Luceafărul huilei, Miron Cozma, care înainte de a intra în puşcărie pretindea că aduce cu Eminescu - plete lungi şi ochi himerici, un aer de romantic cu pletele în vânt, iar după patru ani şi jumătate de detenţie în penitenciarul din Rahova ne dă să înţelegem că şi-a adâncit reflecţiile şi înmulţit numărul lecturilor, dându-ne acum citate din Socrate, umple din nou paginile ziarelor, ne aduce, cu alte cuvinte, în memorie vremurile tulburi ale mineriadelor conduse de el. Să fim oneşti, orice om aflat după gratii se consideră nevinovat şi vrea să beneficieze de clemenţa preşedintelui statului care să-i acorde graţierea. Numai că de data asta nu haiducului minerilor din Valea Jiului i-a aparţinut ideea, ci unui alt "ortac" al minerilor din 1990, care i-a chemat să lichideze fenomenul "Piaţa Universităţii" - Ion Iliescu. Problema se pune dacă domnul Iliescu s-a gândit cu inima sa bună, cu sufletul său iertător şi milostiv să-l graţieze sau a vrut ca un abil politician ce este ca prin acest gest să aducă PSD-ului voturile masive ale sindicatelor la viitoarele alegeri. Apoi, gestul de clemenţă al şefului statului va înmuia desigur inimile şi conştiinţele multor oameni săraci şi la propriu şi la figurat, care vor zice, de bună seamă: iată ce preşedinte cumsecade avem, ce om bun şi iertător este domnia sa. Este posibil ca Ion Iliescu să se afle într-una sau alta din aceste ipostaze sau chiar în amândouă şi să împuşte, cum zice românul, doi iepuri dintr-un foc.
     Desigur că Ion Iliescu n-ar fi fost trecut prin furcile caudine ale presei dacă ar fi tăcut şi făcut un astfel de gest de clemenţă. Dar e mai bine să faci valuri, să agoniseşti capital electoral. Nu i-ar fi imputat nimeni dacă ar fi făcut-o, iscălind cererea de graţiere a lui Cozma. Păi să judecăm niţel lucrurile mai la rece. Dacă justiţia, care este putere separată în stat şi zice pe toate lungimile de undă că e dreaptă, de ce l-a condamnat la optsprezece ani de detenţie şi nu i-a dat mai puţin? De ce preşedintele Iliescu dacă a considerat că sentinţa dată de justiţie, să-i zicem CDR-istă, este prea aspră, de ce nu l-a graţiat imediat după venirea sa la putere? Întrebări, întrebări, la care nu vom primi niciodată răspuns, dar pe care noi îl bănuim: neamestecul, chipurile, în treburile justiţiei. Corect. Dar a lăsat puţin să treacă vremea şi a lansat petarda cum că sentinţa pronunţată împotriva lui Cozma este "exagerată" şi nu este exclusă o eventuală graţiere a fostului lider al minerilor din Valea Jiului. Altfel spus, domnul Iliescu i-a sugerat lui Cozma să ceară graţierea şi el făcând uz de prerogativele care le are s-o parafeze.
     Dar Iliescu, care pozează într-un şef de stat democrat vrea să împartă responsabilitatea pe din două cu Ministerul Justiţiei prin care solicită avizul acestei instituţii în legătură cu graţierea lui Miron Cozma. Cică, cererea de graţiere nu este suficientă. Grupul respectiv din Ministerul Justiţiei trebuie să analizeze comportamentul celui care solicită în închisoare graţierea, ea putând fi totală sau parţială. N-am zice că prin sugestia făcută Ion Iliescu ar fi un "neocomunist" cum s-a exprimat Opoziţia sau că l-a stimulat pe Cozma să întreprindă acest gest. Mai degrabă este vorba de abilitate, de subtilitate şi supleţe politică, domeniu în care şeful statului e foarte greu de egalat, darămite de a fi învins. În cele din urmă, gestul lui Iliescu e perfect constituţional, dar cu mari beneficii pentru partidul de guvernământ, al cărui lider a fost şi mai mult ca sigur va fi.