Ultima oră
Știri

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
"Îi invităm pe liderii PNL să studieze temeinic legile înainte de a se lansa în acuzații neîntemeiate!"
      Comunicat de presă
      Liderii Partidului Național Liberal au declarat recent, în cadrul unei conferințe de presă, că intenționează să înainteze plângere penală contra prefectului Ioan Rus pentru "abuz în serviciu prin omisiune". Motivul? Indecizia prefectului de a emite ordin pentru "constatarea stării de incompatibilitate" la o serie de consilieri județeni.
     Acuzele aduse de reprezentanții opoziției județene demonstrează încă o dată că aceștia ignoră sau interpretează cu rea credință prevederile legale, cazurile consilierilor județeni Adrian Teodoru, Dumitru Pustai, Ioan Tătar (menționați de domnul Teodor Atanasiu), dar și ale consilierilor locali Dorin Sandea și Buda Radu Mircea, neaflându-se sub incidența stării de incompatibilitate.
     În ceea ce-l privește pe domnul Adrian Teodoru, director la Direcția de Sănătate Publică Alba și consilier județean, considerăm că cele două funcții nu sunt incompatibile, nefiind încălcate prevederile Legii 161/2003. Această afirmație se bazează pe faptul că potrivit adresei nr.DB/6132 din 28 iunie 2001 a Ministerului Sănătății și Familiei, "personalul încadrat în funcție publică de conducere de director (medic) și cea de execuție, de consilier, trece pe funcție de conducere contractuală de director (medic) și cea de execuție de medic primar, medic specialist, în raport de gradul profesional confirmat prin ordin al Ministerului Sănătății și Familiei".
     Față de această dispoziție a Ministerului Sănătății și Familiei, domnul Adrian Teodoru nu are calitate de funcționar public, astfel încât nu-i sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999 și ale Legii 161/2003, fiindu-i aplicabile prevederile Codului Muncii. În concluzie, neavând calitate de funcționar public, poate deține și funcție de demnitate publică, respectiv de consilier județean, fiind astfel respectate prevederile articolului 94, alin.1 din Legea 161/2003.
     Într-o situație similară se află și domnul Dorin Sandea, inspector general la Inspectoratul școlar județean Alba și consilier local în Consiliul municipal Alba Iulia. Inițial, prin ordin al Ministerului Educației Naționale nr.4420/31 august 2000, funcția de inspector școlar general a fost considerată funcție publică de conducere după care, prin revocarea acestuia, funcția respectivă nu mai este considerată funcție publică. În această situație, nici domnului Dorin Sandea nu-i sunt aplicabile dispozițiile articolului 94, alineat 1, legea 161/2003.
     Cu privire la cei doi consilieri județeni, Dumitru Pustai și Ioan Tătar, angajați la Parcul Industrial Cugir SA, considerăm că nu există stare de incompatibilitate în sensul articolului 88, alineat 1, litera d, din Legea 161/2003 întrucât, potrivit adresei nr. 105/7 iulie 2003, a S.C. Parcul Industrial Cugir S.A., aceștia nu dețin nici una din funcțiile de conducere prevăzute în textul de lege invocat mai sus, ambii deținând funcții de execuție, respectiv de consilier juridic și inginer.
     De asemenea, nici aspectele de incompatibilitate sesizate cu privire la domnul Buda Radu Mircea, director comercial la Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice "Electrica Transilvania Sud" S.A. și consilier local în Consiliul municipal Alba Iulia, nu se confirmă deoarece, pe de o parte, sucursala al cărei director este domnul Buda Radu Mircea își are sediul în altă unitate administrativ teritorială, respectiv, municipiul Brașov, iar pe de altă parte funcția de conducere deținută este în cadrul unei sucursale și nu al unei filiale, fapt pentru care nu sunt aplicabile incompatibilitățile prevăzute de articolul 88, alineatul 1, litera d, legea 161/2003, care fac trimitere numai la filiale nu și la sucursale.
     Îi asigurăm pe cei obișnuiți să caute și să câștige cu orice preț capital politic, că întotdeauna, cunoașterea și aplicarea legii a fost o prioritate pentru noi și recomandăm acestora, înainte de a lansa acuze neîntemeiate, să studieze cu temeinicie legile, pentru a nu mai emite în viitor judecăți pripite și eronate.
     De asemenea, îi informăm că domnul prefect, av. Ioan Rus, așteaptă cu nerăbdare și cu un real interes profesional ca domnul Teodor Atanasiu să-și pună amenințarea în practică și să sesizeze Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba. Ar fi un prilej deosebit de potrivit pentru domnia sa de a înainta la rândul său plângere penală pentru denunț calomnios. Poate în acest fel ignoranța, reaua credință, patima politică și politicianismul de mahala practicat de contestatarii de serviciu din rândul consilierilor opoziției și-ar primi răsplata cuvenită iar în viața publică a județului s-ar promova dialogul constructiv, buna credință și acțiunea practică în folosul cetățenilor.
Biroul de presă al Prefecturii județului Alba
PNȚCD Alba cere demisia inspectorului școlar general Dorin Sandea
Printre altele, acestuia i se impută faptul că profesorii din comisiile de examen au fost selectați în funcție de... carnetul de membru PSD!
      În cadrul conferinței de presă a PNȚCD Alba, organizată marți, 8 iulie a.c., reprezentanții partidului (președintele Voicu Vasile Bora, consilierul județean Iuliu Hada și secretarul executiv Emil Benga), și-au exprimat în mod dur dezaprobarea cu privire la haosul din învățământul județean, solicitând chiar... demisia inspectorului școlar general, Dorin Sandea. "Desfășurarea examenului de bacalaureat din acest an în județul nostru, au afirmat liderii țărăniști, demonstrează cu prisosință degradarea învățământului românesc, gestionată de PSD. Mai întâi, comisiile de examen au fost alcătuite pe baza aceluiași criteriu, al carnetului de membru PSD. În loc să fie prelucrat cu atenție regulamentul de examen, profesorii examinatori au fost obligați să treacă pe la sediul PSD Alba... pentru a-și depune cererea de înscriere în partid! Rezultatele acestei politici s-au văzut: un examen desfășurat într-un haos nemaiîntâlnit în istoria învățământului românesc. Candidații și familiile acestora au avut parte de stres, nesiguranță, de subiecte eronate și atribuite greșit pe clase, de nerespectarea orelor de examen, de suspiciuni cu privire la corectitudinea examinării etc. Pentru gravele erori și nereguli petrecute în actualele sesiuni ale acestor examene (de capacitate și bacalaureat), PNȚCD cere demisia inspectorului școlar general Dorin Sandea. Pentru că domnul Sandea nu are timp pentru problemele școlii, fiind cu totul absorbit de sarcinile pe care le are de îndeplinit, la ordinul PSD, în Consiliul local al municipiului Alba Iulia."
     Prin cele de mai sus, țărăniștii atrag atenția, după cum se vede și asupra incompatibilității d-lui Sandea (funcționar public, în fond), cu funcția de consilier. Dar mai cu seamă atrag atenția asupra politizării învățământului românesc, (inclusiv prin favorizarea membrilor PSD să obțină indemnizația cuvenită în urma participării în comisiile de examen). "Cine poate evalua trauma elevilor nedreptățiți de sistem? se întreabă, în mod retoric, președintele Bora. Prin urmare, dacă sistemul e vinovat, cerem demisia d-lui Sandea în calitatea sa de reprezentant al sistemului...". (I.H.)
Astăzi, o nouă încercare pentru CJ Alba
Organigrama va fi din nou supusă la vot
      În cursul acestei zile, consilierii județeni se vor întâlni din nou în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a se pronunța asupra proiectului de hotărâre privind organigrama și statul de funcții, după două tentative eșuate. Ieri, membrii Delegației Permanente au aprobat varianta discutată și modificată față de data trecută, în plus apărând atribuții pentru cei doi vicepreședinți. Fără a nominaliza care sunt punctual atribuțiile, s-a convenit ca cei doi, Ioan Florea și Doru Victor Cetean, să coordoneze activitatea direcțiilor Lucrări Publice, Investiții și Administrarea Drumurilor, Integrare Europeană și Dezvoltare Regională, Direcția Buget - Finanțe. Secretarul general al județului, Mariana Hurbean, ar urma să se ocupe de Direcția de Administrație Publică Locală. Vicepreședintele CJ Alba, Ioan Florea, ne-a declarat că votul în DP a fost de 6 la 1, cel care s-a opus adoptării acestei variante fiind consilierul Alexandru Danciu. Mai mult ca sigur, consilierii Opoziției vor veni cu noi amendamente în comisiile de specialitate.(F.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.