Ce înseamnă, dom'le, puterea exemplului personal. Cică ministrul Agriculturii nu mai mănâncă pâine. Adică vrea să ne dea de înţeles că aşa ar trebui să procedăm şi noi, că tot nu avem de unde, dacă am ajuns să importăm grâu. Noi care alimentam cândva cu grâu toată Europa. Poate că dom' ministru vrea să ne dea de înţeles că nici nu mai trebuie să cultivăm "banalele" cereale. Sau poate că se ia şi dânsul după colegul său, agathonul, (ăla care va intra în istorie cu palmierii de pe litoral) iar în loc de grâu vom cultiva banane, nuci de cocos... Mă rog, ca să ne desăvârşim procesul de cretinizare economică, după modelul ţărilor pe care le numim bananiere, dar de care (între noi fie vorba), nu suntem prea departe. Aşteptăm de la dl. ministru şi vreo lucrare ştiinţifică (una care s-ar putea numi "Agricultura în Antarctica") ştiut fiind faptul că orice politician din familia social-democrată ajuns să aibă cât de cât un portofoliu simte "febra creaţiei", fiorii scriitoriceşti îi conferă aşa, o transcendenţă, şi ţine morţiş să transmită generaţiilor viitoare ceva din gândirea sa, din înţelepciunea sa de mare strateg neînţeles. (Domnii Iliescu şi Năstase sunt cei care au dat tonul în acest sens.)
     Modelul poate fi extins şi la alţi politicieni de succes. De pildă, Sergiu Nicolaescu va publica "Fonetica în filmul mut" sau "Revoluţia pe cocoţate", Victor Ponta - "Dansul pe... mase", Corina Creţu - "Bigudiurile retoricii prezidenţiale" etc. Nu este de ignorat nici ideea băieţilor de la "Divertis", care au propus ca în România să nu se mai crească amărâtele de galinacee, ci... pinguinii. Păi da, că ăştia nu au nevoie nici de lumină, nici de căldură şi se înmulţesc cu frenezie la nu ştiu câte grade sub zero, adică exact la temperaturile la care trăim noi iarna în apartamente. Evident, pentru ei, crescătorii nu au nevoie nici de subvenţii (care oricum nu sunt acordate). Dincolo de glumă, dragi români, e realitatea dramatică. Pentru că, după ce noi ne-am pus zootehnia pe butuci, ne-am trezit în competiţie cu ţările vecine unde agro-zootehnia este subvenţionată. Tot aşa ne-am trezit că, la un moment dat, (graţie acordului CEFTA, ăla de liber schimb experimental, între ţările din Centrul şi Estul Europei, în vederea integrării), Ungaria ocupa 60% din piaţa românească de carne.
     Dar să ne întoarcem la pâinea noastră cea de toate zilele, pâinea care nu-i place tocmai ministrului Agriculturii. Ca să înţelegeţi starea catastrofală a agriculturii româneşti, încercăm să facem o comparaţie: Japonia are o suprafaţă arabilă de 5 milioane de hectare, din care hrăneşte o populaţie de 126 de milioane de locuitori, în timp de România are o suprafaţă arabilă de vreo 12 milioane de hectare, din care nu poate hrăni o populaţie de 20 de milioane de locuitori. Aşadar, ceva e putred la mijloc, dacă am ajuns să importăm grâu. Şi să nu dăm vina pe calamităţi, că japonezii au ba "tsunami", ba cutremure... Dar, pentru că veni vorba despre calamităţi, aflaţi că judeţul nostru a fost anul acesta suficient de afectat cât să primească un statut special în anumite zone. Tot din judeţul nostru vreau să vă mai dau un exemplu edificator cu privire la "strategia agricolă": intraţi într-o zi, aşa, de curiozitate, în noul sediu al Direcţiei Agricole. Somptuos şi... bine aerisit. Este instituţia cu cele mai multe instalaţii de aer condiţionat din municipiul Alba Iulia. De ce? Evident, pentru că agricultura judeţului se face din birou. Vreţi să moară bieţii oameni de cald?
     Potrivit vechiului obicei românesc, oaspeţii sunt primiţi cu pâine şi sare. Pâine nu prea avem, aşa că o să-i primim de-acum doar cu sare. Că sare avem cât să acoperim toată suprafaţa Europei cu un strat de un metru. Suficientă ca să ne punem pe rană. Pe rana aia care se cheamă agricultură modernă, ştiinţifică.