Nu demult, experţi ai Băncii Mondiale şi ai FMI, aflaţi la Bucureşti, au efectuat evaluarea sistemului financiar-bancar românesc. În demersul întreprins, experţii au urmărit cu precădere măsurile luate de autorităţile române pentru acoperirea riscurilor pe care le generează spălarea banilor. Alegerea făcută nu este nicidecum întâmplătoare. Numeroase semnale confirmau că cele mai multe cazuri de spălare a banilor sunt pricinuite de evaziunile fiscale, prin care se manipulează cele mai mari sume de bani "negri". Interese obscure, cu reverberaţii până în cele mai înalte structuri statale şi guvernamentale, au făcut ca până acum să nu cadă în plasă decât novicii în plasarea banilor în droguri, alcool, proxenetism, ţigări etc. Prioritară nu este însă privarea de libertate a micilor evazionişti ci recuperarea banilor de la marii rechini ce fac legea în spălarea banilor.
     Operaţiunile bancare în numerar şi tranzacţiile suspecte cu sume mari de bani, ca şi transferurile lor externe ar fi putut fi sesizate şi semnalate de instituţiile bancare. În realitate astfel de informaţii se strecoară extrem de greu. Mereu se motivează secretul depunerilor şi operaţiunilor bancare. Un finanţist avizat, stăpân pe profesie şi de bună credinţă, cu fler, ar putea lesne mirosi gustul leşios al banilor "spălaţi". Dar nu ştiu cum se face că lucrul acesta nu prea se întâmplă. Nici Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor n-a făcut cine ştie ce acte de bravură în descoperirea reciclării unor mari sume de bani. Deşi se cunoaşte faptul că domeniul preferat al evaziunilor este cel al comerţului interior, financiar-bancar şi comerţului exterior, infractorii continuă să opereze în asociaţii de bancrută frauduloasă şi contrabandă.
     Direct sau mai pe ocolite, radiografia sistemului bancar românesc, făcută de cele două instituţii bancare internaţionale, a semnalat existenţa unor grupuri de infractori ce săvârşesc acte de criminalitate financiară. Fără concursul şi complicitatea unor bănci, astfel de lovituri de tun nu ar mai fi posibile. Monitorizarea atentă a clienţilor dubioşi şi a băncilor suspecte ar fi de natură să tempereze acest fenomen. Marile scandaluri de presă, cum este cel iscat în jurul lui Sorin Ovidiu Vântu şi al complicilor săi, nu s-au soldat cu confiscarea banilor şi averilor celor ce au tăinuit şi mijlocit reciclarea şi spălarea unor sume enorme de bani. De multe ori, în spatele mult invocatului secret fiscal se află târguri şi înţelegeri oneroase între autorităţi şi firmele incriminate. Până când nu se vor cerceta şi judeca fără părtinire astfel de crime financiare, climatul de afaceri în România va fi grav viciat. Investitorii corecţi şi cinstiţi nu se vor hotărî să vină la noi, unde prosperă evazioniştii şi cei ce se află la adăpost de rigorile şi asprimea legislaţiei.