Unitate medico-socială la Spitalul din Ocna Mureș
Ca urmare a evaluării situației unităților sanitare publice cu paturi din județ, un etaj al spitalului orășenesc Ocna Mureș a fost propus să se transforme în unitate medico-socială cu 30 de paturi. În cadrul ședinței Comitetului Operativ Consultativ, desfășurată ieri la sediul Prefecturii Alba, a fost luată în discuție problema înființării la Ocna Mureș a unității medico-sociale mai sus menționate. Vasile Bugnar, primarul localității în discuție, a precizat că agreează ideea înființării unei astfel de unități la Ocna Mureș, ea fiind de altfel singurul așezământ de acest gen din județ. Problema care rămâne este finanțarea, în acest sens prefectul Ioan Rus a propus un parteneriat între Consiliul Județean Alba și Consiliul local ocnamureșean, care să asigure alocarea de fonduri pentru funcționarea unității, plata medicilor făcându-se prin Casa de Asigurări de Sănătate. S-a mai luat în discuție și posibilitatea plății unei contribuții proprii a persoanelor instituționalizate, care să fie fixată prin hotărâre de consiliu local.
De asemenea, urmează să se stabilească și locul exact al amplasării acestei secții, fiind luate în discuție mai multe variante. Prefectul Ioan Rus a decis ca joi, 3 iulie, la orele 10.00, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Consiliului Județean și Casei de Asigurări de Sănătate să se deplaseze la Ocna Mureș pentru a discuta concret, la fața locului, amenajarea și amplasarea unității medico-sociale.
Răzvan JURCĂ