Prima pagină Ediția din: 1.8.2003
Știri
La Alba Iulia, a început
Reabilitarea Bulevardului 1 Decembrie 1918
      Una dintre cele mai mari și complexe lucrări de infrastructură din municipiul Alba Iulia a intrat acum în faza finală. Ne referim la înlocuirea Canalului colector A, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, cel care drenează toate apele reziduale sau pluviale ale cartierului Cetate. Realizată cu fonduri obținute din prima e­mi­si­u­ne de obligațiuni municipale Alba Iulia, lucrarea a fost recepționată miercuri, deși este dată în fo­lo­sin­ță încă din urmă cu două luni. Primarul municipiului Alba Iulia - Mircea Hava ne-a informat că deja au început lucrările de re­a­bi­li­ta­re a carosabilului și trotuarelor pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. În scurt timp, calvarul șoferilor va lua sfârșit, dar dacă ne gândim că astfel s-a rezolvat o importantă problemă a infra­stru­ctu­rii orașului, credem că a meritat. (A.D.)
Electrocutat pentru că și-a scăpat lampa electrică în apă
      În urma anchetei derulate de polițiștii din Sebeș, în legătură cu împrejurările în care și-a pierdut viața, marți, 29 iulie, Laurențiu Hegeduș (64 de ani) s-a con­clu­zi­o­nat că acesta s-a electrocutat după ce și-a scăpat lampa e­le­ctri­că portabilă în apa menajeră reziduală din subsolul blocului situat în cartierul Kogălniceanu-Sebeș. Hegeduș fusese solicitat de locatarii blocului în cauză pentru a vidanja subsolul inundat de ape reziduale. (N.T.)
Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Subprefectul Ioan Maier crede că
Protestul minerilor de la Haneș a avut și un substrat politic (de minus 160 de metri)
      Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, subprefectul Ioan Maier a abordat mult mediatizatul caz al minerilor disponibilizați de la mina Haneș care s-au blocat în subteran. "Am fost alături de ei încă de la început, ne-am implicat toți factorii de decizie de la nivel județean împreună cu ministerele de resort pentru găsirea grabnică a unor soluții, pentru toți minerii disponibilizați, nu numai cei de la Zlatmin dar, pe parcurs, au intervenit unele distorsiuni care m-au determinat să-mi pierd din interes față de aceste persoane. Unul dintre principalele motive a fost acela al implicării unor forțe politice și m-aș referi la viceprimarul pedist Negrea, care practic s-a erijat în purtătorul lor de cuvânt, care nu putea fi altul decât pe linie politică întrucât, din punct de vedere administrativ, el nu avea nici o putere de decizie. Să-l vedem pe dl. Negrea ce o să facă peste câteva luni, când banii celor disponibilizați se vor termina și el va trebui să le ofere alternative viabile celor care vor să muncească. Să ne aducem aminte de un anume domn Radu Berceanu, cel care prin introducerea acestor salarii compensatorii, aproape a compromis industria de minerit. Atunci de ce nu a protestat nimeni? O altă persoană care și-a dat cu părerea a fost și președintele PUR Nicolae Popa. De față cu ziariștii, el cică ar fi vorbit telefonic cu un ortac din subteran despre situația celor de acolo, când se cunoaște bine, telefoanele nu merg din lipsa semnalului nici măcar la gura minei. Eventual interlocutorul d-lui Popa se afla undeva sus pe un vârf de deal! Nicolae Popa a făcut apel pentru crearea unui front comun al tuturor forțelor pentru găsirea unei soluții, dar în timp ce noi am acționat la suprafață, domnia-sa a manevrat în subteran. Despre ce acțiune comună poate fi vorba?", a spus subprefectul Ioan Maier. Tot acesta a mai menționat că situația minerilor nu era nici pe departe așa de disperată cum a fost prezentată de o parte a presei. "Au ieșit de câteva ori la suprafață, s-au întâlnit cu familile și liderii lor politici, au mâncat, iar unora nu le-au trebuit nici măcar cele 15 milioane de lei care se aflau în bancă și puteau fi ridicați oricând".
Răzvan JURCĂ

Soluția MEC la problemele protestatarilor
      Secretarul de Stat în Ministerul Economiei și Comerțului, Gavril Baican, a răspuns întrebării deputatului PUR Dorel Bahrin în legătură cu starea tensionată și gravă a minerilor blocați în subteranul minei Haneș, astfel: "Am deosebita plăcere de a vă informa că problema minerilor de la mina Haneș - filiala Zlatmin a fost rezolvată în data de 28.07.2003 prin promovarea unei Hotărâri a Guvernului privind rectificarea bugetului pe anul 2003 la Minvest Deva. În acest fel va fi soluționată problema plăților compensatorii pentru toți disponibilizații de la Minvest Deva, nu numai pentru cei de la Mina Haneș. Proiectul de act normativ va fi urmărit atent pentru finalizarea practică a problemei în câteva zile". (N.T.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.