Ultima oră
Responsabilitatea aderării la UE aparține întregii clase politice românești
•Declarație politică rostită ieri, 16 martie 2004, în plenul Camerei Deputaților
      Domnule președinte, stimați colegi,
    Referirile la țara noastră pe care baroneasa Emma Nicholson le-a făcut acum două săptămâni și care au constituit, în mod firesc, deliciul opoziției, s-au dovedit în final a fi inoportune, pripite și dezavuate pe rând de către mass-media, personalități europene și europarlamentari. Realitatea românească a determinat-o, desigur, pe doamna Nicholson să admită că modelul pozitiv promovat de România este unul veritabil, muncit și imposibil de fabricat peste noapte sau în decurs de o săptămână. Din păcate, acest model, recunoscut în mod unanim, este vehement negat de către politicienii din opoziție, paradoxal concetățeni de-ai noștri.
    Stimați colegi, responsabilitatea aderării României la Uniunea Europeană aparține întregii clase politice românești. Este de preferat ca opoziția să lase deoparte toate aceste intrigi ori dispute care îngreunează vizibil procesul de aderare și să mediteze îndelung asupra declarațiilor pozitive pe care foarte multe personalități euro­pene le fac la adresa României. Le recomand liderilor Stolojan și Băsescu să reflecteze în mod serios la ceea ce este mai important: imaginea României în lume și integrarea în UE, sau procentele electorale ca apanaj al interesului propriu. Atitudinea distructivă pro­movată de actuala alianță, concretizată în dorința acesteia de a ob­ține un eventual, dar improbabil insucces al Guvernului Năstase, nu poate avea ca efect decât deprecierea imaginii României la nivel in­ter­național și, totodată, anularea acelui dram de opoziție încă exis­tent.
Codrin ȘTEFĂNESCU, secretar executiv al PSD,
deputat de Alba

Cursuri de instruire pentru ONG-urile din județul Alba
    În zilele de 25 și 26 martie, cu începere de la orele 10.00, va avea loc la sediul Fundației PAEM Alba, Cursul de Instruire în Manage­mentul Organizațional.
    Cursul se adresează ONG-urilor din județul Alba și se desfășoară în cadrul proiectului Centru de Resurse pentru ONG-CERES Alba, ca­re vine în sprijinul dezvoltării sectorului nonguvernamental din județ.
    Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul pro­gramului PHARE, Programul Societate Civilă, Componenta: Birouri de Consiliere pentru Cetățeni și se desfășoară în parteneriat cu Con­siliul Local al Municipiului Alba Iulia și Caritas Alba Iulia din Arhi­dioceza Romano-Catolică Alba Iulia.
    Informații suplimentare se pot primi la sediul Fundației PAEM Al­ba, B-dul Ferdinand I nr. 14, cod 510114 sau la telefon 0258-818488, persoana de contact - domnișoara Florina Truță. (A.D.)
Direcția Județeană de Asistență Socială, sub "lupa" inspecției
    Ieri, 16 martie 2004, sediul Direcției Județene de Asistență So­ci­ală (DJAS) Alba (fost ISTPH), a fost vizitat de inspectorul șef Dorin Suciu, de la Inspecția Regională (pentru persoanele cu handicap) Mu­reș. Această vizită, după cum ne-a declarat d-na Mărioara Lu­dușan, (director al DJAS Alba) a fost prilejuită de finalizarea evaluării persoanelor asistate prin acest serviciu public specializat (persoane instituționalizate și neinstituționalizate). De asemenea, s-a procedat la o evaluare a activității acestei instituții publice, în cele trei luni de la transformarea ei din ISTPH în DJAS. Și, desigur, vizita s-a des­fășurat și în contextul viitoarei "contopiri" a DJAS cu DGPDC (Di­recția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului) Alba, după modelul deja aplicat în alte județe. (Fapt pe care cotidianul nostru îl preconiza cu mult înainte chiar de apariția proiectului legislativ și a "modelului"!)
    După vizitarea sediului DJAS Alba, și evaluarea activității, in­spec­torul mureșan s-a deplasat în teren, la două instituții subordonate a­cestui serviciu public specializat (la Sebeș și la Gârbova). Nu înainte de a înmâna vechilor angajați ai ISTPH niște prime (al 13-lea sala­riu !?), și de a ne declara că... inspecția s-a încheiat cu un bilanț pozitiv. (I.H.)
"Luna Pădurii" a început în județul Alba cu
Furt de brazi de la ziarul "Unirea"
    "Luna Pădurii" a debutat peste tot în județul Alba sub însemne optimiste, cu sădiri de brăduți sau puieți de foioase peste tot în județ (exceptând, evident, locurile unde se defrișează non-stop). O ex­cep­ție (tristă) a făcut-o și spațiul verde din curtea redacției ziarului Uni­rea (proprietate privată), de unde au dispărut luni, 15 martie, mai mulți puieți de brad, sădiți abia anul trecut, în scop decorativ. Și cum ieri (marți, 16 martie) a fost zi de târg la Alba Iulia, n-ar fi de mirare ca puieții cu pricina să-și fi găsit alt proprietar. Celor care și-au um­flat buzunarele pentru o zi din această afacere le dorim... biiip! Și iarăși biiip! Așa să le ajute Cel de Sus!
Spațiile din Policlinica stomatologică Alba Iulia pot fi închiriate
    Delegația Permanentă a Consiliului județean Alba a aprobat pro­iectul de hotărâre privind închirierea, prin licitație publică, în condițiile legii, de către spitalul județean Alba a unor spații de la Policlinica stomatologică din Alba Iulia, strada Luminii 5 A. Spațiile ce vor fi închiriate își vor păstra actuala destinație, de cabinete medicale sto­matologice, de radiologie și tehnică dentară. Contractele de închi­riere se vor încheia de spitalul județean.(F.R.)
Bani pentru cămine culturale
    Delegația Permanentă a Consiliului județean Alba a aprobat alo­carea sumei de 250 de milioane de lei, respectiv 100 de milioane de lei, pentru căminele culturale din Mihalț și Cenade. Cu scorul de 5 la 4 a trecut și amendamentul vicepreședintelui Doru Victor Cetean, care a solicitat alocarea sumei de 181 de milioane de lei, din fondul de rezervă, pentru sediul administrativ din Cut. Cele două cămine culturale se află într-o avansată stare de degradare.(F.R.)
Avocatul Poporului la Câmpeni
    Funcționarii publici din cadrul Biroului Teritorial Alba Iulia al in­stituției Avocatul Poporului acordă audiențe la sediul Primăriei ora­șului Câmpeni, în data de 22 martie 2004, începând cu ora 10.00. (Coordonator al Biroului Teritorial Alba Iulia, expert Maria BUCUR)
Ședința CDR Centru
    Luni, 22 martie a.c., președintele Consiliului județean Alba, Eu­gen Popa va participa la ședința de lucru a Consiliului de Dezvoltare Regională Centru, unde dânsul este co-președinte. La reuniunea de la Tg. Mureș, unde vor fi discutate 12 rapoarte, va fi prezent și di­re­ctorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu.(F.R.)
La Parcul industrial Cugir
Un șef la aproape doi salariați
    Vicepreședintele Consiliului județean Alba, Ioan Florea, va cere în prima ședință a plenului, reducerea numărului de membri în Consiliul de Administrație al Parcului industrial Cugir de la 7 la 5. În prezent, la parc sunt angajate 12 persoane, dar alte 9 persoane sunt re­tri­buite cu indemnizații, pe lângă membrii CA fiind și cenzorii. Din a­cest motiv cheltuielile cu salariile sunt prea mari, față de volumul de activitate. Membrii Consiliului de Administrație sunt numiți pe o peri­oadă de 4 ani și pot fi revocați de Adunarea Generală a Acționarilor.(F.R.)
Și-a pus capăt zilelor
    Poliția Șugag a fost anunțată de Ștefan N., de 42 de ani, din loca­litate că soacra lui, Ana Gheorghioiu, de 67 de ani, și-a pus capăt zilelor. Femeia s-a spânzurat cu o funie într-o anexă gospodă­reas­că. Victima figura în evidențele medicilor cu tulburări psihice și alte ten­tative de suicid, fiind internată la psihiatrie.(F.R.)
Dau în judecată Guvernul
    Asociația crescătorilor de bovine din județul Alba, care numără câteva mii de membri, a pregătit actele necesare pentru a acționa în judecată Guvernul României, ne-a informat d-l Ioan Moldovan. Mem­brii asociației sunt nemulțumiți de faptul că statul refuză să le plă­tească subvenția actualizată cu rata inflației la litrul de lapte. Din 2000, Ministerul Agriculturii plătește crescătorilor aceeași subvenție, adică 1460 de lei/litru vara și 1680 de lei/litru iarna. Potrivit Ordo­nanței de Urgență a Guvernului nr.29/2002, subvenția trebuie reactu­alizată anual, lucru care nu se întâmplă.(F.R.)
Șase reprezentanți ai CJ Alba în Sănătate
    Delegația Permanentă a Consiliului județean Alba a aprobat pro­iectul de hotărâre referitor la numirea reprezentanților acestei insti­tuții în Consiliile de Administrație la Spitalul județean, Sanatoriul TBC Aiud și Serviciul județean de Ambulanță Alba. În total este vorba de 6 persoane, câte două pe fiecare unitate medicală. Vice­președintele Ioan Florea a solicitat nominalizarea unor persoane din aparatul propriu al CJ Alba, solicitând juriștilor ca la prima ședință să spună dacă aceștia sunt compatibili. Nominalizările se vor face în plen. Membrii CA de la CJ Alba nu vor fi retribuiți.(F.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.