Nu mă pricep la fotbal dar pentru că familia, prietenii şi colegii mei, în rând cu milioane de compatrioţi, au hamletizat pe rupte zile în şir pe tema meciului cu Danemarca, n-am putut să ratez marele show de miercuri seara. Şi n-am regretat, chiar dacă m-au încercat emoţii mari, aproape insuportabile, în ultimele minute, când elveţianul Urs, îmbrăcat în piele de drac, de fapt de porc în opinia lui Florin Călinescu şi nu numai, ne-a furat visul calificării la europenele din Portugalia, aducând simultan lacrimi în ochii tricolorilor şi ai celorlalţi români cu reflexe normale. În inimile noastre a fost jale mare şi revoltă tare la capătul celor 95 de minute nesfârşite, în care satanicul Urs a spulberat mitul neutralităţii elveţiene şi al corectitudinii de tip occidental.
    Pentru că pe toate posturile româneşti de televiziune au curs râuri de lacrimi direcţionate de moderatori din categoria grea precum Florin Călinescu, Marius Tucă şi Adrian Păunescu, noi ne vom întreba dacă n-a existat cumva, pe undeva, şi o faţă a lucrurilor mai puţin cernită. Şi vom îndrăzni să răspundem afirmativ, după care vom scoate repede argumentele pe post de platoşă.
    Un prim lucru bun a fost chiar faptul că, după multă vreme, ne-am simţit solidari, foarte solidari, chiar dacă ceea ce ne-a unit a fost ura noastră faţă de elveţianul Urs şi faţă de tot ceea ce a dezvăluit comportamentul lui incalificabil. Pe de altă parte, după ani buni de autoflagelare, în care ne-am culpabilizat din proprie iniţiativă sau după ce alţii ne-au arătat cu degetul, am putut striga din rărunchi "Hoţii!" şi "Ruşine!", ca să simtă şi ei, elveţienii, danezii, norvegienii, portughezii şi alţi fiţoşi occidentali ce jenant este ca un popor întreg să fie pus la colţ din pricina unor mâncători de lebede hămesiţi, în condiţiile în care Urs alpin îmbuibat nu s-a dat în lături de la nimic (oare cât o fi fost şpaga?), făcând ravagii în sufletele noastre, ca să nu mai vorbim de bugetul federaţiei văduvit de banii de la UEFA. Slavă Domnului că ne-am defulat, iar Mircea Sandu, Mitică Dragomir şi alţi români verzi au mari şanse de a scăpa basma curată încă o dată pentru că, nu-i aşa, avem la dispoziţie porţii uriaşe de sentimente antioccidentale cu care putem justifica eşecul din fotbal aşa cum fac ai noştri guvernanţi cu eşecurile lor de pe pielea noastră. Dacă nici Florin Călinescu nu mai vrea în UE, noi nici pe-atât, că doar nu suntem aşa de masochişti încât să ne ducem la Bruxelles ca să ne ţină ăia în genunchi şi să ne spună pe ce parte să ne facem freza. Mai bine ne ridicăm ochii din pământ şi ne umplem sufletele cu imaginea tricolorului de şase miliarde fâlfâind pe Casa Poporului. Şi mai dă-le naibii de merţane, când noi putem cumpăra maşini ARO cu 50.000 de euro bucata şi putem să fim şi cu sufletul în rai numai la gândul că atâţia manageri stresaţi de datoriile mastodonţilor pe care i-au stors de vlagă până la ultima picătură vor fi iertaţi creştineşte de datorii imense în raport cu subvenţiile social-democrate pentru căldură, pentru animale şi pentru alte articole de lux.
    Iar dacă, aşa cum ne învaţă istoria, va fi nevoie de un ţap ispăşitor, de o căpăţână de Moţoc, acesta ne este tuturor la îndemână, rechini din sport, guvernanţi, popor. Aţi ghicit, e vorba de Anghel Iordănescu, Terminatorul viselor noastre, fraierul care a pupat degeaba la icoane, din moment ce Naţionala cu care am fi putut intra şi noi în Europa a ratat calificarea.