Pilda datornicului nemilostiv
A cincea cerere din rugăciunea Tatăl nostru, este o cerere - capcană în care mulți ne prindem ca peștii în năvod. Este aceea prin care cerem de la Dumnezeu iertarea pe care și noi trebuie să o acordăm celor care ne greșesc. Este piatra de poticneală de care ne izbim ca de un zid, pe care parcă scrie: pe aici nu se trece oricum, un fel de ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, pe care Hristos îl socotește suficient pentru ascultătorii săi imediați, deși la scară mai largă învățătura creștină nu se mulțumește cu: măsură pe măsură, ci cere mult mai mult: "cel ce te lovește pe obraz întoarce-l și pe celălalt, celui ce-ți ia haina dă-i și cămașa, dacă te silește să mergi o milă, mergi două" (Matei 5,39-41).
Dar să nu exagerăm; acest tezaur de sfaturi evanghelice este făurit din aur masiv de douăzeci și patru de carate a cărui povară nu o poate purta oricine. S-au găsit pe parcursul vremurilor destui ispravnici credincioși care au luat pe umeri această frumoasă și grea povară atingând înălțimi de desăvârșire spiritual-morală cu totul admirabile. Să revenim cu picioarele pe pământ, încercând să ne facem slujitorii unor învățături mai accesibile. În acest sens, Biserica ne pune în față o normă socotită absolut îndestulătoare, care este frumoasă, completă și justă. Se numește regula de aur a creștinismului și sună astfel: "Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea" (Lc 6,31.). Este exact ceea ce nu s-a întâmplat în cazul datornicului nemilostiv, care datora Stăpânului zece mii de talanți, dar neavând cu ce să plătească, a fost iertat. La rândul său, slujitorul iertat, care avea încă în mână actul de liberare, întâlnește pe un tovarăș de-al său care-i datora o sută de dinari, dar pentru care nu a acordat îngăduință, amânare, sau iertare, ci l-a dus la închisoare până ce va plăti toată datoria. Auzind Stăpânul că acela pe care abia l-a iertat de zece mii de talanți, n-a iertat o datorie mică fratelui său, l-a pus la închisoare pentru totdeauna din cauza răutății lui.
Efectele păcatului, răspândindu-se pe suprafețe tot mai întinse, au deteriorat și otrăvit frumoasele relații interumane de la începutul creației; invidia, lăcomia și ura au răcit blânda căldură sufletească cu care se îmbrățișau unii pe alții, glasul sângelui fraților noștri, pe care i-am sugrumat cu atitudinea noastră aspră, brutală și criminală, strigă din pământ cerând dreptate. Nedreptățile cu care îi sufocăm pe frații noștri prea mici îi silesc să-și scurteze singuri zilele și viața, văzându-se împinși spre marginea prăpastiei de unde nu mai au altă soluție decât să se arunce în gol. Aceste lucruri sunt realități triste și crude la care asistăm cu durere în fiecare zi. În cele mai multe cazuri vinovații morali pentru aceste situații sunt cei ce au datoria să le creeze o viață mai bună. Dreptatea celor mici mai persistă astăzi doar ca o idee perimată, hăituită de toți granzii, dar este pusă în lanțuri și în obezi pentru că este foarte supărătoare pentru cei ce o încalcă "în numele legii".
Când Mântuitorul rostea pilda datornicului nemilostiv, Stăpânul era bun și iertător, spăla picioarele celor mici și slabi, lua pruncii în brațe dându-i model de puritate și pildă de urmat zicând: De nu veți fi ca pruncii, nu veți moșteni împărăția. Este distanță uriașă între puternicii zilei călăuziți de edite, bibite, post mortem nihil est, adică să mâncăm, să bem, că după moarte nu-i nimic iar oamenii nevoiași, sărmanii cei de toate zilele, care pescuiesc din straja dimineții și până în noapte o bucată de pâine, seara se întorc cu plasele goale pentru că nu au prins nimic.
Au trecut vreo sută patruzeci de ani de când domnul Cuza reușea să desființeze robia țiganilor, claca, taxa de fumărit și alte poveri ce atârnau ca o piatră de moară de grumazul țării. Să nu readucem la viață sechelele dureroase ale unor vremi nedrepte, căptușindu-le cu expresii diplomatice de nivel european și cu cuvinte încrucișate care nu țin de foame, ci dând dovadă de realism, bărbăție și demnitate, să ne facem autocritica, recunoscând că am greșit și ca la spovedanie să făgăduim sincer că nu vom mai păcătui. Și atunci Stăpânul fiind bun, blând și îngăduitor, ne va ierta toată datoria.
Pr. Petru PINCA, Blaj