În mâinile milostivirii Tale celei mari, o Dumnezeul meu, încredinţez sufletul şi trupul meu, simţirile şi graiurile mele, sfaturile şi gândurile mele, lucrurile şi toate cele tre­bu­in­cioa­se ale trupului şi ale sufletului meu. Iar Tu, deci, binecuvântează-mă, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de tot răul, ca petrecând viaţa fără de păcat, în toate zilele vieţii mele, să ajung la viaţa cea veşnică cu Sfinţii Tăi, în Împărăţia Ta şi cu dânşii să Te slăvesc în veci. Amin!

     *ÎN WEEK-END: Vom avea parte de un sfârşit de săptămână foarte fierbinte, cu cer senin şi temperaturi ce se vor încadra între +13, +14 grade C dimineaţa şi +31, +32 grade C la orele amiezii. Duminică, nori risipiţi vor naviga pe boltă, dar condiţiile de ploaie vor fi practic egale cu zero. Vânt slab din sector vestic.

      A cincea cerere din rugăciunea Tatăl nostru, este o cerere - capcană în care mulţi ne prindem ca peştii în năvod. Este aceea prin care cerem de la Dumnezeu iertarea pe care şi noi trebuie să o acordăm celor care ne greşesc. Este piatra de poticneală de care ne izbim ca de un zid, pe care parcă scrie: pe aici nu se trece oricum, un fel de ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, pe care Hristos îl socoteşte suficient pentru ascultătorii săi imediaţi, deşi la scară mai largă învăţătura creştină nu se mulţumeşte cu: măsură pe măsură, ci cere mult mai mult: "cel ce te loveşte pe obraz întoarce-l şi pe celălalt, celui ce-ţi ia haina dă-i şi cămaşa, dacă te sileşte să mergi o milă, mergi două" (Matei 5,39-41).
     Dar să nu exagerăm; acest tezaur de sfaturi evanghelice este făurit din aur masiv de douăzeci şi patru de carate a cărui povară nu o poate purta oricine. S-au găsit pe parcursul vremurilor destui ispravnici credincioşi care au luat pe umeri această frumoasă şi grea povară atingând înălţimi de desăvârşire spiritual-morală cu totul admirabile. Să revenim cu picioarele pe pământ, încercând să ne facem slujitorii unor învăţături mai accesibile. În acest sens, Biserica ne pune în faţă o normă socotită absolut îndestulătoare, care este frumoasă, completă şi justă. Se numeşte regula de aur a creştinismului şi sună astfel: "Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea" (Lc 6,31.). Este exact ceea ce nu s-a întâmplat în cazul datornicului nemilostiv, care datora Stăpânului zece mii de talanţi, dar neavând cu ce să plătească, a fost iertat. La rândul său, slujitorul iertat, care avea încă în mână actul de liberare, întâlneşte pe un tovarăş de-al său care-i datora o sută de dinari, dar pentru care nu a acordat îngăduinţă, amânare, sau iertare, ci l-a dus la închisoare până ce va plăti toată datoria. Auzind Stăpânul că acela pe care abia l-a iertat de zece mii de talanţi, n-a iertat o datorie mică fratelui său, l-a pus la închisoare pentru totdeauna din cauza răutăţii lui.
     Efectele păcatului, răspândindu-se pe suprafeţe tot mai întinse, au deteriorat şi otrăvit frumoasele relaţii interumane de la începutul creaţiei; invidia, lăcomia şi ura au răcit blânda căldură sufletească cu care se îmbrăţişau unii pe alţii, glasul sângelui fraţilor noştri, pe care i-am sugrumat cu atitudinea noastră aspră, brutală şi criminală, strigă din pământ cerând dreptate. Nedreptăţile cu care îi sufocăm pe fraţii noştri prea mici îi silesc să-şi scurteze singuri zilele şi viaţa, văzându-se împinşi spre marginea prăpastiei de unde nu mai au altă soluţie decât să se arunce în gol. Aceste lucruri sunt realităţi triste şi crude la care asistăm cu durere în fiecare zi. În cele mai multe cazuri vinovaţii morali pentru aceste situaţii sunt cei ce au datoria să le creeze o viaţă mai bună. Dreptatea celor mici mai persistă astăzi doar ca o idee perimată, hăituită de toţi granzii, dar este pusă în lanţuri şi în obezi pentru că este foarte supărătoare pentru cei ce o încalcă "în numele legii".
     Când Mântuitorul rostea pilda datornicului nemilostiv, Stăpânul era bun şi iertător, spăla picioarele celor mici şi slabi, lua pruncii în braţe dându-i model de puritate şi pildă de urmat zicând: De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi moşteni împărăţia. Este distanţă uriaşă între puternicii zilei călăuziţi de edite, bibite, post mortem nihil est, adică să mâncăm, să bem, că după moarte nu-i nimic iar oamenii nevoiaşi, sărmanii cei de toate zilele, care pescuiesc din straja dimineţii şi până în noapte o bucată de pâine, seara se întorc cu plasele goale pentru că nu au prins nimic.
     Au trecut vreo sută patruzeci de ani de când domnul Cuza reuşea să desfiinţeze robia ţiganilor, claca, taxa de fumărit şi alte poveri ce atârnau ca o piatră de moară de grumazul ţării. Să nu readucem la viaţă sechelele dureroase ale unor vremi nedrepte, căptuşindu-le cu expresii diplomatice de nivel european şi cu cuvinte încrucişate care nu ţin de foame, ci dând dovadă de realism, bărbăţie şi demnitate, să ne facem autocritica, recunoscând că am greşit şi ca la spovedanie să făgăduim sincer că nu vom mai păcătui. Şi atunci Stăpânul fiind bun, blând şi îngăduitor, ne va ierta toată datoria.