Preşedintele României - Ion Iliescu a primit marţi, din mâna doamnei Thelma J. Askey, directorul Agenţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA), distincţia prin care ţara noastră este declarată "Ţara anului 2003". Este aceasta o recunoaştere a progreselor pe care le-am făcut în schimburile comerciale bilaterale, în domeniul legislaţiei pentru investitorii străini, dar este în acelaşi timp o încurajare. Pentru că este evident pentru oricine că nu am ajuns la sfârşitul acestui drum. Distincţia mai reprezintă o nouă şi importantă dovadă a apropierii dintre Statele Unite şi România, o apropiere care deja s-a materializat în mai multe acţiuni, unele dintre ele (sprijinul în războiul din Irak, sau aprobarea tratatului privind Curtea Penală Internaţională) generând tensiuni între România şi statele Uniunii Europene. Tensiuni din fericire acum depăşite.
    Nu negăm că economia noastră în general şi relaţiile comerciale bilaterale dintre România şi Statele Unite în particular au înregistrat progrese. Aşa cum şi percepţia străinilor faţă de noi s-a modificat în beneficiul nostru. Vrem numai să spunem în cele ce urmează că nu trebuie să ne culcăm pe laurii acestui titlu. O meteahnă altfel răspândită printre politicenii noştri. Nu putem dormi pentru că România anului 2003 este încă o ţară a contrastelor, a deciziilor aberante, o ţară în care bunul simţ dar şi legile economiei de piaţă nu sunt suverane, iar dreptatea umblă de multe ori cu capul spart. Argumente? Doar câteva de ultimă oră. Ce părere aveţi, de exemplu, în legătură cu declaraţia vice­preşedintelui AVAB - Mircea Ursache care arăta recent că AVAB intenţionează să recupereze datoriile în valoare de 54 de miliarde de lei reprezentând contribuţii neonorate de so­cietăţile comerciale de stat la fondul pentru ajutor financiar acordat investitorilor FNI? Săptămâna trecută, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a decis că AVAB trebuie să plătească despăgubiri investitorilor. Dar de ce trebuie să plătească alţii şi nu cei vinovaţi de căderea fondului? Aceeaşi întrebare de bun simţ şi-o pun şi reprezentanţii societăţilor zise datornice. Dar acesta nu este singurul caz în care cetăţenii plătesc greşelile sau nepăsarea instituţiilor şi regiilor statului. Numai în ultimele două luni, bucureştenii au plătit către RADET (cel mai mare distribuitor de energie termică în sistem centralizat din ţară) suma de 50 de miliarde de lei reprezentând pierderi. Iar astfel de situaţii se regăsesc în toate oraşele unde mai funcţionează aceste sisteme. Este acesta un exemplu de funcţionare corectă a legilor economiei de piaţă? Cu siguranţă nu. Dar, ca simpli cetăţeni, avem ce face? Nu prea. Doar să ne restrângem cheltuielile! Zis şi făcut.
    În România anului 2003 a crescut numărul debranşărilor, al consumurilor de tot felul, fapt ilustrat chiar de un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală care evidenţiază cu cifre de necontestat faptul că în ultimii 14 ani consumul de apă al românilor a scăzut cu 50%. În parte, scăderea se datorează contorizării, dar şi tarifelor mereu crescânde. Creşteri care se raportează la tarifele din Uniunea Europeană, sau la moneda unică şi nicidecum la salarii sau pensii. Acele salarii şi pensii care de foarte multe ori se dovedesc insuficiente, împin­gân­du-i pe români la căutarea unor alte surse de venit. Dar, în goana sa după venituri bugetare, statul s-a gândit şi la această sursă suplimentară. Ministerul Finanţelor chiar pregăteşte o propunere prin care aceste venituri suplimentare se vor impozita cu 40%. În schimb, ajutoarele de tot felul pentru cei care stau acasă şi nu produc nimic se înmulţesc. Asta în condiţiile în care în ţările europene se discută nu despre sume mai mari pentru cei care nu muncesc, ci despre scăderea acestora în ideea impulsionării şomerilor de a porni în căutarea unui loc de muncă. Desigur că exemplele ar putea continua dar credem că sunt suficiente pentru descrierea sumară a Ţării anului 2003.