Prima pagină Ediția din: 27.2.2004
Cazul bărbatului omorât în bătaie de polițiști la Cugir - în Raportul de țară al Ambasadei SUA pe 2003
    Într-un comunicat de presă, apărut în data de 25 februarie a.c. pe site-ul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, (care preia date din Raportul de țară privind România- respectarea Drep­turilor Omului în 2003), se fac referiri la un caz grav, petrecut la Cugir, pe care cotidianul nostru l-a făcut public la momentul oportun. Astfel, în secțiunea 1: Respectarea Integrității Persoanei, inclusiv Li­bertatea de a nu accepta (Privarea Arbitrară sau Nelegală de Viață), s-a exemplificat cu respectivul "episod" cugirean. Vă reamintim că este vorba despre doi ofițeri, cărora li s-au retras gradele și au fost acuzați de acte criminale în anul 2001, pentru că au omorât în bătaie un arestat din Cugir (suspectat de furt), caz rămas nerezolvat până la sfârșitul anului. Iată faptele: în cursul anului 2001, plutonierii Daniel Strat și Ovidiu Câmpean au încercat să-l "ajute" pe patronul Mircea Lădariu să-și recupereze... o scândură groasă ("foastănă") și o bucată de țeavă. Din pricina metodelor folosite în "cercetare", cei doi subofițeri menționați, din cadrul formațiunii de Pază și Ordine a Poliției Cugir, au fost arestați preventiv vineri, 30 iunie 2001, pentru comiterea infracțiunii de cercetare abuzivă și lovituri cauzatoare de moarte. Victima "cercetărilor" lor (Ioan Bregariu, 49 ani, angajat al S.C Cugir S.A.), a fost găsită decedată joi dimineața, într-una din grădinile de pe Dealul Dumbrăvii, din Cugir. Cronologic, lucrurile s-au petrecut astfel: *Miercuri, 28 iunie 2001, ora 21.30, Ioan Bregariu se afla la barul "Costinești", de pe Aleea Rozelor, din Cugir. În jurul orei indicate, Mircea Lădariu, un patron din Cugir cu care victima era în conflict, a intrat în bar și l-a invitat afară. Potrivit celor relatate de victimă la întoarcerea în bar, Lădariu, foarte supărat, i-a solicitat să-i înapoieze o "foastănă" și o țeavă metalică, materiale presupus furate de victimă de la cabana patronului, aflată în construcție. Deoarece se pare că Lădariu nu s-a prea înțeles cu Bregariu, primul revine puțin mai târziu la barul "Costinești", însoțit de doi subofițeri de la Poliția Cugir: plt. Daniel Strat (sectorist în cartierul țigănesc Coșbuc, unde Lădariu are deschis un magazin și un bar) și plt. Ovidiu Câmpean (sectorist în zona Aleea Rozelor, unde funcționează barul "Costinești"). Demn de re­marcat faptul că cei doi subofițeri au fost aduși la bar cu autoturismul patronului Mircea Lădariu, o auto­furgonetă Renault Trafic. Subofițerii au intrat în barul "Costinești" și de față cu ceilalți consumatori i-au pus cătușele pe mâini lui Bregariu. Ulterior, a fost urcat în autofurgoneta lui Lădariu și a fost transportat la sediul Poliției Cugir pentru... "cercetări". După ce a fost "cercetat" bine la Poliție, Bregariu a fost dus la grădina sa de pe Dealul Dumbrăvii, pentru "recuperarea bunurilor furate". De men­ționat faptul că accesul pe deal se face peste un podeț, pe care cu greu poate trece o dubă Renault Trafic. O ipoteză, pe care probabil o vor lămuri declarațiile ulterioare ale subofițerilor, este aceea că Bregariu a fost "ajutat" de polițiști să ajungă în vârful dealului, la gră­dină, pe jos. * Joi, 29 iunie, dimineața. Un cetățean, care venise la grădina sa pentru a hrăni animalele, îl observă pe Ioan Bregariu, întins pe jos. În scurt timp, gospodarul își dă seama că ceva este în neregulă cu Bregariu și alertează vecinătatea. Corpul victimei este depus într-un atelaj (!) și este dus la spitalul din Cugir, după cum ne-a declarat fiul victimei, Cosmin. Medicii prezenți la acea dată în incinta spitalului își dau seama cu ușurință că Bregariu nu a avut o moarte naturală. În consecință este anunțată... poliția din localitate. Ce s-a întâmplat după aceea nu cunoaștem în amănunt, însă vă putem cita din raportul de eveniment transmis de Poliția Cugir dispeceratului IPJ Alba: "cadavrul lui Ioan Bregariu NU prezenta urme de violență". (Asta se întâmpla joi, în jurul amiezii.) Familia lui Ioan Bregariu este anunțată despre decesul "natural" al acestuia. Concomitent, în oraș, opinia publică intră în fierbere maximă. Martorii incidentului de la barul "Costinești" emit tot felul de ipoteze care, ulterior, sunt confirmate în bună parte. La Poliția Cugir se produc răsturnări rapide de situație. În final este solicitat medicul legist. *Vineri, 30 iunie, dimineața. Cosmin Bregariu, fiul victimei, își vede tatăl la morga spitalului Cugir. Șocul este îngrozitor: Ioan Bregariu prezenta urme de lovituri pe tot corpul. Cosmin Bregariu este invitat la Poliția Cugir, unde dă o declarație. De teamă că moartea violentă a tatălui său va fi mușamalizată, Cosmin anunță mass-media. În cursul zilei de vineri, cadavrul este autopsiat. Me­dicul legist a formulat următoarele concluzii: "moartea lui Bregariu Ioan a fost violentă, ea s-a datorat șocului traumatic și hemoragiei, consecința hematoamelor și fracturilor suferite în cadrul unui poli­traumatism prin heteroagresiune".
    Cercetările sunt preluate și se efectuează de către procurori ai Parchetului Militar Teritorial Cluj Napoca. Cei doi subofițeri au fost arestați preventiv 30 de zile, fiind introduși în arestul IPJ Alba, în timp ce trupul neînsuflețit al lui Ioan Bregariu a fost transportat la Galda de Jos, la domiciliul părinților acestuia. Plt. Daniel Strat avea 33 de ani, absolvent al Facultății de Construcții Iași și din 1995 a fost încadrat direct în poliție. În dosarul său nu sunt semnalate abateri de la conduita profesională, ba chiar a fost premiat cu bani, în repetate rânduri, pentru performanțe în activitate. Este căsătorit și are copii. Plt. Ovidiu Câmpean are 32 de ani, este absolvent al Uni­versității Politehnice Cluj Napoca, iar din 1995 a fost încadrat direct în poliție. În dosarul său nu au fost semnalate abateri, ci a fost, de asemenea, premiat cu bani, în repetate rânduri, pentru performanțe profesionale. Este căsătorit și are copii.
    La această dată, subofițerii anchetați și condamnați și-au ispășit două treimi din pedeapsă și au fost eliberați condiționat.
Andreea RADU

Grevă de avertisment în CFR
Luni dimineață, trenurile vor fi oprite timp de două ore
    Sindicatele din domeniul feroviar au decis ca luni să declanșeze o grevă de avertisment de două ore, între 7.00 și 9.00. Nici un tren nu va rula pe calea ferată în acest interval, iar la grevă vor participa 60.000 de feroviari. Feroviarii cer mărirea salariilor, stoparea conce­dierilor colective, asigurarea echipamentelor de protecție și a unor condiții decente de muncă și acordarea tichetelor de masă. Un salariu pentru ramura transporturi feroviare este de 135 de euro pentru ianuarie-iunie și de 150 de euro pentru iulie- decembrie. Sindicaliștii consideră că etapele de negociere au fost parcurse și că, în condițiile în care administrația nu răspunde solicitărilor sin­dicale, declanșarea grevei generale este iminentă. Liderul sindical al mecanicilor de locomotivă din Depoul Teiuș, Dorel Lung, a declarat că o decizie finală se va lua astăzi, dar "în proporție de 90 la sută vom adera la greva de la nivel național".
Florin ROMAN

Miting de protest la Zlatna
    În cursul zilei de ieri, circa 200 de muncitori de la Ampelum Zlatna au ieșit în stradă pentru a protesta nemulțumiți de faptul că nu și-au primit banii promiși pentru disponibilizări. Protestatarii au mărșăluit, cu tricolorul și o eșarfă neagră, de la fabrică și până la primărie. Aici ei i-au înmânat primarului Negrea o listă cu 7 reven­dicări, pe care edilul șef o va transmite mai departe autorităților jude­țene și centrale. Primarul le-a promis sprijin greviștilor în vederea so­luționării problemelor ridicate, în limita atribuțiilor sale.(F.R.)
Săptămâna viitoare
Verdictul final în cazul Lenghel
    Prefectul Mugurel Sârbu a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că activitatea comisiei de disciplină care a verificat cele sesizate referitoare la angajatul Prefecturii, Virgil Lenghel, s-a în­cheiat. "Dl. Lenghel a fost găsit vinovat, există deja un verdict pe ca­re o să-l comunic săptămâna viitoare. Oricum îi asigurăm pe toți că legea va fi respectată cu strictețe", a precizat șeful administrației publice județene. Într-o primă fază, rezoluția comisiei de disciplină trebuie comunicată împricinatului, adică lui Virgil Lenghel, care are dreptul să o conteste în termen de 5 zile. Deocamdată acesta se află încă în concediu medical, din cauza fracturării unui picior. (R.J.)
Potrivit vicelui CJ Alba, Ioan Florea
Spitalul județean Alba se reorganizează administrativ
•Primarul Mircea Hava spune că așa ceva nu se poate, pentru că ar fi nelegal
      Vicepreședintele Consiliului județean Alba, Ioan Florea, ne-a de­clarat că spitalul județean va fi reorganizat administrativ, în sensul că vor apărea două unități medicale distincte. Este vorba de un spital județean și un spital municipal. Florea spune că prin această variantă se va permite finanțarea din două părți a sănătății și anume, cu bani de la Consiliul județean și de la Consiliul local Alba Iulia. Prin hotărâre de guvern, spitalul județean a fost trecut în administrarea Consiliului județean.
    Pe de altă parte, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, spune că nu poate fi vorba de așa ceva, mai ales că activitatea din sănătate este suținută de Casa de Asigurări de Sănătate Alba. "Nu pot să plătesc același serviciu de două ori și nu înțeleg de ce se pune astfel problema. Legea este foarte clară. Am discutat cu dl. Florea și i-am spus punctul meu de vedere", a spus primarul Mircea Hava.(F.R.)
Minerii din Alba nu se solidarizează cu ortacii din Oltenia
    Liderul Confederației "Meridian" Alba, ing. Viorel Huțuleac, a de­clarat că minerii din Alba nu se solidarizează cu ortacii din Oltenia, conduși de Marin Condescu, care pentru marți au anunțat un miting de proporții la București. " Dacă mă duc la București, merg să-i dau lui Condescu un șut în fund. Ce să ne batem noi pentru firmele că­pușă ale lui Condescu? Ce se face acum, trebuia făcut demult, pen­tru că bazinul Oltenia a tras mineritul la pământ", a spus Viorel Hu­țuleac.(F.R.)
Alba - județ pilot anti HIV
    Miercuri, 3 martie a.c., la sediul DSP Alba va fi lansat proiectul Fondului Global de Combatere a HIV/SIDA. Județul Alba a fost se­lectat ca județ pilot în implementarea acestui proiect, alături de Cluj, Mureș și Brașov.(F.R.)
Undă verde pentru SAMTID
    Vicepreședintele Consiliului județean Alba, Ioan Florea, ne-a declarat că programul SAMTID a primit undă verde și va intra în acest an în faza de finanțare. Așa cum v-am mai informat, programul SAMTID presupune reabilitarea rețelelor de apă și canal din 10 mu­nicipii și orașe din județul Alba, cu excepția Sebeșului, care a pre­ferat un parteneriat privat. Programul este de circa 13 milioane de Euro, iar jumătate din sumă este nerambursabilă. Proiectul depus de județul Alba a fost validat în Comitetul Național al SAMTID.(F.R.)
Un nou tren Intercity prin Alba Iulia
    Șeful stației CFR călători Alba Iulia, Cornel Suciu, ne-a informat că, de la 1 martie a.c., prin gara Alba Iulia va trece trenul Intercity nr. 525, care circulă pe relația București Nord-Arad. Acesta pleacă din Alba Iulia la 18,19 iar la Arad ajunge la 21,27. În sens invers va circula perechea trenului Intercity, cu nr. 526. Trenul va ajunge la 16,24 la Alba Iulia și la 22,22 în București. (F.R.)
A condus fără permis
    Cu ocazia unei acțiuni în trafic, polițiștii din Blaj l-au identificat pe Rusalin Drăgoi, de 36 de ani, din Aiud. Acesta conducea un auto­turism Dacia, deși avea permisul de conducere ridicat în vederea suspendării de Poliția Târnăveni pentru consum de alcool. Acum șoferul va fi cercetat și pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis.(F.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.