Sâmbată 10.08.'03 la ora 3.30 Poliţia Ocna Mureş a fost sesizată telefonic de către Bucsi Andras Zsolt că a găsit-o pe Sarpataki Iudita Ecaterina, mama sa, în vârstă de 52 de ani, do­mi­ci­li­a­tă în Ocna Mureş, spânzurată în studioul fotografic amenajat în locuinţa acesteia. Medicul de fa­mi­li­e a confirmat decesul în urma asfixierii mecanice prin spân­zu­ra­re. Membrii familiei nu au cerut deplasarea la do­mi­ci­liu a me­di­cu­lui legist. Nu există suspiciuni cu privire la motivul sinuciderii cu­nos­cut fiind faptul că Iudita E­ca­te­ri­na a avut nevoie de con­sul­ta­ţii psihologice după divorţ. (A.K.)

---

Protestul de la mina Haneş se apropie de sfârşit
      Treptat, interesul presei pentru conflictul declanşat la mina Haneş începe să dispară, deşi acesta este doar un "vârf al aisbergului". Se ştie acum că, în sfârşit, după ce au ales soluţia disperată a protestului cu preţul sănătăţii şi al vieţii, după ce s-au blocat timp de 3 săptămâni în galeriile părăsite, întunecate şi inundate ale minei, ortacii au obţinut o hotărâre de guvern care prevede plata salariilor compensatorii după data de 15 august a.c.. Unii dintre ei au început deja să iasă din subteran, unde au mai rămas doar doi mineri, hotărâţi să continue protestul. Ceea ce nu se spune însă, nicăieri, este faptul că protestatarii ies de-acolo zdruncinaţi, cu sănătatea ruinată... Ne întrebăm, aşadar, ca şi atunci când am realizat reportajul la faţa locului despre acest protest: cine poartă răspunderea? Există un singur răspuns: Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), Ministerul de Finanţe (MF) şi CNACF "Minvest" SA Deva (compania de care aparţine exploatarea).
     Dar haideţi să începem cu începutul. În anul 1997, Guvernul Ciorbea începea restructurarea sectorului minier. Cu acest prilej, în negocierile cu FMI, Ciorbea se angaja să respecte nişte reguli: orice angajat din sectorul minier (ramurile ce intrau sub incidenţa restructurării) putea fi disponibilizat la cerere, cu plata PE LOC a 17-25 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime (echivalentul a 3.000-5.000 de dolari). Astfel, MF se obliga să aloce în bugetul MEC sumele respective, urmând ca acesta să alimenteze bugetele companiilor miniere cu echivalentul salariilor compensatorii. (Bineînţeles, politica de diminuare a personalului fiind dublată de măsuri adecvate de reconversie profesională şi de creare a unor alternative). Timpul a trecut, iar acum Guvernul Ciorbea nu mai poate garanta respectarea obligaţiilor asumate, pentru că... nu mai este la putere. Acum este Guvernul Năstase, care înţelege altfel restructurarea sectorului minier. Drept dovadă, miniştrii Tănăsescu şi Popescu continuă disponibilizarea personalului, fără a acorda la termenul stabilit sumele compensatorii. Dânşilor le este suficient că i-au păcălit pe bieţii mineri, determinându-i să plece, şi că au raportat la FMI "realizarea indicatorului". Banii? Păi n-au decât să mai aştepte disponibilizaţii şi să aibă răbdare până în toamnă, (sau până anul viitor, mai ştii?).
     Un rol incontestabil în dezastrul mineritului din judeţul Alba l-a avut (şi îl are în continuare) CNACF "Minvest" SA Deva. Prin politica de subvenţii pe care a dus-o, evident în detrimentul judeţului Alba şi în favoarea judeţului Hunedoara, precum şi prin presiunile pe care le-a exercitat spre a determina disponibilizările. De pildă la Haneş, dacă nu au avut suficient succes promisiunile, nici diminuarea timp de vreo trei luni a salariilor cu 40-50%, s-a ajuns la oprirea energiei electrice, a apei etc. Şi, atenţie, în cazul comunităţilor miniere asta înseamnă dezastrul, pentru că alimentarea acestora este indisolubil legată de exploatare: dacă nu se mai alimentează minele, nu se mai alimentează nici comunităţile, fiind condamnate efectiv la dispariţie. (Iar fără salariile compensatorii unde să plece oamenii? Din ce să trăiască? În ce condiţii?) Cât priveşte alternativele... acestea sunt doar poveşti frumoase, pe hârtie, ca şi strategia de restructurare a sectorului minier (asupra căreia vom reveni). În ciuda dispreţului cu care "Minvest" a tratat problema disponibilizaţilor, sindicatele care au negociat în acest sens cu conducerea companiei păstrează o tăcere suspectă, care evidenţiază complicitatea lor la distrugerea efectivă a mineritului din judeţul Alba. Desigur, "târgul" prin care au fost "vânduţi" minerii de la Haneş (şi alţii asemenea lor), prevede păstrarea locurilor de muncă pentru "fideli", simultan cu convingerea "fraierilor" să se autodisponibilizeze... pe gratis! Astfel, liderii (după ce "şi-au tras" ani de zile nişte lefuri grase din bugetul sindicatelor, diurne pentru deplasări în ţară şi în străinătate, rate pentru limuzine luate în "leasing" etc.) rămân acum la locul lor, să mai prindă 1-2 ani de grupă de muncă, salarii, prime etc. Şi, pentru că tot vorbeam despre Haneş şi despre apropiatul deznodământ al conflictului de acolo, este bine să precizăm că Prefectura Alba s-a implicat în rezolvarea acestuia. Motivul? Teama că exemplul ortacilor de la Haneş ar putea fi urmat de viitorii disponibilizaţi de la Roşia Montană, Baia de Arieş, Abrud şi Zlatna, pierzându-se astfel un pachet important de voturi pentru campania electorală din 2004. (Oricum, PSD a pierdut, cred, deja voturile din Apuseni, prin neglijarea problemelor specifice zonei).
     Să aruncăm o privire de ansamblu asupra situaţiei actuale a mineritului din judeţul Alba, ca să înţelegeţi că ceea ce s-a întâmplat la Haneş e doar "vârful aisbergului". *La Abrud există azi SC "Cuprumin" SA, singura societate comercială minieră de sine stătătoare din judeţ, ieşită de sub tutela CNACF Minvest SA Deva, având acum cca 1.300 de angajaţi. Pentru retehnologizarea şi rentabilizarea ei este necesară o infuzie de capital în valoare de 500-600 de milioane de dolari (cca 200 de milioane doar într-o primă etapă), dar chiar şi aşa personalul va fi treptat redus la vreo 500 de angajaţi. Până acum au fost disponibilizaţi 240 de angajaţi, dintre care 200 s-au reangajat la "Cuprusind", o societate în care pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de sindicaliştii de la fosta "Miniera" Abrud. Această societate a preluat serviciile conexe exploatării (paza, transportul, cantinele etc.), iar angajaţii ei au un... triplu statut (acţionari, salariaţi şi sindicalişti, totodată). *De la "Zlatmin" au plecat până acum 160 de angajaţi şi au rămas cca 130. Cei rămaşi nu mai desfăşoară nici o activitate în subteran. Din câte am înţeles de la un specialist în domeniu, activitatea lor se reduce la exploatarea, în propria uzină de preparare a unui amestec compus din cenuşi provenite de la "Ampelum" şi din steril provenit de la muna închisă Haneş, conţinând metale utile. Termenul de închidere completă a "Zlatmin" este vara anului 2004, singura speranţă de supravieţuire a acesteia fiind preluarea ei într-un viitor parteneriat de către RMGC ("Roşia Montană Gold Corporation"). * Cât priveşte "Roşiamin" SA, de la Roşia Montană, aceasta este singura care a avut şansa de a fi "curtată" de un investitor. De aici au plecat până acum cca. 200 de angajaţi şi au rămas 500, care continuă activitatea de extracţie până când statul va accepta oferta RMGC, aceea de a fi investiţi 6 milioane de dolari pentru închidere (a vechii exploatări şi a uzinei de preparare), conservare şi ecologizare. Estimativ, la închidere (având termenul limită semestrul II din... 2003!) vor participa cca. 200 de angajaţi, dar odată cu preluarea investiţiei de către RMGC vor fi create 500 de locuri de muncă directe şi... între 10.000-15.000 de locuri de muncă indirecte (infrastructură, construcţii, servicii etc.) În aceste condiţii, declaraţia publică a primului ministru Adrian Năstase, cum că niciodată un guvern condus de el nu-şi va da girul pentru această investiţie, este o declaraţie ce frizează culmea absurdului şi a lipsei de diplomaţie.
     De fapt, la capitolul "lipsă de diplomaţie guvernamentală" stăm excelent. Drept dovadă strategia de restrucurare a sectorului minier, asupra căreia spuneam că vom reveni. Strategia prevede disponibilizarea a 40.000 de mineri din cei 65.000 existenţi actualmente în ţara noastră, până în anul 2006, cu costurile aferente. Adică aproximativ 1,6 miliarde de dolari. Aceasta a fost discutată de două ori la nivelul Guvernului, care... nu şi-a însuşit-o! Adică nu a aprobat-o! A fost prezentată şi reprezentanţilor Băncii Mondiale, în speranţa obţinerii unei contribuţii pentru acoperirea costurilor. Reprezentanţi care, evident, nu acordă nici un ban până când nu află care va fi cota de participare a Guvernului României. Şi cum să discute Guvernul despre o cotă de participare (deşi, neoficial, s-a avansat ideea unei sume de 900 de milioane de dolari din partea statului român), dacă nu şi-a însuşit strategia? Între timp FMI continuă presiunile pentru disponibilizări (între 6.000-8.000 de mineri, după cum s-a convenit, în perioada aprilie-iunie a.c., cu continuarea urgentă a reducerii personalului în sectorul nemetalifer, începând din acestă toamnă!). Este cât se poate de clar, aşadar, că în condiţiile ne(mai)acordării subvenţiilor şi păstrării în funcţiune doar a exploatărilor miniere fără pierderi, curând "Minvest" Deva (ca şi "Remin" Baia Mare) vor dispărea, rămânând doar nişte nuclee private. Dar care vor fi oare nucleele private din judeţul Alba, din moment ce singurul investitor din domeniul minier, RMGC, este pe cale de a fi alungat?

---

Deşi are comenzi la export de peste 9 milioane dolari
      Societatea comercială Uzina Mecanică Cugir S.A. se află pusă în situaţia deosebită de a sista activitatea în următoarea perioadă, ca urmare a interpretării eronate pe care reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice în teritoriu (şi ne referim aici la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba) o fac asupra textului Legii nr. 232/2003 care modifică şi completează Legea nr. 345/2002 privind Taxa pe Valoarea Adăugată.
     Mai precis, în conformitate cu prevederile legale, societatea a depus în luna iunie 2003 documentaţia necesară prin care solicita rambursarea efectivă a Taxei pe Valoarea Adăugată aferentă activităţii desfăşurate în cursul lunii mai, respectiv cota de TVA aferentă exporturilor derulate în luna mai 2003. Deşi iniţial, documentaţia a fost acceptată şi însuşită de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (fapt demonstrat prin procesul verbal încheiat cu această ocazie), problemele intreprinderii au apărut odată cu rambursarea efectivă a sumei - şi să nu uităm că este vorba de aproape 8 miliarde lei, lichidităţi deloc de neglijat şi care ar permite continuarea fluxului de producţie prin asigurarea sursei de finanţare a aprovizionării. Interpretările diferite ale articolelor Legii nr. 232/2003 care modifică legea nr. 345/2002 privind TVA, lege apărută în Monitorul Oficial din data de 30 mai 2003 şi care intră în vigoare odată cu publicarea (în lipsa unor prevederi exprese), respectiv compensarea decontului de TVA aferent lunii mai 2003 cu obligaţiile datorate la bugetul de stat - ori intreprinderea nu avea la ora respectivă astfel de obligaţii), au făcut ca suma cuvenită intreprinderii să fie virată în contul Contribuţiei de asigurări sociale de stat - lucru care s-a întâmplat abia în data de 31 iulie 2003.
     Fiind în imposibilitatea derulării activităţilor de producţie - şi a onorării contractelor de export existente - societatea cugireană a întreprins demersurile normale şi necesare prin care solicita sprijin în rezolvarea acestei probleme, considerând eronată aplicarea unui text de lege în mod retroactiv - suma de 8 miliarde reprezentând TVA aferent lunii mai, deci anterior publicării Legii nr. 232/2003. Aceste demersuri au fost înaintate Companiei naţionale Romarm (a cărei filială este), Ministerului Economiei şi Comerţului (ca unic acţionar) şi Ministerului Finanţelor Publice, şi, întrucât un răspuns oficial se lasă prea mult timp aşteptat, au fost întreprinse inclusiv demersuri pe linie politică pentru soluţionarea cât mai rapidă şi corectă a solicitării societăţii.
     Cu toate acestea, la finele lunii iulie, intreprinderea este anunţată că s-a procedat corect prin compensarea decontului de TVA cu datoriile faţă de bugetul Contribuţiilor de Asigurări sociale de Stat, ori această situaţie a obligat societatea ca timp de două luni să apeleze la credite bancare - credite ale căror costuri nu mai trebuie explicate. Ne punem întrebarea dacă cei care gospodăresc banii statului au avut în vedere faptul că intreprinderea este intreprindere cu capital integral de stat, ori creditele contractate în această perioadă se reflectă în mod total negativ în activitatea financiară a întreprinderii, iar perspectiva neonorării la timp a contractelor de export aflate în derulare - cu plata penalităţilor şi daunelor respective, nu poate să aibă un efect benefic, ceea ce ne aduce cu gândul la verificarea zicalei româneşti că "ne scumpim la tărâţe".
     Societatea comercială a revenit cu adrese la forurile competente, precizând că nu contestă prevederile legale, în schimb contestă aplicarea retroactivă a textului unei legi, şi, pe de altă parte, este pusă în situaţia sistării activităţii din lipsa lichidităţilor, ca să nu mai vorbim de convulsiile sociale care pot apare ca urmare a neplăţii drepturilor salariale pentru cei 5.700 de angajaţi cărora le va fi practic imposibil de înţeles cum nişte sume cuvenite ca urmare a muncii desfăşurate în luna mai 2003 să nu poată fi recuparate de la "patronul" intreprinderii, adică statul român.
     Deoarece activitatea curentă a intreprinderii, cu toate contractele de export existente (şi care însumează peste 9 milioane dolari numai în semestrul doi, faţă de cele 12 milioane dolari executate şi livrate deja în primul semestru) nu permite efectiv achitarea datoriilor istorice din perioada 1990-2002 faţă de diverse componente ale structurii bugetare (în valoare cumulată de peste 200 miliarde lei la care se adaugă penalităţi şi majorări de întârziere aproape de aceeaşi valoare), iar aplicarea Legii nr. 232/2003 va limita definitiv posibilităţile de recuperare a contravalorii TVA - fiind obligatorie compensarea cu obligaţiile datorate la componentele bugetare - societatea se va decapitaliza rapid, fiind efectiv pusă în situaţia ca în perioada imediat următoare să sisteze activitatea şi să contribuie masiv la îngroşarea în acest fel a rândurilor şomerilor din oraşul al cărui nume îl poartă.

---

•Demisii şi înrolări politice la CJ Alba
      CJ Alba continuă să aibă o viaţă tumultuoasă cu tot felul de demisii, dezertări şi înrolări politice, apariţii de noi consilieri judeţeni. Astfel, consilierul PSD, Avram Pojar, sosit în PSD pe palierul ApR, a demisionat din partidul de guvernământ, fiind primul ales judeţean care a recurs la acest gest. El ne-a declarat că activează în prezent ca şi consilier independent. Un alt transfer din interiorul CJ Alba este cel al lui Iosif Hada, fostul şef al CGP Alba, care a renunţat la statutul de independent devenind membru al PUR. În cursul zilei de ieri, directorul Direcţiei Silvice Alba, Ioan Paşca, a fost validat consilier judeţean din partea PSD, după ce dr. Adrian Teodoru a demisionat din cauza in­com­pa­ti­bi­li­tăţii.
     Prezent la şedinţa de ieri a CJ Alba, prefectul Ioan Rus a dat asigurări că atât Ioan Paşca, cât şi consilierii Dumitru Pustai şi Ioan Tătar, contestaţi de opoziţie sunt compatibili, primul nefiind funcţionar public, iar ultimii doi având statut de salariaţi la SC Parcul Industrial Cugir. Tot ieri, consilierii judeţeni i-au desemnat pe candidaţii la DP a CJ Alba, unde a rămas un loc vacant, ca urmare a demisiei lui Cornel Suciu, tot pe motive de incompatibilitate. Au candidat liberalul Georgel Tudose şi Dionisie Heljoni, ultimul adunând 19 voturi pentru şi 15 împotrivă. Deşi Heljoni a fost desemnat câştigător de conducerea CJ Alba, liderul liberalilor, Teodor Atanasiu, a declarat că nici unul din cei doi nu a trecut de testul votului, întrucât ar fi trebuit să obţină 20 de voturi pentru a fi validat. Aşadar încă o temă pe care probabil că Opoziţia şi Puterea se vor duela şi care va duce la noi ameninţări cu acţiuni în instanţa de contencios administrativ.

---