Ca istoric şi ca fiu de ţăran, nu îmi amintesc ca această ţară să fi importat vreodată grâu pentru pâine, cu excepţia ultimilor ani când, sub aceeaşi guvernare trandafirie, s-a recurs la o asemenea soluţie păguboasă şi extrem de ruşinoasă. Dintotdeauna, noi am fost furnizori de grâu, hambarul Europei, fie că a fost vorba de export, fie că pur şi simplu cei care au trecut peste aceste pământuri în valuri migratoare şi-au făcut singuri plinul, cum se spune.
     Acum, iată, ţara cu cele mai mari şi bune pământuri din această parte de lume a ajuns în situaţia dramatică de a cumpăra grâu de pe pieţele lumii. O bătaie de joc mai mare pentru bietul ţăran român nici că se putea. Cum s-a ajuns aici?
     Degringolada agriculturii româneşti a început imediat după decembrie '89, când s-a împărţit pământ ţăranilor fără să le fi dat şi mijloacele mecanice de a-şi lucra terenurile, fostele SMA rămânând proprietate de stat până s-a ales praful de ele. Atunci s-au stricat treburile în agricultura românească iar politicienii care s-au perindat la guvernare au avut parcă drept program de lucru jefuirea ţăranului, batjocorirea lui. Nici un ajutor, în afară de cele electorale, adică de cumpărare a voturilor, fie cu celebrele cupoane, fie acum, cu câte 2 milioane de lei, nu s-a acordat pentru a relansa agricultura privată. În loc de ferme agricole şi fermieri, subvenţionaţi de stat şi încurajaţi cu credite bancare avantajoase, s-a bătut şi se bate moneda pe exploataţiile agricole, un fel de CAP-uri revopsite în culori trandafirii. Or, este ştiut că în toată lumea, ferma agricolă este baza agriculturii, lucru cu care însuşi premierul Năstase este de acord, dar numai la Cornu, nu şi în toată ţara.
     Cele mai aberante măsuri în domeniul agriculturii le-a luat însă actualul ministru, Ilie Sârbu, părintele dezastrului agricol total. Sub conducerea lui, Ministerul Agriculturii a stabilit pentru 2003 nişte obiective prioritare de râsul curcilor, sau mai bine zis al struţilor, a căror creştere a fost decretată problemă de importanţă naţională, la fel ca şi mărirea cu 1 cm a jujeului la câinii ciobăneşti, ori marcarea prin crotaliere a oilor şi caprelor (fapt ce a blocat exportul), ca să nu mai vorbim de introducerea microcipurilor de identificare la măgari, catâri şi cai, ori de interzicerea producerii rachiului şi ţuicii cu cazanele din gospodăriile individuale. Părintele agriculturii de azi nu a văzut că 7 milioane de hectare de teren au devenit deşert, că 50 la sută din producţia de grâu şi orz a fost compromisă, că animalele se vând la preţuri de nimic şi că este în pericol şi producţia anului viitor, căci cele 2 milioane de lei promise ţăranilor cu până la 5 hectare trebuiau deja să se afle în buzunarele lor. Dar mereu în contratimp cu mersul lucrărilor agricole, ministrul Ilie Sârbu intervine abia atunci când nimic nu mai poate fi salvat (vezi măsura de subvenţionare a instalaţiilor de irigat).
     Aşa am ajuns noi, românii, să importăm grâu şi să mâncăm pâine străină într-o ţară bogată în resurse naturale, dar, din păcate, săracă în conducători pricepuţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu. Aşa se explică că ne-am procopsit în fruntea agriculturii cu un popă care are parohie doar la... Cornu! Iar dacă tot aşa ne vom preocupa de pământul sfânt al ţării, atunci s-ar putea împlini şi prognoza ca în anul 2010, România să importe 80 la sută din alimentele necesare consumului. Un adevărat şi totodată trist record pentru o ţară care are 12 milioane de hectare de teren arabil şi aproape 50 la sută din populaţie ocupată în agricultură. Dar care are şi cei mai mulţi politicieni şi parlamentari pe cap de ţăran, căci tot ei au rămas baza... alegerilor!