Prima pagină Ediția din: 4.11.2003
Știri
Mircea Hava în vizită la Arnsberg
      La invitația primarului Hans Jo­sef Vogel, primarul Mircea Ha­va se va afla, în perioada 7-11 noiembrie, în vizită în orașul Arns­berg (cel mai vechi "frate" al municipiului Alba Iulia). Cu acest prilej vor avea loc o serie de în­tâlniri cu oameni de afaceri din regiunea Sauerland, interesați de sta­bilirea unor relații economice cu municipiul Alba Iulia. Cu acest prilej va fi definitivat și programul manifestărilor ocazionate de îm­plinirea, anul viitor, a 30 de ani de la înfrățirea dintre cele două or­așe. (A.D.)
La Câmpeni
Cabinet medical școlar
      Așa după cum a promis, cu prilejul ultimei vizite efectuate în orașul Câmpeni, prefectul Mu­gurel Sârbu a întreprins toate dili­gențele necesare înființării unui cabinet medical de profil școlar în această localitate. În cadrul șe­dinței Comitetului Operativ Con­sul­tativ ce s-a desfășurat ieri, a fost dezbătut și acest aspect. Șeful DSP Alba, Adrian Teo­doru, a precizat că a fost iden­tificat un spațiu adecvat situat în centrul localității, foarte aproape de toate unitățile școlare care există în Câmpeni. Acesta va fi amenajat corespunzător în circa o săptămână, după care, până pe data de 24 noiembrie a.c., va fi desemnat și medicul care îl va deservi, pe baza unui concurs. Astfel, până la sfârșitul lunii cu­rente elevii din Câmpeni vor be­neficia de serviciile unui cabinet medical, care se va alătura celor­lalte 12 care ființează în județ.(R.J.)
Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Un nou ONG la Sebeș
      În cursul săptămânii trecute a avut loc, la Sebeș, deschiderea oficială a activității ONG-ului "Grupul pentru inițiative, studii și analize sociale". La această festivitate au participat reprezentanți ai administrației locale, ai consiliului județean și oameni de afaceri. Președinta ONG-ului, d-na Rodica Băluțiu, a prezentat scopul acestei asociații și anume integrarea socială și europeană prin identificarea nevoilor societății, acor­darea șanselor egale, toleranță, educație alternativă, interculturalitate. "Organizația a apărut din nevoia strân­gerii legăturilor dintre societatea civilă și admi­nistrația locală, dorindu-se un partener al admi­nistrației", a sintetizat d-na Băluțiu obiectul de activitate al noii asociații neguvernamentale. (R.J.)
6,10 dosare de ajutor social la 100 de familii
      În urma centralizării, la Direcția de Asistență Socială din cadrul Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Alba, a rapoartelor statistice privind ajutorul social pe luna septembrie 2003, rezultă că la cele 76 de primării din județ au fost înregistrate 105 cereri, iar cumulat, de la începutul anului, 1406 cereri. În total, la cele 76 de unități administrative din județul Alba, se află în plată 7843 de dosare, ceea ce reprezintă 6,10 dosare la 100 de familii. De asemenea tot în cursul lunii septembrie a.c. au mai fost acordate 7 ajutoare de urgență, plătindu-se cu acest titlu suma de 16.500.000 lei. (R.J.)
Din cauza minei aflate în proces de conservare
Mai multe familii din Haneș au rămas fără curent electric
      După deja celebra acțiune de protest a minerilor, localitatea Haneș revine din nou în actualitate cu o altă problemă de natură socială. Din pricina procedurii de conservare a minei din localitate, mai multe familii au rămas fără curent electric, de aproape 3 săptămâni. Acest aspect a fost adus și la cunoștința prefectului Liviu Mugurel Sârbu prin intermediul unei scrisori semnată de 60 de persoane. Problema a fost discutată ieri, în cadrul ședinței Comitetului Operativ Consultativ, cu toți factorii abilitați și s-a convenit asupra unei soluții de compromis favorabilă cetățenilor din Haneș. Aceș­tia vor primi energie electrică, cu condiția ca factura să fie achitată către Exploatarea Minieră, iar de aici mai departe banii vor fi virați către SC Electrica.(R.J.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.