Ultima oră
Primarul comunei Horea îl vrea după gratii pe deputatul Selagea
•El a depus o plângere penală la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală București
      Subsemnatul Olar Corneliu, domiciliat în comuna Horea, str. Nicola Vasile Ursu nr. 50, județul Alba, în calitate de persoană vătămată formulez și depun prezenta
PLÂNGERE PENALĂ
împotriva deputatului Constantin Selagea, deputat PSD în Camera Deputaților, domiciliat în comuna Bistra - Centru, județul Alba solicitându-vă ca după efectuarea cercetării penale judecătorești, prin sentință penală:
    *Să-l condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 206 Cod Penal.
    *Să-l obligați la plata daunelor morale de 500.000.000 lei;
    *Să-l obligați la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de acest proces.
MOTIVE:
    În data de vineri, 20 februarie 2004, la sediul PSD Alba din municipiul Alba Iulia, Piața Iuliu Maniu nr. 20-22, județul Alba s-a organizat o conferință de presă la care a participat și deputatul Selagea Constantin.
    Acesta a făcut în fața reprezentanților presei scrise și audiovizuale din județul Alba mai multe afirmații acuzatoare la adresa mea, cum că am comis mai multe ilegalități și anume:
    *Că m-am implicat în vânzarea activelor aparținând SC "Eon" SRL Bistra, pe care am făcut-o cu încălcarea legii, și pe care am lichidat-o ilegal, folosind "ingineria" prin firma mea SC "Olaris" SRL, care nu era autorizată ca lichidator judiciar;
    *Că m-am transformat ilegal într-un veritabil lichidator al SC "Romana" SA Alba Iulia, obținând venituri ilicite de peste 4 miliarde lei, care în mod normal ar fi trebuit virați la bugetul statului, iar subsemnatul am reușit să "le spăl";
    *Că dacă în comuna Horea subsemnatul fac ceva atunci fac din banii adjudecați ilegal, iar organele competente ar trebui să verifice activitatea mea.
    Afirmațiile făcute de Constantin Selagea au fost preluate în mass media națională și județeană, în materialele publicate în data de 21 februarie 2004, între care amintesc: ziarul "Unirea", în care s-a publicat articolul "Moț la moț îi scoate ochii". Deputatul PSD Constantin Selagea îl face pe primarul Corneliu Olar "lichidator de societăți" și "spălător" de datorii.
    Susțin că afirmațiile făcute de cetățeanul Selagea Constantin sunt calomnioase deoarece nici subsemnatul, nici SC "Olaris" SRL al cărui asociat unic sunt, nu am efectuat vreun act de vânzare-cumpărare a vreunui activ aflat în patrimoniul SC "Eon" SRL Bistra, județul Alba.
    SC "Olaris" SRL a cumpărat, în perioada 2001-2002, de la SC "Romana" SA mai multe bunuri mobile și imobile, pe care le-am înregistrat în evidențele contabile, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare. De asemenea, am achitat toate datoriile către bugetul de stat și celelalte bugete locale, potrivit obligațiilor stabilite prin lege.
    Prin procesul verbal de predare-preluare din 18 octombrie 2000 SC "Romana" SA a predat SC "Alfor" SA Sibiu (societate cu capital integral privat), cu titlul de aport în natură subscris, activul S.E.P.P.L. Câmpeni, evaluat la circa 3 miliarde lei.
    SC "Romana" SA și SC "Alfor" SA m-au împuternicit să valorific potrivit legii mai multe active și mijloace fixe, ceea ce am și făcut, cu respectarea dispozițiilor legale. Iar aceste societăți cu capital integral privat au validat operațiunile comerciale efectuate de SC "Olaris" SRL.
    Nu cunosc care au fost raporturile SC "Eon" SRL cu SC "Romana" SA și cu SC "Alfor" SA Sibiu și ca atare nu eu sunt cel care am lichidat această societate.
    Afirmațiile făcute de Constantin Selagea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie, prevăzută și pedepsită de art. 206 din Codul Penal, motiv pentru care cer să se efectueze cercetarea penală și să se aplice acestuia pedeapsa prevăzută de lege.
    Înțeleg să mă constitui ca parte civilă față de Selagea deoarece prin afirmațiile făcute mi-a fost adus un grav prejudiciu de imagine, ca om politic (primar al comunei Horea) și ca asociat unic al SC "Olaris" SRL.
    Banii primiți ca daune morale îi voi dona caselor de copii și celor necăjiți.
Partea vătămată, Corneliu OLAR

"Dosarul Pricu" s-a întors la Curtea de Apel Alba Iulia
    Ieri, 23 februarie, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia s-a aflat dosarul nr. 703/2003 avându-l ca inculpat pe Raul Rus (zis Pricu, născut în... 23 februarie 1977, la Alba Iulia). Acest dosar a fost trimis la Judecătorie spre rejudecare de la Curtea de Apel Alba Iulia, la cererea Parchetului de pe lângă CA Alba Iulia. În dosar se solicita transformarea unei condamnări cu suspendare în condamnare cu executare, pe baza unor noi probe apărute la dosar - respectiv un cazier încărcat al inculpatului. Omisiunea cererii cazierului la zi a făcut ca Pricu să primească în 20 ianuarie 2004 o condamnare ilegală la trei ani de pușcărie cu suspendare, pentru comiterea de perversiuni sexuale, deși în septembrie 2003 el mai primise o sentință de un an închisoare cu suspendare, ceea ce legea nu permite. Ieri, Judecătoria Alba Iulia și-a declinat competența, hotărând transferarea dosarului spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia. Raul Rus a plecat din România în 23 ianuarie 2004 cu destinația Spania. (A.R.)
Pentru că s-a înscris în PRM
PSD Vințu de Jos îi solicită lui Ion Coltor demisia din funcția de viceprimar
    Pe data de 12 februarie a.c. Biroul organizației comunale PSD din Vințu de Jos a luat act de declarația verbală a viceprimarului Ion Coltor, care a afirmat că, începând cu 9 februarie a.c. s-a înscris în PRM. Ion Coltor, care a fost membru al PSD (fost PDSR) din data de 3 noiembrie 1993, a făcut această afirmație în prezența întregii structuri de conducere a PSD Vințu de Jos. În aceste condiții, Biroul PSD din comună a decis, conform statutului partidului, că afirmația lui Ion Coltor se consideră automat ca și o demisie din rândurile acestei formațiuni politice și, de asemenea, i s-a retras sprijinul pentru funcția administrativă deținută. Mai mult decât atât, în momentul în care s-a înscris în PSD, Ion Coltor și-a luat angajamentul de onoare ca în situația în care va părăsi partidul, să demisioneze și din funcțiile de primar, viceprimar, ș.a.m.d. pe care le-ar fi deținut. În baza acestui angajament, PSD Vințu de Jos îi solicită acum demisia lui Ion Coltor din funcția de viceprimar.(R.J.)
Instructori europeni și locuri eligibile pentru tinerii țărăniști
    Recent, la inițiativa dr. Horea Timiș, președintele Organizației de Tineret a PNȚCD Alba, în municipiul Alba Iulia a avut loc o reuniune a tinerilor țărăniști din majoritatea județelor țării, la care au participat și doi membri ai biroului național OT-PNȚCD. Participanții au organizat un seminar privind strategia acestei structuri de tineret în noul an electoral și au avut ocazia să asiste la cursuri despre creștin-democrație susținute de un instructor din partea PPE (Partidul Popular European). Printre subiectele dezbătute în cadrul manifestării (prima dintr-o serie ce se va desfășura în cele mai reprezentative județe) s-a aflat unul de maximă importanță: implicarea activă a tinerilor în structurile partidului la nivel național, prin promovarea și susținerea persoanelor competente din rândurile lor pe locuri eligibile în viitoarea administrație publică. De asemenea, s-au purtat discuții privind soluțiile necesare coagulării forțelor de dreapta în România, inițiativa fiind anunțată la București. În acest context s-a reamintit importanța comunicării interne și externe, subliniindu-se dialogul permanent al reprezentantului tineretului țărănist la Bruxelles, Andrei Răutu, cu Horea Timiș și Marius Anghel, precum și cu echipa de lucru în relațiile cu Uniunea Europeană pentru probleme de tineret. (I.H.)
Cornel Cornea este în continuare director de parc
    Așa cum v-am mai informat, la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc concursul pentru desemnarea celui care va ocupa funcția de director general la Parcul Industrial Cugir. Vicepreședintele CJ Alba, Ioan Florea, ne-a declarat că la concurs s-au prezentat trei candidați, iar câștigător a fost desemnat ing. Cornel Cornea, cel care a ocupat și interimar acest post.(F.R.)
Albaiulieni dați un ban pentru... Monumentul Unirii din Arad
    Asociația pentru realizarea Monumentului Unirii din municipiul Arad a înaintat o adresă către Prefectura Alba prin care se solicită sprijinul în vederea realizării acestei opere de interes național. De asemenea, avându-se în vedere costurile ridicate ale lucrării și implicit lipsa mijloacelor financiare adecvate, asociația respectivă roagă pe toți cetățenii municipiului Alba Iulia și nu numai, să contribuie fiecare după puteri la înfăptuirea acestui măreț obiectiv. (R.J.)
Convocare la protecția civilă
    În perioada 24-26 februarie a.c., la Cercul Militar Alba Iulia se va desfășura convocarea de pregătire cu inspectorii de protecție civilă din toate unitățile administrative ale județului. În ultima zi, lucrările vor avea loc la sediul Prefecturii Alba. Activitatea va avea caracter festiv, fiind dedicată aniversării a 71 de ani de la înființarea Protecției Civile în România.(F.R.)
Primarul din Roșia Montană sponsorizează bisericile
    Primarul comunei Roșia Montană, Virgil Narița, și-a făcut un obicei de a fi aproape de biserică și semenii săi, iar în perioada sărbătorilor, în mod special. În acest an, cu ocazia sfintelor Sărbători de Paște, Virgil Narița va asigura pâinea și vinul pentru toate bisericile de pe raza comunei Roșia Montană, așteptând preoții pentru a se pune de acord cu pregătirea. Primarul își va dona leafa pentru a acoperi aceste cheltuieli. "Are balta pește" o să spună răspândacii de zvonuri, dar oare câți din oamenii cu dare de mână fac astfel de gesturi creștinești. Viața de zi cu zi arată că puțini.(F.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.