Una dintre importantele legi ale economiei de piaţă susţine că producţia este direct legată de consum şi invers. Adică producţia încurajează consumul tocmai prin faptul că livrând mai multe pro­duse pieţei se încasează bani mai mulţi. În mod firesc, acest lucru duce şi la creşterea salariilor şi a nivelului de trai, iar salariaţii, a­vând mai mulţi bani în buzunar, îşi permit să cumpere diverse bunuri de care au nevoie. În mod invers, dacă creşte consumul de bunuri, se încurajează producţia, se creează locuri de muncă, scade şo­majul şi creşte astfel eficienţa economică.
    De aceea, în majoritatea ţărilor industriale, guvernele au încurajat consumul, considerându-l principalul motor de dezvoltare eco­no­mică. După cum se ştie, când americanii îşi reduc consumul, eco­nomia lor intră în criză, deoarece depinde în proporţie de trei pătrimi de apetitul cetăţenilor săi pentru produsele electrocasnice şi pentru automobile.
    În ţara noastră, guvernul Năstase a încercat, îndeosebi în 2003, să accelereze pe pedala consumului. Numai că, din cauza eco­nomiei noastre bazate pe importuri masive, balanţa de plăţi externe a fost dată peste cap, iar deficitul extern a devenit sursa unei serioase îngrijorări atât la nivelul Băncii Naţionale cât şi la cel al Guvernului (vezi normele BNR care vor intra în vigoare de la 1 februarie cu privire la garanţii şi giranţi la acordarea creditelor de consum şi ipotecare). Căutând puţin la cauze, guvernanţii noştri şi-au dat seama că, numai prin creşterea creditului de consum, ecu­aţia "creşte consumul - creşte producţia" nu poate fi rezolvată. De ce? Păi foarte simplu. La noi, spre deosebire de SUA sau alte ţări care încurajează consumul, aproape toate produsele de larg con­sum achiziţionate de către cetăţeni provin din import. Televizoarele color, computerele de tot felul, telefoanele mobile, aparatura şi pro­dusele de menaj, autoturismele etc., toate provin din importuri pe bani grei. Astfel că, în practică, la noi consumul nu a reuşit deloc să încurajeze sau să susţină producţia, economia naţională neavând nici un câştig. Asta pentru că, vorba unui important analist econo­mic, "majoritatea întreprinderilor din industria românească stau cu spatele la piaţă". Una cer consumatorii şi alta produc ele. Pro­du­sele noastre, prin slaba calitate şi competitivitate, nu reuşesc să pătrundă decât în mică măsură pe piaţa exporturilor, pe piaţa internă nu au căutare, şi astfel rămân mai mult pe stoc. De aici încolo un întreg lanţ al slăbiciunilor. Cheltuieli mari de producţie fără încasări, subvenţii de la stat pe degeaba, împrumuturi externe ne­susţinute economic, şomaj, faliment, creanţe bugetare neîncasate, buget sleit financiar.
    Desigur, poate unii vor spune că nu ne putem compara cu ţările puternic industrializate cum sunt SUA, Germania, Japonia, Italia sau China. Este adevărat, însă putem lua exemplul unor ţări vecine cum este Ungaria, care acum câţiva ani era la nivelul nostru, iar acum este... departe. Aici cei ce au guvernat în ultimii ani nu şi-au prea bătut capul cu tot felul de programe macroeconomice pe ter­men lung, ci pur şi simplu au creat facilităţi şi au încurajat marile companii internaţionale din domeniul producţiei de electrocasnice să vină să producă în Ungaria, în sistem "lohn". Şi vorba lor "ei cu actorii, noi cu caii" - în prezent bunurile de folosinţă îndelungată au o pondere de 51% în exporturile Ungariei. Ungurii nu fac altceva decât să ofere condiţii favorabile, forţă de muncă şi să asambleze nişte componente sau subansamble cu valoare adăugată mare, care sunt produse în alte ţări. Câştigă în schimb că sunt fabricate la ei şi nu bagă atâţia bani în importuri. La ei, balanţa de export-import este activă.
    Aşadar, experienţa Ungariei şi chiar a întreprinderilor româneşti de industrie uşoară cu producţie în sistem "lohn" (care după cum se ştie susţin în mare măsură exporturile şi bugetul naţional) ar trebui grabnic extinsă şi în domeniul producţiei şi produselor electro­cas­nice. Atunci băncile româneşti şi-ar menţine trendul ascendent de acordare a creditelor de consum, iar economia românească ar fi într-adevăr în câştig, înregistrând o creştere reală.

---