Ultima oră
Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Vânzarea Complexului "Băile Sărate Ocna Mureș"
O tranzacție cu foarte multe semne de întrebare
      Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul județului Alba, Mugurel Liviu Sârbu a abordat un nou subiect delicat, din seria "afacerilor necurate" care s-au petrecut în județ de-a lungul anilor. De această dată în colimator a fost luat primarul orașului Ocna Mureș, liberalul Vasile Bugnar care în opinia prefectului a vândut Complexul "Băile Sărate Ocna Mureș" comițând mai multe fraude succesive. Declarațiile șefului administrației publice județene sunt fundamentate pe baza unor documente puse la dispoziția sa de către compartimentul juridic al Prefecturii, dar și în urma unei anchete efectuate recent de Corpul de control al prefectului. Concret, prima neregularitate s-a consemnat în momentul în care complexul respectiv a fost scos la vânzare prin Hotărârea de Consiliu local nr.30 din 29 aprilie 2002, deși el fusese revendicat de fostul proprietar în baza legii 10/2001, în data de 6 noiembrie 2001. Mai departe, conform datelor prezentate presei, prețul de vânzare a fost stabilit fără a se face o expertiză tehnică prealabilă la suma de 800 milioane lei plus TVA acest aspect fiind stipulat în contractul de vânzare nr. 872 din 17 iulie 2002, care însă nu a fost autentificat. Ulterior a fost redactat și autentificat un alt contract de vânzare-cumpărare semnat de Vasile Bugnar în calitate de reprezentant al Statului Român în care prețul stipulat a scăzut dramatic, la suma de doar 121.848.740 lei fără TVA. Mai mult decât atât, prefectul Sârbu a precizat că Vasile Bugnar a adăugat cu de la sine putere și serele deși inițial acest lucru nu fusese prevăzut. "Hotârârea cu pricina a fost atacată în contencios administrativ de către Prefectură, dar ulterior cazul a fost transformat în proces civil care actualmente se află pe rol. Nu ne vom lăsa până nu vom descoperi adevărul, iar vinovații să fie pedepsiți", a spus prefectul de Alba, care a evitat însă se se pronunțe în privința sesizării PNA -ului în legătură cu acest caz.
    Primarul PNL al orașului Ocna Mureș, Vasile Bugnar, contactat telefonic ne-a declarat în exclusivitate: "nu înțeleg de ce se face atâta tevatură deoarece vânzarea acestui imobil s-a făcut conform tuturor legilor în vigoare. Dl. prefect vorbește în necunoștință de cauză, ar fi trebuit să se informeze în prealabil. În primul rând notificarea fostului proprietar nu a fost depusă în termen, acesta fiind expirat. Apoi foarte important este faptul că vechii posesori ai băilor au primit despăgubiri, de foarte mult timp prin 1908, iar în 1940, conform actelor pe care le deținem, complexul era întăbulat pe Statul Român. Cu alte cuvinte, el nu face obiectul Legii 10/2001 deoarece nu se încadrează în perioada prevăzută de aceasta și anume 1948 - 1989. Vânzarea s-a făcut total legal, absolut toți consilierii locali au fost de acord să obținem bani pentru buget. Prețul de vânzare este de 800 milioane lei din care suma de cca. 140 milioane lei reprezintă terenul aferent, altfel complexul respectiv nu putea fi întăbulat". Vasile Bugnar ne-a mai spus că ieri, în incinta fabricilor de pe raza orașului au fost distribuiți fluturași prin care domnia-sa era acuzat de vânzarea cu mult sub prețul real al complexului respectiv și că aceste dezvăluiri nu reprezintă decât presiuni politice ale reprezentanților PSD, care încearcă să-l determine să treacă în rândurile partidului aflat acum la putere.
Răzvan JURCĂ

De 1 Decembrie
Theodor Stolojan a fost invitat oficial (și nominal) la Alba Iulia
      facsimilReferitor la declarația liderului PNL, Theodor Stolojan, care a precizat că nu a primit invitație oficială și nominală de a participa la manifestările organizate de Ziua Națională a României la Alba Iulia, Biroul de presă al Prefecturii Alba a remis un comunicat în care sunt precizate următoarele: "Afirmația d-lui Stolojan este total eronată. Reprezentanții Prefecturii au expediat pe adresa liderului PNL o invitație nominală de participare la manifestările de la Alba Iulia. Scrisoarea recomandată, cu numărul 1206, a fost trimisă în data de 21 noiembrie 2003. Invitații similare au fost trimise pe adresa tuturor liderilor partidelor politice". Alăturat, publicăm o copie a borderoului care cuprinde și adresa de expediere a scrisorii.(R.J.)
Revoluționarii își aleg președintele
      Palatul Parlamentului va găzdui sâmbătă, 6 decembrie, lucrările Congresului Național al Blocului Național al Revoluționarilor. La lucrările congresului a fost invitat să participe și președintele Ion Iliescu. Principalul punct pe ordinea de zi va fi alegerea președintelui și a vicepreședinților BNR. Președintele Asociației Revoluționarilor din Decembrie '89 - Horia Bărdaș ne-a informat că asociația pe care o conduce, cea mai mare din județul Alba, va fi reprezentată la congres de o numeroasă delegație din care, alături de el, vor mai face parte: Dan Costea, Traian Bordea, Ioan Ardelean ș.a. (A.D.)
Prefectul s-a supărat rău de tot pe Dan Motreanu
      "Nu îmi dau eu demisia când mi-o cere expertul în istoria Franței sau a statului Togo"
      Prefectul județului Alba, Mugurel Liviu Sârbu, s-a arătat foarte deranjat de persistența liderului Tineretului Național Liberal, Dan Motreanu, în a-i cere periodic demisia din această funcție. Ultima dată, Dan Motreanu a solicitat prefectului să recurgă la acest gest cu puțin timp înaintea Zilei Naționale de la 1 Decembrie pe motiv că șeful administrației publice județene a falsificat istoria națională. "Juniorul ăsta din PNL tot are ceva cu mine, dar efectiv nu pot să-l înțeleg, deoarece mă acuză de niște lucruri total fără sens și fără rost. Văd că la PNL s-a instaurat deviza «Și minciuna e o vorbă». Dar să-l lămuresc pe Motreanu o dată pentru totdeauna. Pe data de 1 Decembrie nu puteau fi depuse coroane de flori acolo unde vroiau liberalii din cauza programului foarte încărcat. Astfel că am convenit cu toți reprezentanții partidelor politice ca această acțiune să se desfășoare în 30 noiembrie, unde au participat cu toții, mai puțin PNL. Mai departe, culmea penibilului, mă acuză că am falsificat istoria noastră din cauza faptului că pe cănile distribuite gratuit apare chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Păi, există mai multe modele de căni unde sunt gravate toate momentele importante din istoria națională, totul culminând cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Absolut toată lumea a apreciat acest aspect, dar se trezește Dan Motreanu să ne combată, despre care am înțeles că este istoric. Probabil este expert în istoria Franței sau a statului Togo, căci despre România... Să stea liniștit, nu îmi dau eu demisia cănd mi-o cere Dan Motreanu", a spus prefectul de Alba, care a mai menționat că dorește să încheie pentru totdeauna disputa cu președintele Tineretului Național Liberal.
Răzvan JURCĂ

Premii pentru cei mai merituoși elevi cu handicap
      Ieri, cu ocazia Zilei Internaționale de Solidaritate cu Persoanele cu handicap, cei mai merituoși 10 elevi cu handicap din municipiul Alba Iulia au fost premiați. Inițiativa a fost a Serviciului de Asistență Socială al primăriei albaiuliene, dar s-a bucurat de sprijinul primarului Mircea Hava și al Consiliului local. De altfel la premiere primarul a fost asistat de doi dintre consilierii care sunt membri în Comisia de asistență socială a CL Alba Iulia - Dorin Sandea și Teofil Florea. Premiile oferite constau în bani și în tipărituri, dar mai important decât valoarea în sine a premiului este gestul. Un gest de care acești tineri speciali au nevoie. Un gest care trebuie multiplicat, așa cum spune Mircea Hava, la toate zilele anului și nu numai la Ziua Internațională de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap. Toți cei zece tineri premiați ieri au rezultate foarte bune la învățătură, dovedind că handicapul nu-i împiedică să dorească să fie de folos societății, în care cu toții își doresc o integrare cât mai bună. Iar asta nu depinde numai de ei, de eforturile lor, ci și de schimbarea mentalității colective și de renunțarea la marginalizarea lor de nimeni dorită, dar prezentă.
Anca DINICĂ

Lungul drum al unui mandat către... executare
      Gheorghe Poenar, de 25 de ani, din Balomirul de Câmp a fost depistat de polițiștii din Cugir în colaborare cu Biroul pentru Evidența Informatizată a Persoanei că poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Mandatul de 6 luni închisoare fusese emis de Judecătoria Alba Iulia, în 13 iulie 1999, după ce Poenaru fusese judecat pentru furtul unor grinzi de lemn. Pentru că acesta nu fusese găsit, a fost dat în urmărire generală în anul 2000. (N.I.T.)
Dulceața banului delapidat din... borcanul cu frișcă
      Marți, 2 decembrie, poliția Cugir a fost sesizată de administratorul unui magazin din localitate despre faptul că și-a prins una dintre angajate furând. Având unele suspiciuni că este furat sistematic de respectiva angajată, administratorul a pândit-o singur, în propriul magazin, fără a mai solicita ajutorul oamenilor legii. Astfel a surprins-o în flagrant pe Dorina Claudia Pavelescu, de 21 de ani, din Cugir, gestionară la raionul de dulciuri. După ce a sustras 2,1 milioane de lei din casa de marcat, aceasta a introdus banii într-un borcan cu praf de frișcă, borcan pe care l-a plasat printre cumpărăturile pe care le făcuse prietenul său - Valentin Weber, de 34 de ani - din magazin. Poliția Cugir i-a întocmit Claudiei Pavelescu un dosar de cercetare penală pentru delapidare iar prietenul acesteia este cercetat pentru complicitate la această infracțiune. (N.I.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.