Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Maria Vlas a devenit amnezică
      Este o persoană brunetă (vopsită), sănătoasă şi fără un ban în buzunar - aceasta este descrierea de ultimă oră a Ioanei Vlas, "Mama FNI", cea declarată la un moment dat cea mai căutată persoană prin Interpol. Femeia care în urmă cu trei ani provoca un coşmar financiar naţional sub patronajul sloganului "Dormi liniştit; FNI veghează", s-a întors acasă de bună voie şi nesilită de nimeni, după un exil autoimpus în Israel. Dar iată că au trecut patru zile de la aterizarea în miez de noapte a Ioanei Maria Vlas şi cazarea ei la sediul Direcţiei de Cercetări Penale şi nimeni, în afara celor care o apără şi a celor care o anchetează, nu au văzut-o la faţă. Poliţiştii susţin că ei doar o găzduiesc, iar procurorul general al României a hotărât să prezinte mersul anchetei doar prin comunicate de presă. Într-un asemenea material dat publicităţii, Joiţa Tănase a declarat că fostul preşedinte al SOV Invest şi-a recunoscut în cea mai mare parte învinuirile, respectiv infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe grave, fals şi uz de fals. Întrebările pe care firesc şi le pune orice român: De ce s-a predat Ioana Maria Vlas? Care sunt resorturile care au împins-o la un asemenea gest? Oricare ar fi acestea, sosirea surprinzătoare a "Mamei FNI" a redeschis cazul FNI care trena prin birourile Parchetului, care tresărea periodic sub "impulsurile" din ce în ce mai anemice ale păgubiţilor feneişti.
     Cu toate că le spune procurorilor că le va furniza toate detaliile în legătură cu excrocheria FNI, din când în când Ioana Maria Vlas declară că... are pierderi de memorie! În faţa anchetatorilor, ba ia toată vinovăţia asupra sa, ba o împarte sau chiar o transferă asupra lui Sorin Ovidiu Vântu, "Tatăl FNI", cel care a înfiinţat acest fond în 1995. Deşi Vlas promite că în urma declaraţiilor pe care le va face se va reface drumul celor 3000 de miliarde de lei, deocamdată nu s-a ajuns nici măcar la prima intersecţie. O vagă urmă se pare că ar fi fost identificată într-o bancă londoneză, unde, potrivit unor surse judiciare, s-ar afla un depozit cu suma de 327.000 de dolari, sumă la care nu s-ar mai fi umblat de aproximativ trei ani. Ioana Maria Vlas nu se plânge de ritmul alert al anchetei, dar printre lucrurile de strictă necesitate pe care le-a solicitat, cum ar fi hârtie igienică şi cafea solubilă, ea a strecurat mai multe amnezii decât informaţii despre bani.
     Interesant de consemnat sunt şi poziţiile conducătorilor acestei ţări, cei care au avut de câştigat un mare capital politic în anul 2000 prin prăbuşirea FNI. Preşedintele Ion Iliescu a spus că vom afla o parte din adevăr, adică un element al anchetei; "ce va arăta, vom vedea". La rândul său, premierul Adrian Năstase a afirmat că este important dacă Ioana Maria Vlas va spune tot ce ştie sau doar o parte din informaţiile pe care le deţine. În urmă cu o lună de zile, şeful SRI, Radu Timofte declara că prăbuşirea FNI a fost orchestrată din exteriorul ţării, în România nefiind decât "pionii" implicaţi în excrocherie. "Artizanii excrocheriei nu au plecat. Au fost întotdeauna peste graniţă". Doar păgubiţii au fost români!
Dana MOTREANU