Prima pagină Ediția din: 4.12.2003

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Așa e pe la noi de sărbători
Românii adevărați n-au fost băgați în seamă
      Mi s-a confirmat și anul acesta ipoteza discrepanțelor uriașe ce există în însuși spiritul marii sărbători de la 1 Decembrie: pe de-o parte triumfaliști îngrămădiți permanent "la plăcinte", iar pe de altă parte români adevărați aflați în primele rânduri la "războiul" pentru păstrarea demnității naționale, dar uitați în clipele de bucurie. Și ar avea și ei tot dreptul să se bucure. Poate mai mult decât alții, tocmai în virtutea trudei lor de o viață, depusă în tăcere, cu discreție, modestie și bun simț... *Un astfel de om este, fără îndoială, Emilian Achim de la Almașu Mare. L-am întâlnit stingher în furnicarul mulțimii, purtând într-o pungă mai multe exemplare din cele două volume monografice editate de el cu mare efort și intitulate "Zestrea", pe care le împărțea gratuit în stânga și-n dreapta. Era acasă la el, mai întâlnea din când în când câte un cunoscut, dar părea de-a dreptul... rătăcit. Imaginea lui este exact aceea a Țării de Piatră, dintotdeauna: zestrea de românism acolo se păstrează, când e cazul ca politicienii să facă paradă de suferințele neamului și să ceară câte ceva "stăpânirii" de la București, sau când se mândresc cu dârzenia luptătorilor lui Iancu sau Horea, Cloșca și Crișan, se face apel la moți, se agită imaginea lor marcată de o nefericire istorică, dar când sunt momente sărbătorești toată lumea îi uită! Pentru că, trebuie să știți, nimeni nu l-a invitat și pe bătrânul Achim (omul care trudește de-o viață, singur-singurel, la un muzeu în Almașul natal) undeva, în sânul unui grup organizat, ca să stea jos, să-și tragă sufletul, să bea și să mănânce. Asta pentru că nu e înscris în nici un partid și nu aparține nici unei echipe de "jucători de vorbe". Nici măcar la masa rânduită pentru participanți nu s-a înghesuit, preferând să-și cumpere singur ceva de mâncare și un pahar de bere. Am rămas mult timp alături de el, ghidându-l prin mulțime spre unele locuri pe care nu le mai putea găsi în orașul ce viermuia, iar el a avut fericirea de a se întâlni cu alți români adevărați, moți cu suflete mari, uitați de asemenea în zi de sărbătoare: preotul și scriitorul Eugen Goia, poetul Nicolae Nicoară- Horea etc. Și s-a mai întâlnit bucuros cu alți păstrători de zestre: Ioan Bocșa, Nicolae Sabău, precum și cu artiștii din cadrul UAP Alba (pe care i-a găzduit anul acesta într-o tabără de creație la Almașu Mare), singurii care l-au chemat la un pahar cu vin, în mijlocul lor... *Un alt "rătăcit" și cam nebăgat în seamă a fost Nicolae Sabău însuși. Artistul septuagenar trecea prin mulțime îmbrăcat într-un costum popular din zona Maramureșului, cu patina timpului bine întipărită pe el, și purtând un steag vechi de 85 de ani, un steag original, purtat chiar atunci, cu ocazia Marii Uniri, la Alba Iulia. Era vesel, împăcat cu indiferența celor pe lângă care trecea (uneori cu zeflemeaua lor) și se grăbea să-și ia "catrafusele" și să plece acasă, în comuna în care este ...primar! *Al treilea stingher a fost poetul Efim Tarlapan, din Chișinău, aflat pentru prima dată la Alba Iulia. Acesta nu-și amintea unde-și dăduse întâlnire cu grupul basarabenilor și, oricum, nu știa unde se află strada respectivă. Nici el nu fusese nicăieri invitat (singurele persoane-reper pentru el au fost cele de la Casa de cultură a sindicatelor, dar acestea nu au primit fonduri de protocol pentru oaspeți). L-am invitat eu la "Cetate", unde mi-a oferit un scurt interviu (pe care-l vom publica în curând), apoi a plecat în graba mare spre Cluj Napoca (invitat de amfitrioni mai ospitalieri decât albaiulienii), urmând ca a doua zi să se întoarcă în județul Alba, la Blaj, ca oaspete al Asociațiunii "ASTRA". *Și dacă fratele moldovean nu-și prea găsise locul (deși radia de fericire în mijlocul atâtor români), în schimb la "Cetate" și-a făcut loc cu coatele, în stilul caracteristic, o haită de ziariști bucureșteni, cu manierele lor binecunoscute de mahalagii ai Europei. Alcoolizați la maxim, strigând peste mese ca la un birt de mâna a treia, urlându-și triumful de "capitaliști" (adică de la capitală) cu cea mai dezgustătoare obrăznicie, aceștia au creat cea mai proastă impresie moldoveanului. Când a auzit acesta cine sunt zurbagii, a făcut o referire mucalită la politicienii de pe malurile Dâmboviței, ai căror "curteni" sunt "ziariștii" respectivi, comparându-i și pe unii și pe alții cu o șleahtă de "eroi-palavragii"... *Un stingher de altă factură a fost, de asemenea, criticul și profesorul Aurel Pantea, redactorul șef al revistei culturale "Discobolul". Binecunoscut prin franchețea sa, neiertător și caustic cu politicienii de tarabă, acesta nu a fost invitat nici la Congresul Spiritualității (deși este doctor în literatură și singurul critic recunoscut în județul Alba), nici la alte manifestări unde ar fi existat "pericolul" de a... vorbi. Nici măcar la vernisajul Salonului internațional de artă, deși la majoritatea expozițiilor din timpul anului el este acela ce face prezentarea. Ei bine, de data aceasta, artiștii și iubitorii de artă au rămas pe-afară, pe la ușile Galeriilor, spațiul artistic fiind ocupat de politicieni, în special de liderii PSD. Înțelegem necesitatea prezenței primarului Hava, ca a unuia ce a sprijinit activitatea UAP Alba. Înțelegem și prezența prefectului Mugurel Sârbu și a reprezentanților Consiliului Județean, care au sprijinit editarea catalogului în acest an dar, nu vă fie cu supărare, cineva (un specialist) trebuia să spună ceva despre expoziție, despre lucrările prezentate, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare se justifică remarca lui Aurel Pantea despre catalogul menționat. Tipărit în condiții grafice excepționale (la Imprimeriile UNIREA PRES din Alba Iulia) acesta nu conține nici o referire de specialitate, iar "criticii" al căror cuvânt apare în paginile acestuia se numesc: primar Mircea Hava, prim-ministru Adrian Năstase, prefect Mugurel Sârbu, senator Cornel Filipescu, deputat Codrin Ștefănescu și prof. Traian Mârza. *Nu vă mai rețin acum atenția cu înșiruirea numelor celor ce-au sărbătorit Marea Unire după modelul "înainte la război, la plăcinte înapoi"! Oricum, "La mulți ani" dragi mari români, care ați avut nenumărate prilejuri de a vă bucura și "protocoli", dar eu rămân la convingerea mea că mulți dintre "românii cei mici", care nu au fost invitați nicăieri, sunt mai mari decât voi!
Ioan HĂNȚULESCU

Începând cu 4 decembrie
Poșta intră în grevă
      Consiliul Național al Federației Sindicatelor Poșta Română, întrunit în sesiune ordinară, în 26-27 noiembrie a.c., hotărăște declanșarea acțiunilor de protest începând cu data de 4 decembrie a.c., motivat de următoarele:
    *Poșta Română este menținută în mod abuziv pe lista societăților monitorizate de Guvern, urmarea înțelegerilor cu FMI; Consiliul cere scoaterea Companiei Naționale Poșta Română de pe această listă. Deblocarea angajărilor de personal până la nivelul necesarului de posturi din Bugetul de venituri și cheltuieli pe 2003; posturile necesare pentru desfășurarea activității curente, a acordării concediilor de odihnă, a înlocuirii salariaților care s-au pensionat, care sunt în incapacitate temporară de muncă sau care au demisionat. În acest moment din 36.500 salariați ai Poștei Române, cât ar fi trebuit să fie, lucrează doar 34.200. *Consumarea fondului de salarii prevăzut în bugetul Companiei Naționale Poșta Română pe 2003. *Consiliul Național cere Companiei Naționale Poșta Română să elaboreze Bugetul de venituri și cheltuieli 2004 cu o majorare a fondului de salarii care să permită un câștig mediu pe Companie egal cu salariul mediu brut pe economie pentru cei 36.000 de salariați necesari în Poșta Română. *Acordarea uniformelor, echipamentului de protecție și de lucru. *Îmbunătățirea condițiilor de muncă.
    Dacă Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, Ministerul Finanțelor Publice și Compania Națională Poșta Română nu vor soluționa revendicările prezentate, membrii de sindicat ai Federației Sindicatelor Poșta Română nu-și asumă responsabilitatea pentru distrugerea serviciului poștal din România.
    Îi invităm alături de noi pe toți cei care cred în valorile economiei de piață și ale libertății democrației.
Sindicatul Poșta Română Alba

Se apropie sezonul tăierii de porci
Examene trichineloscopice gratuite
      Trichineloza este diagnosticată, în mod obișnuit, în urma examenului de specialitate ce se execută, obligatoriu, pentru carnea de porc, vânat (mistreț, urs ) și cea de cal. Pentru a fi admisă la prelucrare în vederea consumului public, carnea proaspată și produsele din carne trebuie să fie supuse unui examen efectuat de un medic veterinar oficial. După sacrificarea porcinelor trebuie să se recolteze din carcasă o probă de aproximativ 15-20 grame (din fiecare pilier diafragmatic, aproape de inserția tendinoasă a acestuia). Aceasta va fi apoi adusă la circumscripțiile sanitare veterinare. Examenul trichineloscopic se va efectua gratuit, la circumscripțiile sanitare veterinare concesionate din localitățile respective și contra cost la circumscripțiile sanitare veterinare de control alimente, precum și la Laboratorul Sanitar Veterinar Județean din cadrul DSV Alba. Programul de lucru al acestor instituții este următorul: luni - sâmbătă, între orele 8,00 și 15,00, duminica, între orele 8,00 și 13,00. Potrivit declarației directorului executiv al DSV Alba, dr. Ioan Dârzu, sunt așteptați pentru efectuarea examenului trichineloscopic al porcinelor sacrificate toți proprietarii acestora, iar consumatorii sunt sfătuiți să cumpere carne și produse din carne numai din unitățile autorizate sanitar veterinar. (A.D.T.)
Premiu pentru revista "Discobolul"
      Recent, la Tg. Mureș au fost acordate premiile Filialei Mureș a Uniunii Scriitorilor. Aflăm cu deosebită satisfacție că printre laureați s-a numărat și revista albaiuliană "Discobolul", care a primit o diplomă specială pentru contribuția adusă la promovarea valorilor culturale autentice. Sperăm ca mensualul de cultură și artă albaiulian să fie sprijinit și mai mult pentru a-și atinge misiunea sa de vector de cultură într-o eră mercantilă. (G.J.)
Criză de sânge în județul Alba
      Directorul spitalului Județean Alba, dr. Cristian Barbonța, a făcut ieri un apel de suflet către cetățenii județului nostru, invitându-i să doneze sânge deoarece Centrul de Transfuzii Sanguine Alba se confruntă în continuare cu o acută criză de sânge. Dr. Barbonța a precizat că numai în acest an medicii s-au confruntat cu un număr dublu, dacă nu triplu, de cazuri de hemoragii digestive și traumatisme interne, afecțiuni care au necesitat cantități impresionante de sânge pentru transfuzii. (N.I.T.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.