Garantarea proprietăţii prin noua Constituţie va aduce modificări esenţiale în toate celelalte domenii ale vieţii sociale şi politice, inclusiv în ceea ce priveşte mecanismele puterii, respectiv alegerea viitoarelor forumuri legislative ale ţării. Iar pentru a înţelege mai bine aceste transformări, vă propun să facem o mică incursiune în experienţa în domeniu a unei mari ţări democratice a Europei şi a lumii. Este vorba de Franţa.
    Unul dintre cei mai mari teoreticieni ai liberalismului şi totodată principal gânditor al tranziţiei democratice după revoluţia franceză a fost Benjamin Constant. El a fost cel care - percepând cu acuitate dinamica istorică a societăţii franceze post-revoluţionare, a reuşit să creeze o operă (Liberalismul francez - secolele XIX şi XX), în care mecanismele sunt analizate în profunzime şi prezentate cu o seducătoare claritate. Într-un capitol separat, intitulat "Despre condiţiile de proprietate", el defineşte clar şi concis mecanismele puterii, ale statului în raport cu proprietarii, ba mai mult (şi cred că de aici înainte va fi interesant şi pentru noi - n.a.), vorbeşte despre condiţiile de proprietate cerute pentru exercitarea drepturilor politice. Iată câteva dintre axiomele sale cu privire la toate acestea: *"Numai proprietatea asigură răgazul indispensabil căpătării înţelepciunii şi a judecăţii drepte, numai ea îi face capabili pe oameni să exercite drepturi politice...", *"...atunci când ne-proprietarii deţin drepturi politice se întâmplă una din trei: sau se încurajează ei înşişi şi atunci distrug societatea; sau sunt încurajaţi de către omul sau oamenii puterii şi devin instrumente ale tiraniei; sau sunt încurajaţi de cei care aspiră la putere şi devin instrumente ale unor fracţiuni complotiste". *"În toate ţările cu adunări reprezentative (parlamentare) este indispensabil nevoie ca acestea să fie compuse din proprietari... Un individ poate captiva mulţimea prin nişte merite strălucitoare, dar corpurile legiuitoare, pentru a-şi atrage încrederea, trebuie să aibă interese în mod evident conforme cu datoriile lor. O naţiune presupune întotdeauna că atunci când se adună, oamenii sunt ghidaţi de interese. Ea este sigură, aşa crede, că dragostea de ordine, de dreptate şi de conservare va fi majoritară printre proprietari doar. Aceştia nu sunt, deci, utili doar prin calităţile pe care le au, ei sunt utili şi prin calităţile care li se atribuie, prin prudenţa care li se bănuieşte şi prin impresiile favorabile pe care le creează... Puneţi printre legislatori nişte ne-proprietari, oricât de bine intenţionaţi ar fi, măsurile lor vor fi împiedicate de neliniştea proprietarilor. Cele mai înţelepte legi vor fi puse sub semnul îndoielii şi, în consecinţă, nerespectate, pe când organizarea opusă ar fi atras asentimentul poporului chiar şi pentru o guvernare defectuoasă în unele privinţe". *"... Este adevărat că imediat după revoluţia noastră proprietarii au concurat cu ne-proprietarii la alcătuirea unor legi absurde şi spoliatoare, pentru că proprietarilor le era frică de ne-proprietarii investiţi cu putere. Doreau parcă să facă să li se ierte faptul că deţineau proprietăţi. Teama de a pierde ceea ce aveau i-a făcut să fie cuprinşi de aceeaşi nebunie ca şi cei care voiau să obţină ceea ce nu aveau".
    Iată aşadar, un tablou cum nu se poate mai asemănător cu cel al României de azi. Jumătate dintre alegători (marea majoritate a populaţiei cu drept de vot) nu au ajuns proprietari cu drepturi depline nici până în prezent. Cei eligibili, respectiv cei aleşi în Parlamentul României din '90 încoace, amestecaţi proprietari cu ne-proprietari, deci cu interese diametral opuse, desigur că s-au măcinat ani de zile într-o luptă oarbă, fiecare fracţiune cu interesul său... dar cel mai adesea în dispreţul interesului naţional. Multe dintre legi au ieşit "absurde şi spoliatoare" pentru că proprietarilor le-a fost frică de ne-proprietarii investiţi cu putere. Propunerile proprietarilor, îndeosebi cele privitoare la taxele locale, scutirile de impozit pentru profitul reinvestit, facilităţile pentru exportatori etc., au fost mereu respinse de către ne-proprietari, deoarece aceştia, cu o oarecare invidie, chiar cu ură, au vrut să-i "mulgă" cât mai mult pe proprietari.
    Şi uite aşa, până în ziua de azi, pe de-o parte proprietarii au ajuns mai toţi la faliment, iar ne-proprietarii au rămas la aceeaşi condiţie. Ba chiar mai săraci, din cauza falimentării proprietarilor care, de bine de rău, au asigurat şi asigură rezervele bugetare ale statului (deci şi salariile sau traiul ne-proprietarilor).
    Iată de ce, GARANTAREA PROPRIETĂŢII PRI­VA­TE este într-adevăr cea mai importantă consfinţire a noii Constituţii.