Prima pagină Ediția din: 17.12.2003

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
În goana nebună după senzațional
Jocul de-a Apocalipsa
      De circa 19 secole, asupra lumii plutește viziunea de coșmar a ultimului capitol din Noul Testament - Apocalipsa.
    Cuvântul "Apocalipsă" derivă din grecescul "apocalipsis", care înseamnă descoperire, revelație, dezvăluire, destăinuire. Termenul "Apocalipsa" a fost folosit încă din antichitate și la alcătuirea titlului unor cărți de profeții, care, sub formă de viziuni extatice, în genere zugrăvite în culori înfiorătoare, prevestesc evenimente ce preced sfârșitul lumii. Cele mai cunoscute dintre primele cărți din literatura apocaliptică sunt apocalipsele evreiești din sec.II î.Hr. - sec.II d.Hr: cele două apocalipse a lui Baruch, cartea lui Enoch, Ascensiunea lui Isaiia, Adormirea lui Moise, Testamentul celor Doisprezece Pa­triarhi și cea de a doua parte a Cărții lui Daniel din Vechiul Testament (7-12) ce poate fi considerată literatură apocaliptică. În cuprinsul Apocalipselor Sfântului Apostol Paul și în aceea a Sfântului Ioan Teologul, biserica primitivă a împrumutat o serie de forme și expresii de la iudaismul acelor ani. Dintre acestea, numai ultima, redactată în anii 94-95 d.Hr. a fost inclusă în Biblie, ca ultim capitol al Noului Testament. Apocalipsa lui Ioan Teologul cuprinde o serie de viziuni înfricoșătoare, foarte multe cu înțeles simbolic și alegoric, reflectarea unor stări de extaz, prevenirea unor evenimente catastrofale de la sfârșitul lumii când domnesc antihriștii, venirea lui Hristos, judecata lumii. Marile evenimente exprimate simbolic în Apocalipsa Sf. Ioan Teologul nu au putut fi încă interpretate, datate și explicate suficient de către Biserică, ce recomandă să nu fie avansate interpretări personale.
    De peste 1900 de ani, și-au făcut mereu apariția, an de an, nenumărați falși profeți ai apocalipsei, prevestitori de cataclisme la scară zonală sau planetară, ale căror preziceri nu s-au confirmat, iar în foarte multe cazuri au avut consecințe grave.
    În ultimii ani, numărul falșilor profeți de dezastre s-a înmulțit mult și în țara noastră. Vă amintiți, desigur, de profețiile unui "profesor", "cercetător și "clarvăzător" pe nume Hâncu, care, în cea de a doua parte a anului 1999 și în ianuarie 2000, beneficiind de contribuția generoasă a unei bune părți din mass-media, a decretat că pe 15 ianuarie 2000 va fi un puternic cutremur în România. Elucubrațiile impostorului au fost transmise de posturile de televiziune la ore de vârf, ba chiar s-au făcut și sondaje, întrebând oamenii ce ar face în caz de cutremur. Rezultatul a fost că aiurelile, întreținute de o bună parte din audio-vizual și o parte din presa scrisă, au fost crezute și mulți cetățeni au plecat din țară sau pe terenuri de fotbal înaintea datei de 15 ianuarie 2000, pentru a se salva de cutremurul prezis. Dar, înspăimântătoarea dată a trecut fără cutremur. Nu au trecut nici doi ani de la impostura lui Hâncu, că, începând de miercuri 7 august 2002, după ce în presă a apărut știrea potrivit căreia "Cu o aproximație de zece zile, sunt condiții pentru producerea unui cutremur de anvergură", lansată de un SRL cu doar trei angajați, pompos intitulat "Institutul Român de Seismologie Aplicată din București", s-a reactivat psihoza cutremurului. Cu toate eforturile depuse de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului spre a calma spiritele, că nu există nici un pericol ca în zona Vrancea să se producă un cutremur de anvergură înainte de 2006, telefoanele institutului au fost aproape blocate de populație. Dar cea mai ridicolă falsă profeție a aparținut iero­monahului Arsenie care a fost larg mediatizată într-o emisiune a unui post de televiziune în ziua de 12 martie 2002, ora 21.00, cu titlul "Apocalipsa părintelui Arsenie". Părintele, călugăr la o mănăstire de la muntele Athos, revenit pentru un timp în România, într-o convorbire cu caracter autobiografic cu realizatorul emisiunii TV, anunța iminența unui imens dezastru la scară planetară, afirmând că a fost prevenit printr-un "mesaj transmis de duhuri". Părintele preciza cu acel prilej că "va fi cutremur mare - capătul lumii în acest an (2002), în prima duminică după sărbătoarea Schimbării la față (11 august), la ora 4.00 - ora României" și că "se va împreuna polul nord cu polul sud". Mai susținea că "toate vor trece prin foc", oamenii să se spovedească cu șapte zile înainte, iar ceilalți creștini să se reboteze ca ortodocși, deoarece "biserica noastră este cea adevărată", iar de la 1 august "să se dea drumul la închisori". Din fericire, ierarhii BOR au păstrat binecuvenita distanță față de prezicerile ieromonahului, pe care de altfel l-au retrimis la mănăstirea sa din Grecia, la câteva zile după emisiunea TV.
    Nu am menționat decât câteva dintre năzbâtiile care au apărut destul de des în mass-media noastră din ultimii ani. De câtva timp însă a început o nouă ofensivă a unor autori neavizați, care se întrec în a ne convinge de iminența sfârșitului lumii. Unele dintre prezicerile lor sunt preluate fără discernământ de pe Internet, altele au la bază interpretări greșite, superficiale, ale unor texte din Biblie, din cărțile publicistului american M. Drosnin referitoare la "Codul Bibliei", sau din catrenele lui Nostradamus. Unii par convinși că în anul 2006 va fi sfârșitul lumii, alții că va avea loc un cataclism nuclear, iar mai recent, un altul ne anunță că "În anul 2100 lumea va fi lovită de o apocalipsă meteorologică". Despre articolul "Sfârșitul lumii în 2006?" am mai scris în ziarul din 17 noiembrie a.c., așa că voi reaminti doar că informația transmisă de autorul articolului este complet eronată și provine din citirea superficială a cărților lui M. Drosnin. Alt articol apărut de curând poartă titlul "În 2006, Orientul Mijlociu va fi teatrul unui cataclism nuclear". Și în acest caz, autorul dovedește o superficială lecturare a cărților lui M. Drosnin. În graba sa pentru senzațional, îl menționează pe Drosnin ca fiind mate­matician, iar pe reputatul matematician Dr. Eliahu Rips îl numește Eliya Rips. Dar cea mai mare eroare o face autorul acestui articol când scoate din textul cărții lui Drosnin câteva avertismente dis­persate și parțial decodate. Dacă ar fi citit mai atent cărțile lui Drosnin, autorul acestui articol ar fi observat că deasupra cuvintelor "holocaust atomic" apare enunțul "cod(ul) va salva". Drosnin face și mențiunea "Nu este promisiunea unei salvări divine. Nu este nici amenințarea unei catastrofe inevitabile, ci, pur și simplu informație. Mesajul transmis de codul Bibliei este că ne putem salva singuri. În ultimă instanță, acțiunile noastre determină rezultatul. Mai mult, decriptând versetul 7:35 din Numerii, a apărut enunțul "cinci viitoruri posibile". Într-o discuție avută de Drosnin cu dr. Rips, acesta a precizat "Codul Bibliei m-a făcut să înțeleg că există o alternativă, și anume că au fost prevăzute toate viitorurile noastre posibile, iar noi suntem cei care alegem dintre ele". Drosnin face printre altele și o altă precizare foarte importantă (necitită de autorii articolelor susmenționate): "timp de aproape 2000 de ani, gânditorii au dezbătut acest aparent paradox: cum poate exista liber arbitru uman dacă Dumnezeu cunoaște totul dinainte?". La o întrebare ce i-a fost pusă: "Dacă este prezis, ce putem face noi?", Drosnin a răspuns: "E un avertisment, nu o predicție. Ceea ce facem noi determină deznodământul".
    Recent, într-un alt articol apocaliptic, un autor ne comunică încă din titlu, că: "În 2100 lumea va fi lovită de o apocalipsă meteorologică" iar din subtitlu: "Din cauza inundațiilor, Parisul va deveni o a doua Veneție, insulele din Pacific vor dispărea, iar Australia va fi complet pârjolită". Sunt afirmații categorice ce nu mai lasă loc vreunei speranțe. Oare așa va fi în anul 2100? Să vedem ce ne spun oamenii de știință. Clima și variațiile sale în timp și spațiu constituie una dintre cele mai ample enigme ale naturii. După unii, secolul XX a fost cel mai cald din ultimul mileniu. Dar în continuare?... Cum va evolua clima? Se vor topi ghețarii din munți și calotele polare iar țărmurile continentelor vor fi inundate de apele oceanelor? Sau temperatura va începe să scadă și Pământul se va îndrepta spre o nouă eră glaciară? Există în prezent un mare volum de studii, cercetări și prognoze de anvergură, dar și controverse. În scopul de a prefigura pe baze științifice viitoarele evoluții ale vremii, mari mijloace materiale și capacități de excepție ale științei sunt angrenate în studii și expediții în cele mai diverse zone ale Terrei, la poli, în oceane, pe continente, cu conlucrări internaționale, utilizând cele mai moderne mijloace de cercetare. Spre deosebire de ideile alarmiste ale unor adepți ai teoriei încălzirii climatice continue în acest secol, cu posibile consecințe grave către anul 2100 (preluate în mod exagerat de către autorul articolului amintit), mai mulți dintre cei mai proeminenți oameni de știință, printre care Carl Sagan (SUA), susțin, pe baza cercetărilor multidisciplinare, luând în considerare și întreaga evoluție a trecutului climatic al Terrei, că temperaturile calde din ultimele câteva sute de ani sunt extrem de neobișnuite și că pe întreaga planetă vor reveni temperaturi mai reci.
    Fără a contesta valoarea deosebită a unor măsuri de amploare pentru reducerea emisiilor de bioxid de carbon și altele menite să păstreze o climă cât mai propice, nu este cazul să ne îngrijorăm de o viziune climaterică alarmantă și cu atât mai puțin de o "apocalipsă meteorologică" în viitorii 100 de ani. Singurul eventual cataclism la scară planetară, pentru care nu avem încă mijloace de a-l evita, rămâne impactul planetei noastre cu corpuri cerești de mari dimensiuni. Marile puteri - Statele Unite și Rusia - au început de câțiva ani să pună la punct programe de prevenire și apărare. În Statele Unite se desfășoară un program cu denumirea de "Spaceguard Survey" iar în Rusia un altul intitulat "Space Shield Foundation" (Fundația scutului spațial). O comisie NASA se ocupă de detectarea meteoriților periculoși, propunându-și un termen de 10 ani pentru catalogarea lor, cu stabilirea traiectoriilor. Unii cercetători apreciază însă că, în realitate, din cauza dificultăților, ar fi necesari nu 10, ci 20-30 de ani.
    Așadar, față de primejdiile ce ne amenință în noul mileniu, doar în viitorii 20-30 de ani s-ar putea să avem un sistem sigur de apărare contra impactului cu corpuri cerești, dar, de dimensiuni medii mai mici de 1 km. Cele cu dimensiuni mai mari, care ar putea distruge viața la scară planetară, rămân însă în grija Providenței.
    Un al Treilea Război Mondial poate fi evitat dacă vom face tot ce depinde de noi ca pe Pământ să triumfe credința în Cel Atotputernic, pacea și bunăvoința între oameni. (Augustin Marius ABUȘEANU, Blaj)
    P.S. Acestor prezicători care se joacă de-a apocalipsa, amatori cu o cultură precară, impostori avizi de publicitate, le transmit doar că Charles F. Richter, cel care a inventat scara seismică ce îi poartă numele, spunea în urmă cu vreo 26 de ani: "Predicția este un teren propice pentru amatori, psihopați, impostori, dornici de publicitate cu orice preț".
Salarii compensatorii pentru disponibilizaȚii de la UTEPS
      Recent, în cadrul ultimei ședințe a Adunării Generale a Acționarilor de la SC UTEPS SA Alba Iulia, s-a decis re­structurarea propusă de conducerea societății. Liderul de sindicat Gheorghe Crăciun a afirmat de curând, în cadrul unei conferințe de presă, că urmează a fi disponibilizate peste 80 de persoane care vor primi între 20 și 24 de salarii compensatorii în funcție de vechimea în muncă. De asemenea, muncitorii mai au încă de primit salariile restante începând cu luna iunie 2003, aceștia supraviețuind deocamdată cu ajutorul de 7 milioane de lei/persoană oferit de guvern cu puțin timp înaintea zilei de 1 Decembrie. Având în vedere situația financiară mai mult decât delicată a firmei, o salvare de moment ar constitui-o vânzarea la licitație a imobilului deținut de firmă pe strada Livezii, fiind vorba despre 18 camere aflate la etajul al II-lea al Căminului de nefamiliști.(A.D.T., R.J.)
Obiectele pirotehnice la control
      În această săptămână, Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Alba derulează o campanie de verificare a agenților eco­nomici care dețin și comercializează obiecte pirotehnice. Vor a­cționa 3 echipe de control ale ITM Alba, împreună cu re­pre­zentanți ai IPJ, urmând a fi controlați toți agenții economici aflați în evidența celor două instituții ca fiind deținători și comercianți de obiecte pirotehnice. (A.D.T.)
Un nou episod în duelul universitarilor
Liviu Stoica - Cornel Filipescu
      consilierul premierului Adrian Năstase, Cătălin Zamfir, o nouă victimă de marcă a senatorului Cornel Filipescu
      În cadrul unei conferințe de presă organizată ieri, conf. univ. dr. Liviu Stoica, împreună cu "cetățeanul care are dreptul constituțional la opinie"- Mihai Babițchi au contestat concluziile comisiei de specialitate a Senatului Universității 1 Decembrie 1918, care îl scoteau basma curată pe lect. univ. dr. Cornel Filipescu în ceea ce privește acuzațiile de plagiat. Liviu Stoica a precizat că, în acest sens, a depus o sesizare la rectoratul Universității, în care sunt specificate mai multe aspecte prin care se încearcă încă o dată argumentarea acuzațiilor formulate de domnia-sa anterior. "Nota de constatare este semnată doar de către dl. prof. univ. dr. Florea Voiculescu - președintele acelei comisii. Lipsesc semnăturile celorlalți 4 membri ai comisiei și anume prof. univ. dr. Tiberiu Tulbere, prof. univ. dr. Mircea Agabrian, conf. univ. dr. Mihai Pascaru și lect. univ. dr. Adam Drăgoi. În mod greșit s-a considerat că reproducerile unor lucrări ale altor autori din domeniul dreptului, făcute de Cornel Filipescu în «suportul de curs -Drept și legislație în asistența socială» nu ar reprezenta plagiat. Consider că s-a dat o interpretare eronată atât de către comisie, cât și de către Senat, fie ca urmare a examinării insuficiente, fie din dorința de a salva imaginea universitară și politică a lui Cornel Filipescu. Senatorul PSD, în această lucrare, nu reproduce scurte citate sau extrase din domeniul dreptului, ci copiază capitole sau pagini întregi de la respectivii autori, considerându-se ca autor al acestora! Sunt pur și simplu zeci de pagini copiate cu nonșalanță, oricine poate să constate acest lucru. Mai mult decât atât, o altă minciună o constituie și așa-zisa gratuitate a «suporturilor de curs». Mergeți dvs. la librăria Universității și vedeți că o broșurică se vinde cu 30.000 lei bucata, fără a se elibera chitanță sau factură. Sunt foarte nemulțumit că în urma sesizării mele Cornel Filipescu a fost menținut ca titular al cursului «Drept și legislație în asistență socială», pe care îl predă studenților. Cer din nou să se ia măsura înlocuirii lui, pe considerentul că nu este absolvent al facultății de drept", a spus dl. Stoica, toate cele menționate fiind de altfel cuprinse și în sesizarea adresată rectoratului Universității.
    Pentru a demonstra încă o dată că acuzațiile de plagiat la adresa președintelui interimar al PSD Alba se bazează pe fapte reale, Liviu Stoica a dezvăluit în premieră un alt curs al lui Cornel Filipescu - membru în Comisia de învățământ a Senatului României - "Probleme și politici sociale", copiat aproape integral din lucrarea "Politici sociale în România", avându-l ca și coordonator pe apreciatul sociolog Cătălin Zamfir - consilier al premierului Adrian Năstase. "Acest curs nu are bibliografie, deci nu poate fi justificat ca și suport de curs, conform argumentației oferite de comisia de analiză. Dacă respectiva comisie va compara cele două lucrări, va constata că Filipescu a copiat în procent de peste 99% din cartea d-lui Cătălin Zamfir, fără ca să-l menționeze vreodată ca și autor", a concluzionat dr. Liviu Stoica. Conform unor informații de ultimă oră, aflând despre plagierea lucrării sale, dl. Zamfir ar fi spus că își va apăra drepturile de autor pe căi legale.
    Mihai Babițchi a afirmat la rându-i că plagierea cursurilor a devenit o modă în viața universitară românească, foarte multe "cadre universitare" apelând la asemenea metode. "Mediul universitar românesc s-a deteriorat vizibil în ultimii ani, impostura și, implicit, corupția bântuind învățământul superior la nivel național. Mi-e rușine că sunt intelectual în România, mai ales după ce a fost mușamalizată plagierea evidentă a unor lucrări de către Cornel Filipescu. În cadrul universităților românești sunt acum sute și mii de «doctori». Este evident că se copiază pe rupte pentru obținerea acestor titluri universitare, există chiar o firmă specializată, undeva prin țară, care confecționează la comandă lucrări de doctorat. Cum vreți ca Europa, spre care tindem, să recunoască diplomele universităților românești în aceste condiții? Hai să fim serioși, credeți că nu se cunoaște adevărul?"
Răzvan JURCĂ

Adriana DURIGĂ
Pensiile ajung înainte de sărbători
      Directoarea Oficiului județean de Poștă Alba, doamna Emilia Retegan, ne-a informat că achitarea pensiilor la domiciliu a început în 10 decembrie a.c. și se va finaliza în 23 decembrie. Cei care nu-l așteaptă pe poștaș acasă, își pot ridica pensiile de la oficiile poștale în zilele de 24, 29 și 30 decembrie a.c. Pensiile sunt așteptate în județul Alba de circa 200.000 de pensionari.(F.R.)
Pregătiri de iarnă
      Președintele Consiliului Județean Alba, Eugen Popa, ne-a declarat că echipajele de deszăpezire sunt pregătite să intervină în orice moment. În ultima vreme, DPL-ului i-au fost alocate circa 5 miliarde de lei (aici sunt incluse și restanțe de plată), iar președintele Popa ne-a dat asigurări că vor mai fi direcționați spre această societate și alți bani până la sfârșitul anului. Comandamentul de iarnă, întrunit în ședință ieri, a pus la punct ultimele detalii pentru intervenția utilajelor de deszăpezire în sezonul rece. (F.R.)
La Primăria Cugir
Serviciu de stare civilă... non-stop
      Pentru asigurarea înregistrării deceselor sau pentru eliberarea unor acte de strictă necesitate, în perioada 25 decembrie 2003 - 4 ianuarie 2004, Oficiul de stare civilă din cadrul Primăriei Cugir va funcționa între orele 8.00 și 13.00. Primarul Cugirului, ing. Aurel Voicu, ne-a precizat că oficierea căsătoriilor se va face în funcție de preferințele solicitanților. (N.I.T.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.