Curier județean
Rugăciunea de azi
    Preasfântă stăpâna mea, de Dum­ne­zeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, iz­go­neș­te de la mine, smeritul și ticălosul robul tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte. Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele și aduceri aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile, și prea­cin­sti­tul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mahramă a Domnului; Sfinții Martiri Brâncoveni Constantin Vodă și cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache
Catolic: Șf. Ștefan al Ungariei
Greco-catolic: Dupăprăznuirea Adormirii. Aducerea Icoanei nefăcute de mână a Domnului nostru Isus Hristos (sf Mahramă) la Const. Sf mc Diomid
Meteo
     *O veste bună: în acest week-end se pare că timpul va fi generos cu amatorii de escapade la iarbă verde. Cerul va fi mai mult senin, soarele va străluci cu putere, iar temperaturile vor oscila între +15 și +29 grade C. Vântul va sufla slab, dar se va intensifica după amiază când pot apare și nori, dar pericolul de ploaie va fi redus.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Asistenții sociali ai DGPDC desfășoară activități specifice în maternități
      DGPDC Alba a pus recent bazele unui parteneriat cu Fun­da­ția "Mission Without Borders" România, Organizația "World Vi­sion International" și Asociația a­sis­ten­ți­lor sociali profesioniști "Pro­so­ci­al" Cluj, prin care s-a creat un nou serviciu: cel de pre­ve­ni­re a instituționalizării și con­si­li­e­re a femeii însărcinate, care prezintă risc de abandon al co­pi­lu­lui la naștere. În cadrul ser­vi­ciu­lui, cinci asistenți sociali des­fă­șoa­ră activități de consiliere și sprijin în vederea prevenirii abandonului în maternitățile spitalelor din Alba Iulia, Sebeș, Cugir, Ocna Mureș și Câmpeni. (I.H.)

MartiriiI Brâncoveni
      BrâncoveanuBRÂNCOVEANU CONSTANTIN domn român și domn creștin, sus în cer și pe pământ. 26 de ani domn pe pământ și domn în cer în vecii vecilor, el și toată casa lui. El va locui în partea cea mai blândă a raiului pentru că în el păcat nu era, puterea nu l-a ispitit, n-a vrut să fie asemenea cu Dumnezeu în mărire și mândrie și părtaș la cârmuirea lumii. N-a mâncat din pomul cunoștinței binelui și al răului și a fost ascultător până la moarte și încă moarte prin tăierea capului și nu numai el ci și cele patru fântâni ale darurilor cu care l-a dăruit Dumnezeu și care au izvorât din coapsele lui ca cele patru râuri care străbăteau raiul. El a stat de veghe ca un căpitan care privește cum se scufundă corabia și, cu demnitate și mândrie salutând PATRIA ȘI DRAPELUL se lasă înghițit de valuri murind la datorie. N-a fost o moarte lașe izvorâtă din neputința de a riposta ci o moarte eroică, acceptată cu o demnitate pe care nimeni nu a avut-o până la el. Este jertfa puterii de a refuza ofertele celor care făceau legea în țara noastră, oferte care nu erau nici puține, nici mărunte ci mari și multe și toate în schimbul a ce? În schimbul legii. I se cerea domnului să-și lapede credința, să-și vândă sufletul, dar aici negocierile au încetat pentru că în conștiința și-n credința domnului român acele valori nu se târguiesc, ele fiind valori veșnice care vor arăta strălucirea abia după TĂIEREA CAPULUI pentru că asta a urmat. Sultanul nesuferind insulta și refuzul a poruncit să i se taie capul lui și urmașilor lui.
     Ca un naș care asistă la botezul finilor a asistat BRÂNCOVEANU la botezul sângelui cu care au fost botezați cei patru coconi domnești călcând peste șerpi și peste scorpii și peste puterea vrăjmașului (a se citi tentațiile și ispitele lumii trecătoare), renunțând la niște capete care nu vor fi niciodată încoronate cu coroane din aur și argint pe care rugina le strică, renunțând și la comori pe care furii le fură și moliile le mănâncă dar câștigând în schimb comori în cer unde acești dăunători n-au acces .
     În Împărăția lui Dumnezeu capetele lor vor străluci ca soarele și ca chipul lui Hristos la schimbarea la față. A rămas în viață doamna Maria ca să le facă parastas și pomenire dupa legea românească rânduită de tradiția străbună și să aducă vestea în țară că tatăl și fiii au murit dar nu s-au predat iar ea ca și soldatul de la maraton care a alergat 42 de km. ca să vestească Atenei că soldații au murit, dar și-au apărat patria și onoarea până la ultima picătură de energie și sânge.
     Privind la credința și sfârșitul lor martiric trebuie să cădem cu fața la pământ ca Petru, Iacob și Ioan când au văzut chipul lui Iisus pe muntele schimbării la față, iar capetele lor „icoane într-un altar să le punem la închinare". Ziua jertfei lor nu-i cu roșu în calendar, pentru că numele lor ar fi trebuit scrise cu sânge, dar nu cu orice fel de sânge ci chiar cu sângele lor sau din aceeași grupă sanguină. Or sângele lor s-a zbeut în țărâna ghiaurului din Stambul , care păgân fiind până în măduva sufletului (ce suflet va fi avut?) se va fi distrat ca altădată Nero cu viețile martirilor creștini. Or sânge din aceeași grupă cu a brâncovenilor nu se mai află nicăieri pentru că unele valori sunt unice, irepetabile, apar meteoric, ne răscolesc viața noastră a celor mărunți care suntem piese de serie, soldați de pluton și apoi dispar cum au apărut pentru încă 500 de ani ca și pasărea Phoenix. Nu ne-ar fi iertat dacă am trece pasivi pe lângă pomenirea lor deși fiind mărunți și netrebnici n-am avea dreptul decât să rostim ca și apostolul spășit : „du-te de la noi Doamne, Brâncovene că suntem oameni păcătoși". Cunoscând de acum atitudinea lor față de viață și de moarte ne vine în minte avertismentul lui Hristos către apostoli : „iată eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii, pentru că veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui" (Mt.10,16,20).
     Iov a pierdut averea, respectul soției și al prietenilor, sănătatea și 10 copii; Brâncoveanu a pierdut coroana Țării Românești, 4 copii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei împartășind amândoi o soarta tristă. Întinzând brațele unul spre altul pe deasupra miilor de ani de istorie și-au strâns mâna împăcați și mulțumiți că n-au dat înapoi în fața greutăților și nici a morții zicând unul către altul : „gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă întorc în pamânt! Domnul a dat, Domnul a luat; Fie numele Domnului binecuvântat" (Iov 1,21). „Frunzele lor nu se vor veșteji și roadele lor nu se vor mai isprăvi, pentru că apa pentru dânșii vine din locul cel sfânt: fructele lor se vor folosi ca hrană, iar frunzele ca leacuri" (Iezechiel 47, 12).
Pr. Petru PINCA, Blaj

În urma controalelor DSV Alba
Au fost confiscate produse în valoare de peste 422 milioane de lei
      În trimestrul al doilea al acestui an, inspectorii de specialitate din cadrul DSV Alba au supus controlului sanitar veterinar următoarele produse alimentare de origine animală: 8592,4 tone carne, 4310,4 tone preparate din carne, 181,37 tone aditivi alimentari și condimente, 245,5 tone conserve, 13,3 tone semiconserve din carne, 674,7 tone pești, 38092,7 hl lapte, 10119,4 tone produse lactate, 2861,1 tone ouă, 96,6 tone miere de albine, 1.024,6 tone produse animaliere necomestibile, 200 tone furaje și aditivi furajeri, 745,1 tone alte produse supuse controlului. Din acestea au fost confiscate 46,6 tone carne, 8,75 tone preparate din carne, 0,1 tone pește și preparate din pește, 0,1 tone lapte. Potrivit declarației directorului DSV Alba, dr. Ioan Dârzu, valoarea totală a produselor confiscate depășește 422 milioane de lei. De asemenea, de la unitățile sanitar veterinare au fost recoltate un număr de 2.180 de probe, care au fost supuse analizelor de laborator, din acestea 143 au fost examinate în vederea determinării reziduurilor toxice și gradului de contaminare radioactivă. Se fac eforturi pentru acreditarea secției de determinare a reziduurilor toxice și a gradului de contaminare radioactivă din cadrul Laboratorului Sanitar de Stat; astfel, probele nu vor mai fi trimise la București, ci vor fi analizate la laboratorul propriu. (A.D.T.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.