Demisia din funcţia de secretar general al PSD a lui Cozmin Guşă pare, la prima vedere, gestul hazardat al unui tânăr cam trăznit şi şturlubatec, căruia i s-a năzărit ca prin ceaţă că va fi pus pe linie moartă. Analizând demisia sa mai în subteranele ei sau la rece, cum s-ar mai putea spune, lucrurile par să dezvăluie cauze mai adânci, care ţin de însăşi doctrina şi strategia partidului din care a dat bir cu fugiţii. Tânărul PSD-ist care se părea că va avea un mare viitor politic (nu este exclus să-l aibă şi de aici înainte), a crezut că partidul unic va merge spre esenţa social-democrată şi că va da gir ideilor novatoare, adică tinerilor politicieni care voiau să-l modernizeze, să-l întoarcă cu faţa spre viitor. Aşa că nu i-a trebuit nici doi ani pentru a-şi da seama că s-a înşelat profund şi că de fapt cei care fac şi desfac cărţile în PSD sunt oamenii care prin experienţă, prin gândire, prin trecut sunt taraţi şi aparţin trecutului sau prezentului neocomunist.
     La venirea lui în PSD, a lui Ponta, Codrin Ştefănescu, Simona Marinescu şi alţii, părea să bată un vânt nou, o briză proaspătă în partid, care să-l ranforseze structural şi ideologic, modernizându-i limbajul şi mesajul. Guşă a ajuns peste noapte să conducă filialele unui partid de 600.000 de oameni. A fost aproape doi ani de zile pe coama valului. Toate conferinţele săptămânale de presă au fost ţinute de el, aşa încât vocea PSD se confunda cu vocea lui Guşă. Ei bine, ochiul scrutător şi atent al analiştilor politici a putut să vadă că treaba nu va dura mult. Vechii oameni ai partidului, rechinii veniţi pe val odată cu FSN-ul n-au agreat ofensiva politică a lui Guşă şi a tinerilor care gândesc altfel decât ei. Şi i-au pregătit debarcarea. Poate încă insuficient de copt, dar deştept, Guşă a mirosit mai devreme ce i se pregăteşte şi a devansat trimiterea sa pe linie moartă prin demisia lui spectaculoasă. Orgolios, a refuzat propunerea de a deveni prefect al Capitalei, respectiv candidat al PSD la Primăria Bucureştiului. Şi-a dat seama şi nici nu era greu de observat acest lucru, că instalarea în scaunul de preşedinte executiv al PSD al lui Octav Cozmâncă a însemnat automat marginalizarea politicienilor tineri. E vorba, la urma urmei, de un conflict de interese şi de idei în sânul partidului mamut, dominat de jocuri politice.
     Dacă ascensiunea lui Guşă ar fi continuat spre vârful piramidei, e limpede că dinozaurii din trupa lui Cozmâncă ar fi fost trimişi la vatră. Pe când aşa, cei care au întemeiat FSN-ul, aducându-l mai aproape de zilele noastre prin FDSN, PDSR şi PSD, şi-au simţit poziţiile ameninţate. Şi cum Adrian Năstase, care obişnuieşte să facă temenele în faţa mentorului său şi-a luat şi el mâna de pe Guşă, acesta n-a acceptat să i se taie de tot craca de sub picioare şi a plecat. Unde? Deocamdată nu se ştie. Unii spun că demisia lui Guşă din partidul de guvernământ ar însemna începutul sfârşitului pentru PSD. Există prezumţia că Ion Iliescu îşi va face un partid propriu şi pentru început va miza pe tinerii Corina Creţu, Victor Ponta şi Cozmin Guşă. Momentan e greu de acceptat că o astfel de idee ar putea fi fezabilă, căci Iliescu are printre adepţii săi destui dinozauri pe care i-a ţinut sub aripa sa ocrotitoare şi prin urmare i-ar fi greu să-i sacrifice. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că în PSD sunt multe orgolii, interese şi bătaie aprigă pe osul listelor electorale şi că dând semne de temeri, partidul face pacte cu PSM, cu PSRM. Nici n-a trecut vara şi trandafirii încep să se scuture.