În presa românească au apărut de mai multe ori semnale cu privire la faptul că în ţara noastră sunt cam numeroase serviciile. Mă refer la serviciile de informaţii, indiferent de denumirea lor (SPP, STS, SRI, SIE, DIA, fosta UM 0215, actualmente 0962, a Poliţiei etc.) La acestea se adaugă serviciile private de pază, având şi ele "înclinaţii" spre culegerea de informaţii (pentru că, de regulă, şefii acestora şi unii dintre angajaţi provin din structuri specializate), agenţiile de detectivi particulari, plus departamentele de "informare-dezinformare" ale partidelor politice, în care se regăsesc, de asemenea, numeroşi foşti profesionişti în munca de informaţii. Avem acum şi un Minister al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, cu structuri în teritoriu, Ministerul Controlului, plus birourile (sau specialiştii singulari) care funcţionează sub diferite măşti în instituţiile administrative (de cele mai multe ori în preajma purtătorilor de cuvânt, că doar prin vocea acestora se fac dezinformările, intoxicările şi manipulările), şi mai avem o armată întreagă de investigatori mai mult sau mai puţin amatori (te miri în slujba cui), plus recuperatorii de tot felul... ş.a.m.d. După cum merg lucrurile, nu va mai trece mult şi românii se vor împărţi clar în două categorii mari: anchetaţi şi anchetatori, adică urmăriţi şi urmăritori, iar tot poporul se va juca plin de frenezie de-a "hoţii şi vardiştii", pe două echipe.
     Dar dincolo de glumă se află o realitate cutremurătoare: în tot acest păienjeniş de structuri nu există nici măcar un singur serviciu dintre cele enumerate mai sus, care să exercite un control asupra celorlalte, nici un serviciu care să confere o coerenţă şi o logică unitară în domeniul dificil (dar esenţial) al muncii de informaţii. Mai mult decât atât, toate acestea nu colaborează între ele decât la modul declarativ, pe mici porţiuni, fără o bază de date comună, uneori chiar acţionând ca şi cum s-ar afla într-o competiţie. Şi, când doi se bat, câştigă al treilea: marea corupţie! Ca să înţelegeţi mai bine ce se întâmplă, haideţi să ne închipuim următoarea situaţie: SRI, a cărui activitate este securitatea naţională, află că un "baron" local (politician, funcţionar în administraţie, om de afaceri, poliţist, magistrat, ofiţer superior MApN etc.) sustrage sistematic fonduri, printr-o "inginerie", din banii publici (de pildă din sumele alocate pentru construcţia unei autostrăzi) şi îi depune la o bancă elveţiană. "Ingineria" este instrumentată cu sprijinul unui înalt personaj din Bucureşti, care are partea lui din "afacere". Acelaşi SRI cunoaşte faptul că şi alte structuri au aflat câte ceva despre acest caz, dar ofiţerii de informaţii nu au acces la informaţiile pe care le deţin structurile respective, care poate că ar fi relevante şi ar permite intervenţia. Aşadar, de la SRI-ul local se face un raport care, prin "grija" înaltului personaj de la Bucureşti se "blochează" undeva, într-un sertar de birou. Ba chiar, prin efectul de bumerang, cel care a făcut raportul se poate trezi "avansat" ca să se ocupe de alte probleme. (Desigur, acest lucru e valabil şi pentru vreun ofiţer de poliţie prea zelos, sau pentru un magistrat etc.) Mai ales dacă în ecuaţie apare şi "necunoscuta" politică... Prin urmare, serviciile noastre funcţionează fiecare în "sfera atribuţiilor" specifice. Şi încercaţi dvs. să creaţi o structură unitară din nişte "sfere". Veţi observa câte spaţii goale rămân între ele, spaţii neacoperite în care înfloreşte cu entuziasm necontrolat... corupţia! Iar atunci când corupţia se insinuează şi în interiorul acestor "sfere" e şi mai grav!