Vizită de lucru în Munții Apuseni
Autoritățile județene au promis "marea cu sarea" locuitorilor Țării Moților
Ignorați ani în șir, moții așteaptă acum fapte concrete
Marți, 14 octombrie a.c. prefectul județului Alba, Mugurel Liviu Sârbu a efectuat la invitația primarului orașului Câmpeni, Ioan Viorel Sicoe, o vizită de lucru în capitala Țării Moților. În localitate au mai fost de asemenea prezenți parlamentarii Cornel Filipescu, Constantin Selagea precum și o serie de directori de servicii desconcentrate cum ar fi Direcția Silvică, SC Electrica, Inspectoratul de Poliție, SC Apa CTTA și Electroconstrucția Alba.
Programul a cuprins vizitarea mai multor obiective economice printre care și cunoscuta fabrică de mobilă SC Montana. Apoi a fost trecut în revistă și stadiul lucrărilor destinate construcției unei săli de sport, estimate a fi finalizate în luna martie a anului viitor. Investița se ridică la 8,5 miliarde lei și de ea se vor bucura peste 1000 de elevi din zonă. De asemenea primarul I. V. Sicoe le-a arătat invitaților și o platformă situată în zona centrală a orașului unde primăria intenționează să dezvolte o importantă bază de agrement care să includă un stadion, bazin, plajă, patinoar etc.
Vizita s-a încheiat cu o întâlnire la sediul primăriei cu oameni de afaceri din Câmpeni, pentru a fi la curent cu problemele cu care se confruntă agenții economici din oraș. Tot aici au fost abordate și anumite probleme care dau bătăi de cap administrației locale. Una dintre ele vizează păstrarea sediului Judecătoriei la Câmpeni, după ce în prealabil se avansase propunerea ca el să fie mutat la Abrud. Prefectul Mugurel Sârbu a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla sub nici o formă, sediul respectiv urmând să rămână pe mai departe în localitate. O altă problemă importantă cu care se confruntă Câmpeniul, sistemul de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă a orașului pare că își va găsi rezolvarea în viitorul apropiat (cca. 2 ani), investiția cifrându-se la peste 30 miliarde lei. Prefectul de Alba a mai menționat că va sprijini și înființarea cât mai rapidă a unui cabinet medical în cadrul școlii generale din localitate. "Sunt mulțumit de rezultatele acestei vizite și apreciez faptul că în Câmpeni există agenți economici puternici de valoarea SC Montana și SC Transilvania de care administrația are mare nevoie" a concluzionat prefectul Sârbu.
Senatorul Cornel Filipescu a precizat la rândul său că moții reprezintă o parte importantă a populației județului Alba și că locuiesc într-o zonă cu numeroase probleme, care nu vor fi trecute niciodată cu vederea și pentru a căror soluționare se vor face în continuare eforturi serioase atât de către administrație cât și de parlamentarii județului.
Răzvan JURCĂ