Veşnic preocupaţi să găsim logica mişcărilor haotice de pe scena politică românească sau să prindem sensul nedeformat de mass-media al atenţionărilor care ne vin pe bandă rulantă din partea Uniunii Europene sau a Big Brother-ului de peste ocean, ne-am cam pierdut şi acel dram de detaşare absolut obligatoriu pentru eva­luarea cât de cât obiectivă a situaţiei în care se află România şi noi toţi odată cu ea. O scrisoare primită de la un prieten belgian, pe numele lui Jacques Vanderougstraete, care iubeşte România mai mult decât unii dintre compatrioţii noştri şi care, în acest fel, şi-a făcut mulţi prieteni, din Alba Iulia până la Cluj, Braşov sau Bucu­reşti, ne-a oferit o altă perspectivă asupra condiţiei noastre asupra căreia ar merita, cred, să reflectăm. Iată conţinutul ineditei epistole.
    "Sunt întrebat adesea care este imaginea României în Belgia? De fapt, marele public nu este câtuşi de puţin interesat de aderarea României la UE. Se mai fac auzite câteodată comentariile unor ci­titori de ziare, dar numai când se întâmplă ca nişte români să fie arestaţi pentru furt sau pentru trafic de tot ce vrei şi ce nu vrei. Este de remarcat că celelalte bande de infractori sunt prezentate fără a li se menţiona naţionalitatea, ele fiind numite «bande venite din Eu­ropa de Est», în timp ce naţionalitatea românilor este subliniată în­totdeauna. Eu citesc zilnic ziarele româneşti şi văd că şi jurnaliştii voştri fac acelaşi lucru în privinţa ţiganilor (...)
    Ţiganii cerşetori de la noi - care sunt în număr foarte mare - provin în majoritatea lor din România şi sunt corecţi. Ei se mul­ţumesc să cerşească la ieşirea din supermagazine, unde primesc bani şi mâncare. Eu dau întotdeauna câte ceva. Ţiganii cu reputaţie foarte proastă sunt de origine iugoslavă, aceştia trimiţându-şi copiii la furat de portofele şi poşete.
    În cadrul «Operaţiunii Satele Româneşti», câteva mii de per­soane se angajează zilnic să ajute România! Şi asta în mod bene­vol! Eu cunosc, desigur, şi câteva zeci de români iar ceea ce mă şochează este faptul că cei mai mulţi, odată instalaţi în confortul occidental, uită complet de unde au plecat. Ei nu îşi mai amintesc deloc situaţia economică precară a prietenilor, concitadinilor sau chiar a rudelor. Foarte puţini sunt cei care trimit lunar 50 sau 100 de euro, bani care să le permită apropiaţilor să-şi tragă puţin sufletul din punct de vedere financiar. De menţionat că toţi cei care trăiesc în Belgia au această posibilitate. Puţin numeroşi sunt şi cei care ajută asociaţiile şi comitetele noastre să organizeze evenimente având drept scop colectarea de bani pentru acţiunile noastre din România. Este foarte trist...
    Cât despre corupţie... În ciuda unor articole fulminante despre a­restarea unor filiere care acţionează la frontiere, corupţia este bine merci! În Belgia, la Zaventem sau la Bruxelles, mulţi români pe care îi cunosc şi pe care îi ajut personal cu lucruri noi (haine, încăl­ţăminte, material şcolar) lucrează la negru! Salariul lor este de 4-5 euro/oră, ceea ce este corect, dar nu beneficiază de protecţie so­cială! Inimaginabil e faptul că muncitorii ilegali, veniţi în principiu pentru 3 luni, rămân între 6 şi 9 luni. La întoarcere e suficient să-i dea vameşului sau poliţistului circa 50 de euro ca să primească dovada antedatată a faptului că s-au integrat în cele trei luni legale. Şi astea nu sunt zvonuri ci realităţi pe care eu le-am verificat în paşapoarte! Eu ajut asemenea persoane cu examene medicale şi cu diverse formalităţi pentru că, în cazul lor, banii câştigaţi în Belgia sunt capital pentru supravieţuire (...)
    Cred că România va fi primită în UE în 2007. De fapt sper acest lucru din toată inima. Dar, ca să se întâmple asta, speranţelor trebuie să li se adauge schimbări serioase de mentalitate! Pentru a reuşi nu ar trebui să aşteptăm producerea unor miracole. E su­ficient ca fiecare să muncească un pic mai mult şi să se intereseze în fiecare zi nu doar de ceea ce i se întâmplă lui personal ci şi ceea ce se petrece în jur. Pentru că nimic nu pică pur şi simplu din cer.
    Poate că scrisoarea mea este cam dezordonată şi îmi cer scuze pentru asta, dar de vină este iubirea mea pentru România, această ţară care mă emoţionează la fel de mult pe cât mă bulversează".
    Dragă Jacques, nu numai că te scuzăm, dar îţi şi mulţumim pen­tru gândurile şi faptele tale bune. Şi spunând asta, cred că sunt în asentimentul cititorilor noştri.