Editorial
 
Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Bilă albă pentru România
      Președintele României - Ion Iliescu a primit marți, din mâna doamnei Thelma J. Askey, directorul Agenției pentru Comerț și Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA), distincția prin care țara noastră este declarată "Țara anului 2003". Este aceasta o recunoaștere a progreselor pe care le-am făcut în schimburile comerciale bilaterale, în domeniul legislației pentru investitorii străini, dar este în același timp o încurajare. Pentru că este evident pentru oricine că nu am ajuns la sfârșitul acestui drum. Distincția mai reprezintă o nouă și importantă dovadă a apropierii dintre Statele Unite și România, o apropiere care deja s-a materializat în mai multe acțiuni, unele dintre ele (sprijinul în războiul din Irak, sau aprobarea tratatului privind Curtea Penală Internațională) generând tensiuni între România și statele Uniunii Europene. Tensiuni din fericire acum depășite.
    Nu negăm că economia noastră în general și relațiile comerciale bilaterale dintre România și Statele Unite în particular au înregistrat progrese. Așa cum și percepția străinilor față de noi s-a modificat în beneficiul nostru. Vrem numai să spunem în cele ce urmează că nu trebuie să ne culcăm pe laurii acestui titlu. O meteahnă altfel răspândită printre politicenii noștri. Nu putem dormi pentru că România anului 2003 este încă o țară a contrastelor, a deciziilor aberante, o țară în care bunul simț dar și legile economiei de piață nu sunt suverane, iar dreptatea umblă de multe ori cu capul spart. Argumente? Doar câteva de ultimă oră. Ce părere aveți, de exemplu, în legătură cu declarația vice­președintelui AVAB - Mircea Ursache care arăta recent că AVAB intenționează să recupereze datoriile în valoare de 54 de miliarde de lei reprezentând contribuții neonorate de so­cietățile comerciale de stat la fondul pentru ajutor financiar acordat investitorilor FNI? Săptămâna trecută, Înalta Curte de Justiție și Casație a decis că AVAB trebuie să plătească despăgubiri investitorilor. Dar de ce trebuie să plătească alții și nu cei vinovați de căderea fondului? Aceeași întrebare de bun simț și-o pun și reprezentanții societăților zise datornice. Dar acesta nu este singurul caz în care cetățenii plătesc greșelile sau nepăsarea instituțiilor și regiilor statului. Numai în ultimele două luni, bucureștenii au plătit către RADET (cel mai mare distribuitor de energie termică în sistem centralizat din țară) suma de 50 de miliarde de lei reprezentând pierderi. Iar astfel de situații se regăsesc în toate orașele unde mai funcționează aceste sisteme. Este acesta un exemplu de funcționare corectă a legilor economiei de piață? Cu siguranță nu. Dar, ca simpli cetățeni, avem ce face? Nu prea. Doar să ne restrângem cheltuielile! Zis și făcut.
    În România anului 2003 a crescut numărul debranșărilor, al consumurilor de tot felul, fapt ilustrat chiar de un raport al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală care evidențiază cu cifre de necontestat faptul că în ultimii 14 ani consumul de apă al românilor a scăzut cu 50%. În parte, scăderea se datorează contorizării, dar și tarifelor mereu crescânde. Creșteri care se raportează la tarifele din Uniunea Europeană, sau la moneda unică și nicidecum la salarii sau pensii. Acele salarii și pensii care de foarte multe ori se dovedesc insuficiente, împin­gân­du-i pe români la căutarea unor alte surse de venit. Dar, în goana sa după venituri bugetare, statul s-a gândit și la această sursă suplimentară. Ministerul Finanțelor chiar pregătește o propunere prin care aceste venituri suplimentare se vor impozita cu 40%. În schimb, ajutoarele de tot felul pentru cei care stau acasă și nu produc nimic se înmulțesc. Asta în condițiile în care în țările europene se discută nu despre sume mai mari pentru cei care nu muncesc, ci despre scăderea acestora în ideea impulsionării șomerilor de a porni în căutarea unui loc de muncă. Desigur că exemplele ar putea continua dar credem că sunt suficiente pentru descrierea sumară a Țării anului 2003.
Anca DINICĂ