"Eu cu cine votez?", se întreba un pitoresc personaj caragialesc în preziua alegerilor. Deşi mai este vreme până în primăvara lui 2004, tot aşa ne întrebăm şi noi, dovedind încă o dată că Nenea Iancu şi personajele sale sunt de mare actualitate. Şi noi suntem turmentaţi (deja!), dar nu de alcool, ci de acţiunile şi declaraţiile politicienilor de toate culorile şi orientările. Campania electorală neoficială a început mult prea devreme, cu mult prea multe piruete, existând riscul real ca, peste câteva luni, când trebuie să meargă la urne, alegătorii să fie atât de buimăciţi sau blazaţi, încât deja obişnuitul absenteism să capete proporţii apocaliptice. Şi nici nu se poate altfel, când politicienii în goană după voturi transformă, de exemplu, şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 85 de ani de la Unirea cea Mare în amvon pentru propovăduirea propriilor interese electorale, aşa cum a făcut-o liderul grupului Partidului Democrat din Senat - Maria Petre. Sau când preşedintele Partidului Social Democrat - însuşi premierul Adrian Năstase declară că ar fi bine ca alegerile locale să se desfăşoare în acelaşi timp cu cele generale. Am mai scris că într-o asemenea eventualitate bulversarea electoratului (chiar şi numai din aceste cauze "tehnice") ar fi destul de mare. Dar nici liberalii nu fac notă discordantă: ei au propus pentru bancnota de 1 milion de lei, recent lansată pe piaţă, ca imaginea lui I.L. Caragiale să fie înlocuită de cea a lui Ion I. C. Brătianu preşedintele PNL în vremea Marii Uniri. Nu contestăm (ar fi imoral şi cât se poate de departe de adevărul istoric) personalitatea şi meritele lui Ion I. C. Brătianu, dar nu putem să nu remarcăm că, dacă propunerea Partidului Naţional Liberal ar fi fost acceptată de Banca Naţională a României, el ar fi fost singura personalitate politică prezentă pe bancnotele pe care românii le mânuiesc zilnic. Nu întâmplător s-au ales până acum pentru ilustrarea lor personalităţi româneşti neînregimentate politic, sau care nu pot fi exploatate electoral. Nu este cazul lui Ion I. C. Brătianu, care tocmai de aceea a fost propus. Şi în cazul Partidului România Mare se vede o schimbare de macaz. În ultima vreme se constată o îndulcire a discursului politic al liderului Corneliu Vadim Tudor, care nu mai atacă Partidul Social Democrat aşa cum ne-am obişnuit, dar, în schimb, a luat în colimator, la fel de vehement, Alianţa PNL-PD.
    Sigur că toate aceste gesturi arată aviditatea partidelor de a câştiga cât mai mult din simpatiile electoratului. În plus, chiar disperarea, care de multe ori duce la exagerare. Dar românii sunt un popor cu mult bun simţ şi dreaptă judecată. Desigur că toate exagerările sunt contabilizate exact invers decât doresc autorii lor. Pentru că ele arată adevărata faţă a politicianului român, mereu interesat în primul rând de binele propriu, sub masca grijii faţă de cetăţeanul de rând. Ultimul exemplu de făţărnicie este propunerea Smarandei Dobrescu privind pensiile parlamentarilor. Conform acestei propuneri (respinse din fericire de ministrul Elena Dumitru) pensia unui parlamentar s-ar fi ridicat la 60% din indemnizaţie şi deci nu ar fi fost calculată ca şi pensiile celorlalţi muritori, în funcţie de vechime, de mărimea cotizaţiei etc. Departe de a fi zei, politicienii noştri se dovedesc doar meschini. Turmentaţi de prea multe volute, electorii s-ar putea să le facă o surpriză.