia şi BNS - Cartel Alfa. Din informaţiile furnizate de liderul SANITAS Alba, Marius Sepi, rezultă că principalele revendicări sunt păstrarea locurilor de muncă în condiţiile reducerii numărului de paturi din spitale, tichete de masă, salarii decente etc. (F.R.)
Analize de fond funciar în judeţ
     În cursul acestei săptămâni, prefectul Ioan Rus are programată o serie de întâlniri cu factorii de răspundere în ceea ce priveşte situaţia fondului funciar la nivel de judeţ. Astfel, în prima zi a săptămânii şeful administraţiei publice judeţene a fost prezent în zona Sebeş, ieri analiza s-a mutat la Alba Iulia, iar în zilele următoare asemenea întâlniri vor avea loc la Aiud, Blaj şi Câmpeni. De precizat că pentru acest an se preconizează atingerea procentului de 99% în ceea ce priveşte numărul titlurilor de proprietate eliberate. (R.J.)
Tentative de suicid eşuate
     În cursul zilei de ieri, la serviciul de urgenţe al Spitalului judeţean Alba au fost înregistrate două tentative de suicid, care din fericire nu s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. Primul caz este al unei tinere de 16 ani din Cugir, aflată în evidenţele medicilor psihiatri cu probleme grave. Din informaţiile noastre rezultă că pacienta a înghiţit un pumn cu medicamente după care şi-a tăiat venele cu un obiect ascuţit. Tănăra a fost transportată la Spitalul orăşenesc Cugir, iar apoi - la Alba Iulia. Eforturile medicilor albaiulieni au fost încununate de succes întrucăt tânăra şi-a revenit din starea de comă. Un alt caz este cel al unui bărbat de 48 de ani din Alba Iulia, care, fiind în stare de ebrietate, s-a autoînjunghiat. El a manevrat un cuţit pe care la un moment dat nu l-a mai prins şi care i-a penetrat toracele aproape de plămăni. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la spital, unde după primele îngrijiri medicale de urgenţă a fost internată la Reanimare pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Fosta directoare a Rodipet Alba - cercetată pentru luare de mită
     Fosta directoare a Rodipet Alba, Florina A., este cercetată pentru luare de mită, informează Biroul de Presă al IPJ Alba. Cazul, instrumentat de cadrele Serviciului Poliţiei Economico-Financiare din IPJ Alba a fost declinat spre soluţionare procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Potrivit cercetărilor preliminare derulate de poliţişti, în perioada 2000-2001, Florina A. a pretins şi primit de la trei angajaţi de-ai săi sume de bani pentru a-i menţine în funcţie. Cadrele Serviciului Poliţiei Economico-Financiare au descoperit că fosta directoare de la Rodipet şi-a învăţat angajaţii şi cum să procure respectivele sume de bani: ziarele vândute erau trecute pe facturi ca retur (nevândute), pentru că, în general, marile trusturi de presă nu-şi numără ziarele nevândute. Astfel, la angajaţi rămâneau banii din vânzare plus comisionul de retur. În dosarul declinat procurorilor, poliţiştii au solicitat efectuarea unei expertize financiar-contabile pentru stabilirea sumelor obţinute în acest mod de fosta directoare Rodipet Alba.
Nicoleta TOMUŢA

Fiecare poliţie cu... Tcaciucii ei
     Poliţiştii din Câmpeni au declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba un dosar privind infracţiunile de dare şi luare de mită comise de două persoane din Albac, informează Biroul de Presă al IPJ Alba. Extinzând cercetările în cazul unei infracţiuni silvice comisă în septembrie 2002 la Albac, poliţiştii din Câmpeni au stabilit că Ioan S. (47 de ani), paznic la păşunea împădurită aparţinând Primăriei Albac, a primit 3 milioane de lei de la Gheorghe O. pentru a nu-i întocmi acestuia proces verbal de contravenţie. Potrivit cercetărilor oamenilor legii, Gheorghe O. a tăiat ilegal 50 de arbori de esenţă răşinoasă, în valoare de 14,9 milioane de lei şi, pentru a nu fi amendat, i-ar fi dat paznicului 3 milioane de lei. Paznicul Primăriei a fost suspendat din funcţie pe perioada cercetărilor. (N.T.)
Corupţia afectează credibilitatea justiţiei
     În raportul pe 2002, Ministerul Justiţiei recunoaşte că deficitul de credibilitate este provocat de neclarităţile legislative, de cauze politice şi unele necorelări instituţionale, precum şi de fenomenul corupţiei. În cursul anului trecut, numărul proceselor a crescut cu 3,5 la sută faţă de anul 2001, ajungându-se la un total de 1,9 milioane procese, adică 2 procese la 10 locuitori. La şedinţa de bilanţ a MJ a participat şi preşedintele Ion Iliescu, dar cifrele prezentate nu i-au impresionat pe oficialii europeni, prezenţi la întâlnire, în condiţiile în care 77 la sută dintre români au o încredere redusă în justiţie. Alte minusuri constatate în activitatea acestui minister: excesul de autoritate, recursurile în anulare, lipsa de transparenţă a redactării noului Cod Penal şi influenţa politicului asupra actului de justiţie. (T.I.)
În cazul Roman Costan
Salariaţii CJ Alba vor plăti din buzunar
     Aşa cum deja se ştie, în urma procesului cu CJ Alba, actualul şef al CGP Alba, Roman Costan, a obţinut pe lângă încadrarea pe post şi despăgubiri civile de circa 250 de milioane de lei. Într-o primă variantă, s-a propus ca aceşti bani să fie recuperaţi de la bugetul judeţului, adică de la contribuabili, pe motiv că nimeni nu este de vină (cel puţin aşa rezultă din raportul de audit intern), însă proiectul de hotărâre a căzut la vot în plenul CJ Alba. Având în vedere că aceşti bani trebuiau plătiţi totuşi de cineva, conducerea CJ Alba a decis să recupereze suma de la propriii salariaţi. Prin urmare s-au trimis adresele de rigoare şi din informaţiile noastre reiese că circa 90 la sută din salariaţi au semnat deja că acceptă să li se retragă din lefuri o cotă parte pentru acoperirea acestui prejudiciu. Surse din CJ Alba ne-au declarat că asupra angajaţilor nu s-a făcut nici un fel de presiuni şi că aceştia au semnat din solidaritate. Mărimea compensaţiilor este calculată în funcţie de leafa fiecărui salariat şi, prin urmare, suma cea mai mare de plată îi va reveni secretarului general al CJ Alba, d-na Mariana Hurbean. Întrucât decizia nu face referire decât la salariaţii CJ Alba, preşedintele Eugen Popa şi cei doi vicepreşedinţi nu vor fi obligaţi să plătească despăgubiri. Aşa cum v-am mai informat, 10 directori şi consilieri de specialitate din aparatul propriu al CJ Alba au mai plătit din propriul buzunar şi alte sume de bani pentru punerea în aplicare cu întârziere a sentinţei judecătoreşti care cerea repunerea în funcţia de şef al CGP a lui Roman Costan. Astfel conducerea CJ Alba speră să încheie litigiul la acest capitol cu şeful CGP Alba, care i-a adus un prejudiciu de imagine, poate nemeritat.
Florin ROMAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.