În sfârşit, mult trâmbiţata candidatură a Liei Roberts la preşe­din­ţie s-a produs. Nu sunt greu de cântărit şansele acestei femei ener­gice în alegerile prezidenţiale din toamnă. Multimilionara nevadeză nu este decât o fumigenă, cum se exprimă poetul Dorin Tudoran, un bun cunoscător al peisajului politic de dincolo de ocean, a­runcată pe arena circului românesc electoral. Pare curioasă aso­cierea Liei Roberts cu acest Dick Morris, omul care l-a trădat pe Clinton, care a târât preşedinţia de la Casa Albă într-un imens scandal mediatic. Cei care cunosc dedesubtul afacerilor ştiu că pe mâna unui bun amic al lui Morris, Dick Dresdner, PDSR a pierdut alegerile din 1996. Se speculează că intrarea în joc a doamnei Roberts va echivala cu o cruciadă împotriva tuturor. Au şi fost scoase la iveală sloganele de care candidata americană născută în România va face caz: Năstase este un fost comunist, Stolojan un fost premier nerealizat, iar Vadim un actual nebun. Agentul electo­ral Dick Morris nu se sfieşte să-l atace pe ambasadorul american la Bucureşti, solicitând chiar retragerea lui din post. Acesta se eri­jează în luptătorul fervent împotriva corupţiei, care cică ar fi dise­minată în întregul sistem social din România. Tiribombe şi fumi­gene. Asta o ştiam şi noi, ne-au spus-o şi mai marii Uniunii Euro­pene, inclusiv dl. Michael Guest. Chiar de curând s-a stins scan­dalul iscat de Oostlander şi Emma Nicholson privind intreruperea negorierilor de aderare la Uniunea Europeană. Cică, domnia sa are dezlegare de la Departamentul de Stat al SUA să exprime poziţii radicale vis-a-vis de corupţie, de starea jalnică a justiţiei şi a ad­ministraţiei de stat, care nu sunt demne de un stat de drept. Nimic de zis, aşa o fi, s-au aprins şi ai noştri şi i-au luat peste picior pe mai marii UE cum că ar susţine interese turceşti, ba mai mult că ar fi nemulţumiţi că în parlamentul nostru nu se regăsesc creştin-de­mo­craţii.
    Şi dacă toate aceste evenimente disparate au un numitor co­mun? Lipsa de voinţă politică de a face ordine, de a-şi respecta o­bligaţiunile şi promisiunile, cu atât mai mult că ele au fost parafate. Plus că independenţa şi reforma reală a justiţiei constituie o condiţie obligatorie pentru aderarea la UE. Cât despre corupţie ea este atât de mare şi de puternic înrădăcinată încât nu vom scăpa probabil niciodată de ea, de sărăcia endemică, de rezerva oamenilor de afa­ceri străini de a investi în ţara noastră. Cu toate acestea, nego­cierile de aderare a României la UE fie că vrea mister Morris sau europarlamentarul Oostlander sau chiar Verheugen nu vor fi întrerupte. Cum vor decurge ele e greu de apreciat la această oră. Cert este că marii corupţi vor sfida în continuare legea şi bunul simţ, chiar dacă săracul şi cinstitul nostru preşedinte critica capitalismul de cumetrie.
    Dar să revenim la Lia Roberts şi şeful ei de campanie Dick Mor­ris. Se prea poate ca în obscuritatea peisajului politic românesc, acest tandem să fie chiar o cârjă politică a PSD-ului. Să-i aducă voturi. Doamna Lia Roberts va arunca cu milioanele pe fereastră, în timp ce agentul ei electoral va fi mai bogat cu tot atâtea milioane. Nu întâmplător s-a născut speculaţia că apariţia tandemului Ro­berts-Morris pe piaţa electorală românească este şi aceea că d-na Roberts ar putea fi iepurele PSD-ului. Cine poate descâlci acest hă­ţiş de interese, nu poate nimeni decât numai acolo sus unde func­ţionează maşina infernală de produs preşedinţi şi premieri apar­ţinând partidului de guvernământ, recte PSD. Diabolică este politica atunci când trebuie să iasă învingători ai noştri.