Prima pagină Ediția din: 12.1.2004
 
 Meniu
  • Curier județean
  • Ultima oră
  • Editorial
  • Alte căutări în arhivă
  • Reveniți la ziua de azi
  • Alegeri generale pe 28 noiembrie
        PSD a anunțat prin vocea lui Octav Cozmâncă că este de acord cu data de 28 noiembrie pentru organizarea alegerilor generale, urmând ca turul doi să se desfășoare pe 12 decembrie. Cu această dată, avansată de Alianța D.A., sunt de acord PNL, PD, PRM și UDMR, care au anunțat acest lucru prin reprezentanți de marcă. În perioada următoare, partidele politice urmează să semneze un document prin care să fie de acord cu organizarea alegerilor la această dată, pentru ca măcar la începutul luptei electorale să existe un consens.(F.R.)
    Doina Scutea este noua președintă a Baroului de avocați Alba
        La sfârșitul săptămânii trecute, avocații din Alba și-au ales noua echipă de conducere, în prezența a 148 de membri ai Baroului. Din cei 8 candidați anunțați, doi au preferat să se retragă. Este vorba de avocații Partenie Fleșer și Olga Jidveian. După primul tur, în com­petiția pentru funcția de decan al Baroului Alba au rămas doi can­didați, avocații Doina Scutea și Radu Octavian, care au obținut 50, respectiv 36 de voturi. În cel de-al doilea tur, decan a fost ales doamna avocat Doina Scutea. La o oră târzie, avocații au trecut și la alegerea celorlați membri ai Baroului Alba. Aceștia sunt: Marcel Si­mion, Victor Ioan Bleahu, Nicolae Teodorescu, Olga Jidveian, Ra­du Octavian, Alexandra Hăprian, Mălina Rău Cotuna și Evelina Savu.(F.R.)
    Gerul și-a luat obolul de accidente și morți
        *Sâmbătă, 10 ianuarie, poliția Bistra a fost sesizată că pe DN 75, între Bistra și Câmpeni, s-a produs un accident rutier în care a fost rănită ușor o persoană. Polițiștii din Bistra au descoperit că în accident a fost implicat autoturismul Ford Escort condus de Nicolae Bota, de 41 de ani, din satul Vârșii Mari, comuna Bistra. De­plasându-se pe direcția Bistra-Câmpeni, Bota nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă, a derapat și a ieșit în decor. În urma accidentului a suferit leziuni corporale ușoare pasagerul din Ford, Alin Cucea, de 19 ani, din satul Gârde.
        *În aceeași zi polițiștii din Câmpeni au intervenit la un accident rutier produs pe Valea Bistrii din localitate. Conducând un auto­turism Dacia 1310, proprietatea tatălui său, Valentin Țimonea, de 20 de ani, din Câmpeni, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă și a derapat, intrând pe contrasens. Aici s-a tamponat cu Dacia 1310 condusă regulamentar de Elena Cegezi, de 43 de ani, din Câmpeni. În urma impactului, au fost răniți doi pasageri din Dacia condusă de Țimonea: Tiberiu Ancău, de 18 ani, din Câmpeni, care a suferit o fractură la umărul stâng, și Ioan Adam, de 24 de ani, din Câmpeni, care a suferit mai multe leziuni în zona capului și a toracelui. În accident a fost rănită în zona capului și Elena Cegezi. Răniții au fost transportați la spitalul Câmpeni iar șoferilor le-au fost recoltate probe biologice. Autoturismele au fost avariate în proporție de 40 %.
        *Polițiștii din Șona au fost sesizați sâmbătă dimineața că pe o stradă din satul Lunca Târnavei a fost descoperit cadavrul unui bărbat. Sosiți la fața locului, polițiștii l-au identificat pe mort ca fiind Silviu Veleseșan, de 50 de ani, din satul Biia. Medicul a constatat că bărbatul a murit înghețat, iar polițiștii au descoperit că în seara precedentă consumase băuturi alcoolice împreună cu un consătean. După toate probabilitățile, Veleseșan, "obosit" de alcool, a căzut pe drum, a ațipit, iar până dimineața a înghețat de frig.
    Nicoleta IDITA-TOMUȚA

    A nins mai mult la șes decât la munte
        În week-end a nins la șes mai mult ca la munte, cele mai consistente straturi de zăpadă măsurându-se la Roșia de Secaș-12 cm, Câlnic-10 cm, Blaj-9 cm, Alba Iulia și Sebeș-8 cm etc. În schimb, la Arieșeni, stratul de nea era de doar 2 cm, iar la Albac, nu era zăpadă. Potrivit IPC Alba nu s-au înregistrat evenimente grave din cauza zăpezii, iar echipajele de deszăpezire au intervenit acolo unde era cazul. Se circulă pe toate drumurile județene și naționale din Alba.(F.R.)
    Braconieri pe Mureș
        Teofil Coman (34 de ani, din Noșlac), Tiberiu Moldovan (50 de ani, din Noșlac) și Vasile Gheorghe Aldea (44 de ani, din Miraslău) au intrat în atenția Poliției orașului Ocna Mureș cu câte un dosar penal pentru braconaj, conform legii 192/2001. Cei trei au fost prinși în timp ce pescuiau pe râul Mureș cu ancora, prin metoda "greblă". (N.I.T.)
    Cum puteți afla starea drumurilor din țară
        Comandamentul de iarnă constituit la nivel central este locul unde conducătorii auto se pot interesa în legătură cu starea dru­murilor. Așadar, dacă plecați la un drum mai lung, sunați mai întâi la 0213157566, 0724294562, 0745162193 sau la 0788300846 pentru a vă informa pe ce drumuri puteți circula.(F.R.)

    Sus
    © Copyright S.C. Unirea Pres SRL
    Toate drepturile rezervate.