Când noi, românii, am vizionat pentru prima oară caseta cu procesul Ceauşeştilor, eram atât de orbiţi de furie şi de lacunari în materie de democraţie şi de stat de drept încât ni s-a părut perfect normal ca apărătorul din oficiu al cuplului dictatorial să-i facă pe odioşi troacă de porci, mai abitir decât procurorul. De aceea, atunci, a fost de neînţeles pentru noi reacţia opiniei publice din ţările civilizate, care s-a arătat oripilată de acea mascaradă de proces a cărui rejudecare a fost cerută insistent în anii următori de mai multe voci din societatea civilă. Tot o mascaradă a fost şi procesul lui Nicu Ceauşescu, desfăşurat la Sibiu, cu un complet de judecată prezidat de judecătorul, pe atunci, Doru Viorel Ursu, promovat ulterior ministru de Interne, calitate în care i-a lăsat pe mineri să semene flori în Piaţa Universităţii şi l-a izgonit din ţară pe regele Mihai, ca pe ultimul infractor.
    Nu ne-am fi amintit poate aceste evenimente care au ilustrat perfect originalitatea noii democraţii instalate în decembrie 1989, dacă scandalul provocat de nunta Anei Maria Cioabă, fata "regelui" ţiganilor, nu ar fi adus din nou România în atenţia opiniei publice internaţionale, dar şi a forurilor europene în care am vrea să penetrăm. Reacţia cea mai dură a avut-o baroneasa Emma Nicholson, fost raportor al Parlamentului European pentru România, care l-a acuzat de viol pe tânărul Biriţă, mirele de 16 ani, după ce presa românească a relatat că mireasa, de 13 ani, a fugit de la nuntă iar după ce a fost adusă înapoi cu forţa şi obligată să-şi facă datoria de proaspătă nevastă le-a povestit prietenelor că a fost cel mai groaznic lucru din viaţa ei. Contrareacţia românească a fost în stilul deja cunoscut: lumea s-a împărţit în două tabere care au început imediat să se bată între ele cu atâta înverşunare încât combatanţilor nu le-a mai rămas nici timp pentru reflecţie nici loc pentru decenţă şi bun-simţ. Autorităţile, foarte sensibile la semnalele europene care nu ţin de corupţie şi de alte asemenea probleme delicate, s-au raliat imediat poziţiei d-nei Nicholson, cerând anularea căsătoriei (ilegale atât după vechea, cât şi după noua Constituţie) şi pedepsirea vinovaţilor. Presa, în cea mai mare parte a ei, sastisită poate şi de faptul că Occidentul se tot ia de ţiganii noştri care au îngrozit Viena, Parisul şi multe alte capitale europene, reînviind pericolul reintroducerii vizelor pentru români, s-a solidarizat cu Cioabă şi cu cuscrul său, invocând tradiţia seculară a ţiganilor căldărari care îşi căsătoresc copiii din fragedă pruncie. S-a ajuns până acolo încât, la "Marius Tucă Show", Cioabă s-a oţărât la baroneasa Nicholson, sub privirile aprobatoare ale mo­de­ra­to­ru­lui şi ale mereu surprinzătorului Mircea Dinescu. La rândul lui, naşul Doru Viorel Ursu s-a arătat oripilat de "oceanul de ipocrizie" în care ne scăldăm. Bine că d-l Ursu e sincer şi se comportă tot timpul aşa cum îi dictează... interesul. Cât despre Mircea Dinescu, poate că a consumat cantităţi excesive de Mambosiria, pentru că altfel nu ne putem explica mila lui subită pentru Biriţă, care este şi el sărmanul o victimă, dar în nici un caz a frumoasei Ana Maria, aşa cum a sugerat poetul într-un stil mult prea prozaic.
    În această poveste, oricât de ipocrit vor fi reacţionat autorităţile, noi suntem de partea lor, în virtutea convingerii că civilizarea romilor este o necesitate şi pentru ei şi pentru noi şi pentru Europa. Şi că ea trebuie să înceapă de undeva. Iar dacă s-a întâmplat ca acest punct să fie nunta fetei lui Cioabă, poate că a fost voia Celui de Sus, ca fata aceea ca o floare să-şi poată alege singură mirele aşa ca fata lui Dinescu, a lui Tucă, a lui Ursu şi ca fiicele altor berbanţi iubitori de tradiţii pitoreşti.