Mass-media, opinia publică şi politichia autohtonă par să fie intoxicate la ora asta de referendumul naţional pentru aprobarea Noii Constituţii. Poate că e firească această forfotă, această precipitare, deoarece căruţa cu osiile scârţâinde ale mioriticei noastre ţări vrea să prindă trenul Europei. Pe toate lungimile de undă ni se induce gândul, dorinţa, elanul, braţul de a pune un Da pe Noua Constituţie, pentru a ne despărţi de un trecut destul de nebulos şi a intra în lumina şi aerul tare al continentului. Deocamdată, nimeni nu-şi pune problema dacă România va şi izbuti să adere la UE în 2007. Se bate monedă pe această lege fundamentală care să demonstreze că vrem să gândim şi să ne organizăm social-juridic europeneşte. Personal sunt mai convins că referendumul va întruni sufragiul necesar decât că vom accede sau nu în marea arenă europeană. Între altele fie spus şi vechea constituţie, devenită brusc caducă, respira prin paragrafele ei un aer european, dar din păcate ea nu s-a prea respectat, plus că avea unele fragmente destul de ambigue.
    Nu pot să nu mă întreb dacă noile prevederi înscrise în noua cartă a drepturilor va face din ea un mecanism ce va funcţiona la toţi parametrii şi va îndulci viaţa românului de rând prin simplul fapt că ea este mai modernă şi mai dinamică. Mult discutatul principiu al separării puterilor în stat îi va scoate el din fundătura în care ajungeau nu o dată cei săraci şi deposedaţi de drepturi? Parcurgând adaosurile noi, încep să devin optimist. Noua Constituţie are un fel de motor turbo în conceptul că omul de rând, individual, va controla de acum statul şi-l va trage la răspundere când va gafa. Dar intervine şi aici o condiţie: va putea domnul nostru stat să se dezbare de meteahna lui totalitaristă, de tătuc unic al poporului? Mai sper că, odată aliniaţi la UE, statul nostru nu va mai avea unde întoarce carul şi va trebui să accepte mecanismele democraţiei europene. Prin urmare, statul va trebui să se lupte cu vechile năravuri de a ţine în mână întregul angrenaj social-economic, dar şi cu mentalităţile românilor care au rămas tributari ideii de a avea slujbe la stat. Un recent sondaj al Institutului de Studii Sociale relevă faptul că românii sunt în continuare foarte dependenţi de stat, pe care îl fac responsabil pentru decepţiile şi disperările ce le trăiesc, pentru nerealizarea idealurilor sociale. Peste 80% dintre cei chestionaţi consideră că statul are datoria să le asigure locuri de muncă prin crearea întreprinderilor de stat şi prin dezvoltarea sectorului privat.
    Sărăcia este explicată de români prin nedreptăţile din societatea noastră, prin faptul că statul nu ar ajuta pe cei săraci, ca şi pe cei ce provin din familiile sărace. Ei ştiu cât au de pătimit de pe urma corupţiei, a ingineriilor financiare, a economiei subterane. Şi tocmai de aceea ei cer statului să eradicheze corupţia. Bietul român s-a învăţat cu sărăcia şi corupţia ca măgarul cu samarul. Din ce se face mai multă tevatură pe această temă (s-a creat o strategie specială, ba s-a mai înfiinţat şi un organism special), această boală tinde să devină malignă. După cum se ştie, în topul corupţiei pe primul loc se află parlamentarii, la fel judecătorii şi politicienii, apoi miniştrii, medicii, funcţionarii de la primării, primarii şi consilierii judeţeni. Când vor dispărea birocraţia şi legile proaste, egoismul zoologic de a avea numai tu şi altul nu, când va fi barată calea îmbogăţirii peste noapte, a ridicării din straturile sordide ale societăţii a unor parlamentari şi a acelor fiinţe obediente, aceşti yes-mani, beizadele şi mişei, atunci va dispărea şi corupţia. Până atunci, acesteia nu i se va clinti un fir de păr de pe creştetul ei de mistreţ. Iată, au dispărut mai uşor dinozaurii decât lichelele şi şpăgarii şi totuşi trebuie să credem în însănătoşirea vieţii sociale şi publice în noul stat de drept, sens în care Referendumul din 18-19 octombrie va avea un rol decisiv.