Adunarea Constitutivă a ASTRA Alba Iulia
Înființat oficial la 24 ianuarie a.c., Despărțământul Alba Iulia al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) va avea sâmbătă, 6 martie, de la ora 11.00, prima adunare "de lucru". La adunare sunt invitați să participe membrii ASTRA dar și cei care doresc să se înscrie în această asociațiune. Pe ordinea de zi se va afla alegerea conducerii despărțământului albaiulian, aprobarea regulamentului despărțământului și desigur discutarea proiectelor în care se poate implica ASTRA. Dacă aveți idei, nu ezitați să le faceți cunoscute. Reamintim că ASTRA se implică în conservarea și promovarea valorilor culturale tradiționale românești, în descoperirea de tinere talente în toate domeniile artei și literaturii, în păstrarea și popularizarea istoriei și a memoriei comunităților. Adunarea ASTRA Alba Iulia va avea loc la sediul Fundației Prietenii Elveției, strada Ionel Pop (Ghe. Doja) nr. 34.
Anca DINICĂ
Semințe de calitate pe piața Albei
În primăvara acestui an producătorii de semințe și material săditor vor beneficia de ajutor financiar, în conformitate cu prevederile Legii 169/2004, pentru următoarele produse: orez, sfeclă de zahăr, in, cânepă pentru fibră, cartof, lucernă, trifoi, pomi altoiți și vițe altoite. Astfel, producătorii agricoli din județ vor avea la dispoziție următoarele cantități de semințe: 84 tone grâu de primăvară, la prețuri cuprinse între 15.000 și 18.500 lei/kg, 100 tone orzoaică de primăvară - 15.000-18.000 lei/kg, 30 tone ovăz - 14.000-15.000 lei/kg, 11 tone sămânță certificată de floarea soarelui - 150.000-200.000 lei/kg, 80 tone soia - aproximativ 25.000 lei/kg. Va fi asigurată, de asemenea, sămânța certificată de porumb, 897 tone, produsă în județul nostru, la prețul de 50.000 lei/kg, iar pentru hibrizii din import la 80.000-135.000 lei/kg. În ceea ce privește furajele, ponderea pe piață o deține lucerna, care costă 185.000-200.000 lei/kg. Directorul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, Nicolae Albu, ne-a informat că va putea fi procurată de pe piață și sămânță de trifoi, la prețul de 190.000-200.000 lei/kg.
(A.D.T.)