Avertismentele lansate în ultimele săptămâni de serviciile de informaţii americane s-au dovedit, din păcate, adevărate. Atentatele anunţate s-au produs (primele în Irak, iar ultimul joi, la Madrid) şi chiar dacă nu s-a dat încă verdictul oficial, ele par a avea acelaşi autor - Al Quaeda (deşi bănuită, organizaţia bască ETA nu a revendicat atacul, care nici nu are modul de operare al ETA). Au oricum aceleaşi rezultate: sute de morţi nevinovaţi. Pentru Europa, 11 martie 2004 va avea aceeaşi semnificaţie pe care o are pentru Statele Unite ale Americii data de 11 septembrie 2001. Atentatul de la Madrid este cel mai mare atentat terorist care s-a petrecut în Europa, mai mare decât atentatul de la Loeckerbie. Parlamentul European a decis ca ziua atentatelor de la Madrid să fie de-acum marcată ca Ziua europeană a victimelor terorismului. Printre victi­mele atentatelor de la Madrid se află şi câteva zeci de români. Din fericire ei sunt doar răniţi, dar bilanţul este încă provizoriu.
    Dincolo de durerea şi revolta pe care actele de terorism (tot mai eficiente, tot mai violente şi tot mai frecvente) le provoacă tuturor, de la cetăţeanul simplu la politicieni, este acum necesară o înţe­legere mai profundă a cauzelor terorismului. Tocmai datorită gra­vităţii situaţiei. Cu o rapididate semnificativă, toate guvernele Euro­pei, dar şi cele de pe alte continente, au condamnat întotdeauna actele teroriste, declarându-şi hotărârea de a lupta împotriva acestui flagel, care face tot mai multe victime şi care este o ameninţare cât se poate de serioasă la adresa libertăţii. Dar ce înseamnă a lupta împotriva terorismului? A încerca să nimiceşti într-un război, în care victimele nevinovate sunt la fel de multe sau mai multe decât într-un atentat, cuiburile organizaţiilor teroriste? Nu seamănă aceasta cu lupta dintre un tanc şi un ţânţar? Poate că mult mai eficientă este o înţelegere a originilor terorismului, a modului său de dezvoltare, plecarea urechii către doleanţele minorităţilor sau reprezentanţilor unor culturi diferite.
    Cele mai periculoase organizaţii teroriste sunt cele care din punct de vedere religios ţin de islam. Lumea arabă este una în care sistemul de valori şi cutumele nu sunt aceleaşi cu cele ale creş­tinătăţii. Asta nu înseamnă că sunt mai înapoiate, chiar dacă, jude­când după nivelul de trai al cetăţenilor lor, statele arabe par sub­dezvoltate economic. Sărăcia naşte revolta, iar revolta naşte vio­lenţă. Şi încăpăţânare, mai ales atunci când tot ce înseamnă co­munitatea de care aparţii este tratat de alţii ca inferior. Cauzele au vechi rădăcini în istorie, încă din vremea în care imperiul colonial britanic a încercat să impună în Arabia propriile valori, dar mai ales a încercat să profite gratuit de bogăţiile zonei. Lawrence al Arabiei poate că este un erou pentru britanici, dar arabilor le-a făcut doar rău, dezbinându-i. Dominaţia secolului XIX s-a extins şi în secolul XX, iar la plecarea din Orientul Mijlociu, Perfidul Albion a avut grijă să încurce lucrurile suficient de mult pentru ca în această zonă să nu fie linişte. Mândri, şi pe măsură ce înţelegerea propriei istorii le devine mai aproape, dar mai ales văzând că vechile practici şi im­puneri continuă, arabii ripostează. Nu toţi, ci doar cei mai fanatici. Pentru că trebuie să spunem că nu toate organizaţiile arabe sunt teroriste, aşa cum trebuie să spunem că dintre cele teroriste unele nu mai reprezintă demult cauza arabă. Situaţia este aşadar com­plexă, iar lupta împotriva terorismului trebuie să fie dusă atât pe tărâmul armelor, dar, în egală măsură, pe tărâm diplomatic. Altfel şi teroriştii şi terorizaţii îşi vor plânge morţii într-o escaladare continuă a violenţei.