Mii de români s-au înghesuit, încă de la începutul acestui an, la Oficiul Naţional pentru Migraţia Forţei de Muncă, pentru a pleca la muncă în străinătate, în special în agricultură, la cules de căpşuni, lămâi, măsline sau portocale, în Spania, Grecia, Italia sau Turcia, de parcă în ţara noastră pământul ar fi deşert, stâncă sau gheţar şi nu cel mai bun teren din această parte a Europei. Exodul românilor spre agricultura europeană a făcut ca în România importurile de produse agricole şi alimentare să crească continuu, astfel că în 2003 s-a ajuns la incredibila cifră de peste 1 miliard de euro, aproape dublu faţă de 2002. Am importat ceapă de 10 milioane de euro, mere şi pere de 5 milioane de euro, grâu, zahăr, tutun, alcool de sute de milioane de euro. Desigur, importul nu este un lucru rău în sine, chiar când este vorba de merele ce se găsesc în România pe toate drumurile. Rău este că nu am reuşit să exportăm produse alimentare decât în valoare de nici 500 de milioane de euro. În timp ce Estonia de pildă, o ţară de 10 ori mai mică, a exportat de 500 de milioane de euro, iar Islanda a scos bani gheaţă din exportul agricol de 1,4 miliarde de euro.
    Situaţia este cu atât mai tristă pentru noi, cu cât avem ocupată în agricultură peste 40% din populaţia ţării. O populaţie îmbătrânită şi sărăcită care nu a avansat deloc în ultimii 10-14 ani. Ba dim­potrivă, nefericita Lege 18 elaborată de nişte parlamentari ignoranţi ce nu au ţinut cont de un criteriu decisiv al agriculturii moderne - dimensiunea exploataţiei agricole, a aruncat agricultura României în secolul XIX. Cu 2-3 hectare în proprietate, ţăranul român s-a întors înapoi la plugul de lemn, la boi, la aceleaşi metode rudimentare de lucru ale pământului, la aceleaşi lemne de pus pe foc şi la aceleaşi noroaie pe drum. Dacă ţăranul mai rezistă, sau mai bine zis sub­zistă şi mai scoate un ban, aceasta o face pentru că vinde direct pe piaţă, unde se cumpără din ce în ce mai puţin, deoarece în ţară s-au extins foarte mult suprafeţele moderne de vânzare (marketuri, super şi hipermarketuri), unde consumatorii cumpără legume şi fructe spălate, bine cântărite şi împachetate. Evident, din import!
    De ce am ajuns în această situaţie? Pentru că talpa ţării a fost, ca mereu în istorie, batjocorită, sau mai bine zis prinsă între tângu­ielile guvernamentale şi prezidenţiale despre binefacerile colecti­vismului şi dispreţul politicienilor, al vechii şi noii intelectualităţi, ca­re o acuză de ignoranţă şi menţinerea stângii la putere. Chestiunea agrară rămâne astfel nerezolvată şi mai ales fără un viitor apropiat mai bun, atâta vreme cât cei care lucrează pământul, ţăranul şi fer­mierul român nu au nici un statut şi nu există nici o piaţă a pământului care să formeze adevăratele exploataţii rentabile. Ţă­ranul nostru rămâne o simplă unealtă electorală. Iar alegerile din acest an îi vor menţine acest statut, pentru că accentul cade asu­pra micilor proprietari, care vor primi pensii duble şi câte 2 milioane de lei pentru fiecare hectar lucrat. De fapt un program electoral care nu are nimic în comun cu modernizarea agriculturii. Aşa că vom avea şi în 2004 tot o agricultură plecată la cules de căpşuni şi citrice. Mai ales că ministrul Ilie Sârbu a rămas şi fără c...., care, aşa cum spunea Brucan, sunt absolut necesare pentru o schim­bare radicală în orice domeniu, mai ales în agricultură, care ţine de... natură!

---