Românii au apreciat întotdeauna filmele cu haiduci, fie în varianta clasică-istorică, fie în cea modernă. "Să luăm de la cei bogaţi şi îmbuibaţi şi să dăm celor săraci şi mulţi!", este un deziderat pe care mulţi români vor să-l audă dar şi mai mulţi vor să fie pus în practică. Este un slogan mult exploatat în campaniile electorale, mai ales de partidele de stânga. Vă aduceţi poate aminte de figurile crispate, de gesturile ferme ale candidaţilor locali care arătau cu degetul înspre multele şi frumoasele vile construite în zona Schitului, ori pe drumul Miceştiului şi promiteau o... renaţionalizare! Doamne fereşte, au spus mulţi albaiulieni, dar au fost şi oameni care chiar îşi doreau acest lucru...
     Totul pleacă de la veniturile românilor, multe câştigate ilegal şi mai ales prin expolierea statului; dar sunt şi averi construite cinstit. Puţine ce-i drept în comparaţie cu prima categorie. Noua lege anticorupţie urmărea în principiu tocmai identificarea corupţilor, a averilor de carton iar declararea averilor celor care ne conduc, fie că sunt de la nivel central sau local se dorea a fi acel "punct 0" al reconstrucţiei încrederii în clasa politică. Ce a ieşit s-a văzut. Un test grilă cu X şi 0 la care mulţi demnitari au picat cu brio şi ne-am ales cu o gaşcă de conducători săraci dar cu soţii ori părinţi, copii şi alte rubedenii foarte bogate. Liderul acestei categorii pare să fie premierul Adrian Năstase. La polul opus, apărătorul prototipului "sărac dar cinstit!", stă preşedintele României, Ion Iliescu, cel care şi-a declarat salariul de 600 de dolari pe lună drept singura sursă a averii sale. Dincolo de aceste aspecte, Ion Iliescu vrea să rămână în ochii poporului drept haiducul salvator, cel care ia de la bogaţi şi dă la săraci. Poate că vă aduceţi aminte tema lansată de preşedinte în urmă cu câteva luni prin care solicita găsirea unor pârghii prin care impozitul pe veniturile mari să se situeze în jurul procentului de 70-80%! Iată că această idee , dar reluată sub altă formă a fost abordată la lansarea "Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a Ţării în următorii 25 de ani". Astfel, după ce a cerut reprezentanţilor Guvernului să studieze oportunitatea înlocuirii unor taxe, impozite şi contribuţii printr-o Contribuţie Socială Generalizată, Ion Iliescu a ajuns la subiectul preferat: preşedintele a cerut din nou ca cei cu venituri foarte mari să fie impozitaţi cu cote mai mari iar pentru cei cu venituri mici, impozitul uniform actual de 18% să fie redus.
     Că vorbele şi faptele sunt de multe ori ca două drepte paralele care nu se întâlnesc niciodată o dovedeşte chiar ultima intervenţie a aceluiaşi Ion Iliescu care a spus despre conturile demnitarilor următoarele: "Să spună fiecare ce depozit are: 10 mii, 10 milioane de euro. Care e problema?". Problema ar fi că în locul testului grilă cu X şi 0, domnul preşedinte avea o pârghie legală, cea a nepromulgării legii în această formulă aberantă. Şi totuşi preşedintele nu a făcut-o. A promulgat-o aşa proastă cum e. Văzând impactul negativ în rândul opiniei publice care nu dă doi bani pe declaraţiile de avere ale demnitarilor, preşedintele a dat-o la întors... Haiducismul preşedintelui este extrem de bun, electoral vorbind, însă în practică ar putea genera multe inechităţi, în ciuda aparentelor intenţii bune. Aplicarea "teoriei iliesciene" ar sufoca pătura subţirică a clasei de mijloc pentru că pe lângă taxele mari pe care le suportă acum, reprezentanţii acestei clase vor trebui să plătească la stat un impozit şi mai mare. Şi aceasta pentru simplul fapt că au avut curajul să lase serviciul la stat, sigur dar cu venituri modeste şi să se orienteze spre sectorul privat, unde jobul este nesigur dar mai bine plătit! Câţi dintre români aleg să stea cu mâna întinsă pentru venitul minim garantat în loc să se aventureze într-o slujbă privată dar unde cuvintele de ordine sunt nesiguranţa şi multă muncă? Vă spunem noi, destul de mulţi. Iar aceştia încă visează la mitul haiducului modern!