Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Arestat pentru o... ţigară
      S-a întâmplat, dacă nu s-a ordonat cumva, ca vedeta show-bizz-ului românesc Andrei Gheorghe să fie arestat. Ce-i drept pentru câteva ore, dar tot arestare se numeşte, chiar dacă nu i s-au pus cătuşe la mâini. Scandalul petrecut joi reprezintă în modul cel mai elocvent cu putinţă practica puterii de a hărţui presa şi mai ales pe cei mai incomozi ziarişti. Declarând pe postul de radio PRO FM că ar fi fumat o dată o ţigară cu marijuana, autorităţile s-au autosesizat şi când a fost momentul în care teleastul de la PRO TV a difuzat pe post melodia "Cornuleţ cu lapte", interpretată de fetiţa Dumitrana Lupu, care i-a scos din sărite pe cei luaţi peste picior, l-au chemat la parchet, unde i s-a înmânat ordinul de arestare din care se deducea că jurnalistul prezintă un mare grad de pericol social!!! Singura reacţie pe care un om normal ar putea s-o aibă într-o asemenea situaţie este să rămână perplex sau să izbucnească în râs. Bravo justiţie română! Nota zece. L-aţi prins pe marele criminal, l-aţi arestat pe cel mai periculos infractor, pe hoţul care fură bani cu furgonul. Asta da probitate şi fermitate.
     Bei o cafea şi fumezi întruna ţigări de orice fel şi pentru asta trebuie să fii arestat. Au zâmbit semnificativ până şi anumiţi oameni de la procuratură în timp ce jurnalistul n-avea voie să părăsească coridorul din jurul biroului celui care eliberase şi semnase ordinul de arestare. După ce scenariul a fost pus în aplicare, lucrurile au luat o întorsătură ca la teatru. A intervenit premierul Năstase care la rândul său a fost convins că s-a sărit prea tare calul de consilierul său Emil Hurezeanu, protevistul a fost lăsat să plece să-şi facă emisiunea. Adică nu mai prezenta un pericol social. Ba însuşi premierul a ieşit pe post şi s-a arătat indignat de gafa impardonabilă săvârşită de parchet. Ce să mai crezi? Nu dorim să lăsăm loc de interpretări, dar ne îndoim că zelosul procuror Petrescu a făcut-o de capul lui. Ideea a fost să i se arate presei pisica pentru a fi mai temperată în emisiunile şi în articolele privind oamenii puterii. Că totul a fost cusut cu aţă albă este faptul că cel incriminat şi-a făcut două teste de narco-dependenţă care au ieşit negative şi că doar cel efectuat la un laborator de imunologie indicat de parchet ar fi fost pozitiv. Şi apoi dacă aşa cum afirmă premierul: "Mi se pare o gafă inacceptabilă cu atât mai mult cu cât guvernul este pus într-o situaţie delicată", de ce n-a fost destituit procurorul pentru arestare abuzivă? Fireşte că acesta din urmă n-o făcuse de capul lui. O făcuse la intervenţia vreunui trepăduş de la Palatul Victoria care a dorit să fie pe plac şefului său mai mare.
     În subsidiar, cazul lui Andrei Gheorghe e unul tipic de intimidare de genul: "Măi băieţi fiţi atenţi, staţi liniştiţi altfel o încurcaţi!", că muşchii puterii sunt mai tari ca ai voştri! Oricine ce-ar zice, ne aflăm într-un stat în care relaţiile de tip mafiot sunt mult mai eficiente decât cele normale. Cum să nu tremuri de mânie că în timp ce un ziarist este arestat pentru că a fumat o ţigară, ministrul care duce o politică de eutanasiere a unei naţii întregi stă bine mersi cocoţat în fotoliul guvernamental. Asta da democraţie, da justiţie! Aşadar, români nu mai beţi cafele, nu mai fumaţi, ci faceţi trafic cu droguri, corupeţi, primiţi şi daţi şpagă de milioane de dolari că aveţi mult mai mari şanse să fiţi liberi!
Gheorghe JURCĂ