Rugăciunea de azi |
Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, care cu purtarea Ta de grijă cea Dumnezeiască și de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine păcătosul și nevrednicul a mă scula din somn și a dobândi intrarea în Sfânta casă a Ta; primește Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al Sfintelor și Înțelegătoarelor Tale Puteri și binevoiește ca, din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu lumina ta făclie a sufletului meu și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu - Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt.Amin!
|
Calendar religios |
Ortodox: Aducerea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ștefan cel Mare
Catolic: Sf. Otto; Sf. Blandiana
Greco-catolic: Așezarea cinstitului Veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Vlaherne.
|
Meteo |
Astăzi vremea va fi foarte caldă, deși se vor putea înregistra înnorări de scurtă durată. Maxima zilei va fi de 32 grade C, la amiază, iar cea mai scăzută, dimineața - 16 grade C.
|
|
Știri |
PNȚCD Alba vrea să colaboreze cu societatea civilă
Odată cu Conferința județeană de alegeri a PNȚCD Alba și cu alegerea noii conduceri, s-a elaborat un plan de acțiuni prioritare pentru restructurarea partidului în județul nostru. Planul cuprinde etape bine determinate pentru fiecare departament în parte, cu termene stabilite clar, ca și persoanele responsabile de realizarea obiectivelor. Printre acestea (pe lângă cele ce țin strict de organizarea internă a partidului), se află referiri la politicile operaționale: consolidarea legăturilor cu Biserica (Ortodoxă, Greco-catolică, Protestantă), colaborarea cu societatea civilă (reactivarea Asociației "Fundația Ion C. Pop", strângerea relațiilor cu Alianța Civică, Liga Apărării Drepturilor Omului, Fundația "Memoria", AFDPR, Organizația "21 Decembrie", "Solidaritatea Universitară", patronate, sindicate etc.), precum și stabilirea de relații cu asociații, fundații și instituții din străinătate (Fundația "Hans Seidel", din Bavaria, Fundația "Konrad Adenauer, Fundația "Robert Schuman" etc.), acestea din urmă în perspectiva acordării unor burse externe și desfășurarea unor acțiuni de caritate. (I.H.)
|
Pentru că nu au o nouă organigramă
Salariații CJ Alba riscă să nu-și ia lefurile
Consilierii județeni nu au aprobat noua organigramă a CJ Alba, reprezentanții opoziției considerând că varianta propusă dă prea multe drepturi președintelui CJ Alba și restrânge din sarcinile celor doi vicepreședinți, care nu se știe exact cu ce se vor ocupa. Cel mai vehement a fost consilierul Teodor Atanasiu, care a precizat că organigrama prezentată este prea stufoasă iar distribuirea pe posturi s-a făcut ineficient. Atunci când au vorbit despre slaba pregătire profesională a unor salariați ai CJ Alba, reprezentanții opoziției au primit replică din partea prefectului de Alba, Ioan Rus, care le-a spus acestora că aparatul propriu reprezintă o moștenire de la fosta guvernare. În cele din urmă, proiectul a căzut la vot. Prefectul de Alba a atras atenția consilierilor din opoziție că neadoptarea acestui proiect face ca salariații să nu-și poată încasa lefurile, solicitând totodată nominalizarea celor care s-au opus. Ioan Rus a mai spus că salariații se pot îndrepta cu acțiune în instanță împotriva consilierilor. În cele din urmă, la propunerea prefectului și a președintelui CJ Alba, s-a acceptat constituirea unei comisii din care să facă parte reprezentanții tuturor partidelor din consiliu și care să cadă de acord asupra unei variante finale a organigramei. Aceasta va fi discutată în ședința extraordinară de vineri.
Florin ROMAN
|
|