Recent, Marea Britanie a cerut UE să se implice şi mai mult în procesul de pace din Orientul Mijlociu. În cursul săptămânii trecute, la Paris într-o acţiune efectuată simultan în 13 locaţii diferite au fost arestaţi 150 de membri ai mişcării iraniene de opoziţie "Mujahedinii Poporului" în ceea ce a fost considerată o desfăşurare de forţe fără precedent a poliţiei franceze. Tot UE cere Iranului pe ton de ultimatum să permită inspecţii la amplasamentele nucleare, iar miniştrii de externe ai Uniunii s-au pus de acord să recurgă la forţă ca o măsură de ultimă instanţă pentru împiedicarea proliferării armelor nucleare. Într-o scrisoare- manifest semnată de floarea politicii şi diplomaţiei europene şi publicată în cotidianul francez "Le Monde", Europa transmite un mesaj puternic: cele două puteri de pe malurile Atlanticului au nevoie una de cealaltă pentru a reuşi în lumea de mâine. Terenul comun vizat: securitatea globală. "Uniţi, noi suntem percepuţi de restul lumii ca exponenţii unei mari viziuni şi ai unei la fel de mari înţelepciuni. Despărţiţi vom fi învinşi!" scrie negru pe alb în documentul european care propovăduieşte "o ordine mondială dreaptă şi echitabilă".
     În primul rând, se pare că dorinţa de apropiere de SUA merge mână în mână cu impulsul european de a forma şi legitima cât mai rapid un sistem comun de apărare continental, un punct central al summitului UE de la Salonic recent încheiat. Sistemul adus în discuţie de Franţa şi Germania,alături de Belgia şi Luxemburg, presupune o susţinere de pe ambele maluri ale Atlanticului în ideea că nu ar compromite NATO, ci mai degrabă l-ar face mai puternic în faţa ameninţărilor globale: terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă, teme extrem de sensibile pentru americani. Serviciul britanic de informaţii MI 5 avertiza discret acum câteva zile: "un atac asupra unei metropole continentale cu arme biologice, chimice sau nucleare este doar o chestiune de timp". În aceste condiţii, strategia de securitate a Uniunii Europene, definită în cadrul oficial de la Salonic, pune accent pe multilateralismul efectiv ca o variantă posibilă unilateralismului SUA, oferind un motiv concret: din 2004, Europa se extinde spre Est, astfel că UE va avea de două ori populaţia Statelor Unite. Poate nu lipsit de interes este faptul că la acest important summit UE un loc special a fost acordat României, Bulgariei şi Turciei, a căror poziţie geopolitică apare de maxim interes în clipele în care Europa îşi defineşte strategia de apărare, cu atât mai mult cu cât aceste ţări au dovedit că se poate pune bază pe ele în cazul unei susţineri: România şi Bulgaria ori al unui refuz: Turcia. Termeni precum doctrină şi proiect de securitate şi-au făcut loc în dezbaterile Uniunii pentru că, după criza irakiană, până acum admirabil gestionată de americani, Europa vrea să arate că joacă şi ea un rol important în acest război al securităţii.
     Dacă doar cu numai două-trei luni înainte, vechea Europă îşi arăta dezaprobarea faţă de metodele atacului preventiv, marcă înregistrată americană, iată că acum a fost hotărâtă la Salonic o strategie de securitate "autonomă" inspirată din generosul model american recent pus în practică în Irak. Este însă doar ambiţia militară a unui puternic colos adormit sau o nouă luptă pentru veşnicul război al supremaţiei mondiale? Este important de ştiut răspunsul pentru că România va fi, în primul caz, punctul de hotar într-o strategie de apărare a Europei ori va eşua într-un simplu cap de pod şi o zonă de tampon între interesele americane şi cele ale vechiului continent, din ce în ce mai puternic.