Curier județean
Rugăciunea de azi
    În mâinile milostivirii Tale celei mari, o Dumnezeul meu, încredințez sufletul și trupul meu, simțirile și graiurile mele, sfaturile și gândurile mele, lucrurile și toate cele tre­bu­in­cioa­se ale trupului și ale sufletului meu. Iar Tu, deci, binecuvântează-mă, miluiește-mă și mă izbăvește de tot răul, ca petrecând viața fără de păcat, în toate zilele vieții mele, să ajung la viața cea veșnică cu Sfinții Tăi, în Împărăția Ta și cu dânșii să Te slăvesc în veci. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Agatonic, Antuza, Zotic, Irineu și Or
Catolic: Sf. Fc. Maria Regină
Greco-catolic: Dupăprăznuirea Adormirii. Ss mc Agatonic
Meteo
     *ASTĂZI: Vremea va evolua pe aceleași coordonate ca și cele din zilele trecute. În zori temperatura va fi de +15, +16 grade C și cerul va fi senin. În cursul zilei nori dispersați se vor roti pe boltă, însă ploaia se va lăsa încă așteptată. După amiază mercurul ter­mo­me­tre­lor se va ridica vertiginos, trecând sensibil de +30 grade C. Cu totul izolat, în zonele de deal și de munte sunt posibile averse de ploaie, neînsemnate cantitativ.

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
La Cugir
Transport ilegal de marfă
      În noaptea zilei de 19 spre 20 august a.c., lucrătorii poliției ru­ti­e­re din Cugir au depistat o încărcătură de mărfuri industriale fără acte justificative de pro­ve­ni­en­ță. Acestea erau depozitate în Opelul Cadet CAY 195 în care se aflau Sergiu Răilean de 33 ani și Igor Olegovici Mihailov de 37 ani, domiciliați în Cugir. Cei doi au fost sancționați contravențional ridicându-li-se marfa în valoare aproximativă de 30 milioane lei. (A.K.)
PUNR la Meteș
      În ziua de 17 august 2003, în comuna Meteș, județul Alba, a avut loc adunarea cetățenească pen­tru constituirea organizației lo­ca­le a Partidului Unității Națiunii Române, în prezența conducerii Filialei Alba a PUNR. Ca pre­șe­din­te al organizației a fost ales profesorul Adrian Man, apreciat elogios de participanți. Urăm no­u­lui comitet de conducere să aibă succese depline în îndeplinirea a­cti­vi­tă­ții la care s-a angajat. (Biroul de presă al PUNR Alba)

Atestarea șefilor de asociații de proprietari
      Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, ne-a declarat că procesul de atestare a președinților de asociații de proprietari din Alba Iulia este în plină derulare. Potrivit unei ordonanțe de guvern, aceștia trebuie atestați de o comisie a CL. Până în 29 august, președinții de asociații trebuie să-și depună dosarele. Cei care nu vor trece prin filtrul comisiei nu vor mai putea îndeplini calitatea de președinte de asociație.(F.R.)
Se pregătește noul an școlar la Cugir
      Primarul orașului Cugir, Aurel Voicu, a convocat pentru marți toți factorii responsabili în pregătirea noului an școlar. Directorii de școli vor prezenta stadiul investițiilor, după care se va acționa cu prioritate acolo unde lucrările sunt întârziate. Astăzi, primarul se va întâlni și cu cugirenii plecați în străinătate și care au revenit temporar sau definitiv acasă, în vederea realizării unor obiective comune.(F.R.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.