Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Umiliți la noi acasă
      Am aniversat, așadar, 85 de ani de la Marea Unire, eveniment cu conotații și largi semnificații social-politice și naționale. Ne bucurăm că sărbătoarea a fost o reușită din mai multe puncte de vedere. În primul rând s-a simțit entu­ziasmul și cordialitatea românilor, comuniunea de senti­mente, concordia națională, absența oricărui iz politic. A fost o sărbătoare a tuturor românilor, indiferent de crez politic. Nota zece pentru organizatori. Dar rostul acestui editorial este să sublinieze altceva, care a distonat cu nota generală a evenimentului din Cetatea albaiuliană. Ca și altă dată, dar parcă mai abitir ca oricând, organele de ordine și pază s-au întrecut în a fi niște cerberi zeloși, de parcă aici, între zidurile Cetății, s-ar fi ascuns Osama Bin Laden și rețeaua Al Qaeda. O spun cu amar regret, ca un "terorist obscur și na­iv" care voia să traverseze incinta Cetății pentru a ajunge la datorie, că a fost nevoie să fie oprit de zeci de ori, să fie controlat până la piele și numai cât nu a fost pus să-și deschidă șlițul, să dea explicații lor, jandarmilor, SPP-iștilor și ce or mai fi fost ei, care au întrecut măsura și s-au comportat absurd, lipsiți de logică.
    Va să zică, au venit grangurii bucureșteni să facă militărie la Alba Iulia. S-o facă, dar la ei acasă. Nu suntem imbecili să nu acceptăm și să înțelegem că într-o astfel de îm­prejurare este nevoie de ordine, de asigurarea protecției înaltelor oficialități venite de la București. Aceștia, o spun cu toată răspunderea, s-au comportat ca niște vechili, stăpâni pe moșia lor. Până la urmă românul trebuie să înțeleagă că, mai presus de orice, sunt aceste servicii fără de care nația română s-ar destrăma ca un balon de săpun. Cu câteva zile înainte de sărbătoare, aceștia au pus sub asediu orașul, circulația, practic au paralizat o bună parte a localității. Cât de ridicol sunt, eu credeam că suntem o țară de oameni blânzi, pașnici și disciplinați, buni patrioți. Când colo, se vede treaba că suntem niște periculoși ce trebuie păziți, ascultați telefonic, supravegheați de lunetiști. Cu o zi înainte, toate circuitele telefonice au fost bruiate, televiziunea așișderea încât nu s-a putut recepționa în condiții normale meciul de fotbal de pe stadionul "Cetate". Am fi curioși să știm câți oameni de ordine au fost mobilizați aici, ca să aflăm unde se duc banii noștri. Nici pe vremea lui nea' Ceașcă, când se auzea că s-a furat vreo armă de la Cugir, nu se isca atâta dihonie și ziduri vii în fața geniului carpatin. Mi-aș permite să întreb ca un iluzionist ce sunt: de cine apără țara asta domnii din serviciile de pază, de oameni devotați națiunii, ideii de libertate și unitate națională, sau de hoți și mari delatori? Vreau să spun că mult mai simplu ajungeai să dai mâna cu nea' Pingelică, decât cu d-l Ion Iliescu, care și domnia sa s-a arătat nemulțumit de zelul forțelor de ordine. Așa că promit că la viitoarea sărbătoare n-am să ies din casă și o să aplaud iubiții conducători la televizor.
    Se spune că românii au fost trecuți pe lista teroriștilor ca posibile ținte de atac. Lucrurile trebuie judecate cu mai mult discernământ, decelate puțin altfel. Alba Iulia nu are nici un punct strategic. Și încă o nelămurire: de ce d-nii Iliescu și Năstase, atât de mult adulați de popor, n-au servit din bucatele oferite marelui public, alături de acesta, așa cum s-a făcut multă tevatură pe această temă. Nu de alta, dar le-ar fi crescut popularitatea înainte de alegeri. Să amintim că George Bush s-a dus incognito tocmai în Irak și a servit masa cu soldații americani și n-a pățit nimic. În schimb, noi îi păzim pe cei săraci, care s-au îmbulzit la o porție de sarmale, în timp ce pe hoți îi lăsăm să-și facă de cap. Bravo națiune!
Gheorghe JURCĂ