Stă în firea omului ca să-şi protejeze viaţa, dorinţa de a trăi mai bine măcar cu o câtime azi mai mult decât ieri şi mâine decât azi. Pentru asta este gata să înfrunte toate adversităţile, necazurile, gre­utăţile şi servituţile. Acceptă până şi sacrificiul. În definitiv, în viaţă merită să rişti, să te duci pe mâna destinului. Unii au noroc, alţii au neşansă (ca cei de pe Titanic), dar asta contează mai puţin. Important este să adaugi pe cât îţi stă în putinţă un dram de bine şi de confort existenţei ce ţi-a fost hărăzită. Nu spunem ceva nou că cine vrea s-o ducă mai bine caută alte spaţii unde în schimbul unei munci adesea istovitoare, este remunerat mai bine, uneori de zece ori mai mult decât în ţara ta. Patriotismul păgubos cu care ne-am obişnuit din vremea "epocii de aur" a devenit o cârpă de lustruit pa­pucii scâlciaţi ai sărăciei şi umilinţei, că n-ai ce pune pe masă de mâncare copiilor, n-ai cu ce să-i îmbraci etc. Sau, chiar mai mult, românul vrea să-şi facă o casă mai confortabilă decât cea sordidă în care trăieşte.
    În virtutea celor spuse mai înainte, Occidentul nu mai e un miraj, ci o posibilitate, o soluţie de a te salva de la o viaţă mizeră. Oc­cidentul este doar un miraj pentru cei cu bani mulţi care obişnuiesc să-şi facă cumpărăturile săptămânale din marile metropole euro­pene şi se îmbracă la marile case de modă vieneze sau pariziene. Sugrumat de nevoi, omul simplu e silit să plece acolo unde munca e plătită mai bine. De ce spunem toate aceste lucruri cu nuanţările de rigoare? Pentru a sublinia neputinţa guvernului incapabil să asi­gure locuri de muncă, un nivel de trai decent amărăştenilor. Într-o atare situaţie, multe familii de români care au copii, soţi sau soţii plecate în Spania, nu s-ar fi cutremurat acum de durerea, produsă de atacul terorist de la Madrid, din 11 martie a.c. dacă şi-ar fi găsit de lucru în ţară. Nu este de ajuns să-ţi exprimi solidaritatea, com­pasiunea faţă de cei îndoliaţi, de groaznicul sinistru din capitala Spaniei.
    Săracii români s-au dus să-şi vândă mai bine forţa de muncă şi cu banii adunaţi să se-ntoarcă acasă unde să-şi pună pe picioare o afacere, să-şi construiască o casă sau să-şi cumpere o maşină, ca­re la urma urmei sunt dorinţe absolut normale într-o lume nor­mală. Ce să facă un tânăr apt de muncă, care a terminat o facul­tate, când din indemnizaţia de şomaj nu-i ajunge să-şi plătească banalele cheltuieli cu gazul, apa, telefonul sau chiria. Să se apuce de furat, să comită tot soiul de infracţiuni şi apoi să ajungă după gratii, unde, din păcate, nici acolo nu mai încap. Delincvenţa în Ro­mânia a luat proporţii îngrijorătoare iar politicienii noştri fac pro­misiuni deşarte, declaraţii care seamănă a definiţii rebusistice, cum că în România se trăieşte mai bine ca în urmă cu 3-4 ani. Crizele sociale sunt dezamorsate cu salarii compensatorii, cu subvenţii, cu iertăciuni din partea statului la restanţele pe care le au marii coloşi industriali la buget. Situaţia pare de-a dreptul tragică când îi auzi pe românii plecaţi şi înspăimântaţi de tragedia de la Madrid că preferă să moară acolo decât să se întoarcă într-o ţară a sărăciei şi corupţiei.
    Pe de altă parte, oamenii, oriunde s-ar afla, la Madrid, New York, Istanbul, Tel Aviv, Bagdad sau în altă parte sunt supuşi pericolelor de toate felurile. Acumularea de mari bogăţii în unele state puter­nice şi super tehnologizate atrage după sine ura, dorinţa de răzbu­nare a celor care fie că trăiesc în mizerie, fie că nu-şi însuşesc va­lorile de tip occidental. Aceştia au o altă mentalitate, o altă filozofie de viaţă. Popoarele civilizate, politicienii lumii cu minţi luminate sunt datori să dea nu numai o ripostă militară celor care seamănă moarte, ci să rezolve nenumăratele conflicte şi pe cale diplomatică. Pentru mulţi islamismul cu setul său de idei şi cutume este încă o nebuloasă şi ea va trebui descifrată şi armonizată cu restul pla­netei. Altfel atrocităţile nu se vor opri aici.