Într-o atmosferă de mare sărbătoare
PSD Alba și-a lansat candidații în competiția electorală pentru alegerile locale
Într-o atmosferă emoționantă, de mare sărbătoare, Partidul Social Democrat Alba și-a lansat ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, candidații pentru funcția de primar la municipii, orașe și comune. Sala mare a Casei de Cultură a fost plină până la refuz de membrii și simpatizanții PSD, (chiar și majorete) ce purtau în mâini stegulețe și baloane cu însemnele partidului de guvernământ. În debutul manifestării a fost intonat imnul PSD, iar apoi a vorbit asistenței președintele PSD Alba, Liviu Mugurel Sârbu. În discursul său domnia sa a subliniat faptul că propunerile de astăzi vizează "cele mai importante personalități ale filialelor municipale, orășenești și comunale, oameni cu o conduită morală exemplară, devotați comunității din care fac parte, apropiați și interesați de problemele obștei, a vieții social economice din localitățile în care candidează. Ne place să credem că toți candidații sunt oameni deschiși, onești, neamestecați în nici o afacere necinstită pentru care să fie mai apoi arătați cu degetul....Ei știu că pentru a deveni primari sau consilieri sunt datori să dea tot ce au mai bun: energie, capacitate, putere de pătrundere și înțelegere a nevoilor, greutăților și doleanțelor semenilor, de a le asculta păsul și a se bate pentru a le rezolva ofurile, a prelua în mod pozitiv tot ce este mai valoros - idei, propuneri, sugestii, toate în scopul ridicării gradului de confort a localităților pe care le vor gestiona administrativ". În final, liderul PSD Alba le-a dorit tuturor candidaților la funcția de primar o campanie cât mai eficientă și fertilă, multă energie și consecvență pentru a ajunge la inimile cetățenilor, celor care vor fi alături de PSD la 6 iunie 2004.
În continuare, prezentarea candidaților a început cu propunerile pentru primăriile municipiilor și orașelor, care și-au expus fiecare realizările din perioada 2000-2004, cei din sală reușind să le urmărească și într-o succintă prezentare video. Se cuvine precizat faptul că, din motive de sănătate, au lipsit de la manifestare candidații la primăriile din Blaj, Abrud și Cergău. S-au trecut în revistă realizările pe plan edilitar, social, cultural și în multe alte domenii, precum și deviza electorală. S-a început cu Aiudul, prin primarul Liviu Octavian Rusu, apoi Sebeșul - Alexandru Dăncilă, actualul primar. La Baia de Arieș va candida Silviu Mârzan, primarul actual, care a vorbit și el asistenței despre realizările din cei 4 ani, dar și despre proiectele de viitor, amintind și deviza: "Să continuăm ce-am început împreună!". La Câmpeni, propunerea PSD este primarul Ioan Viorel Sicoe, care a amintit faptul că a conduce orașul Câmpeni este o mare cinste, dar și o mare responsabilitate. La Primăria orașului Cugir, unde nu a fost și nu este primar PSD, își va depune candidatura actualul viceprimar, Cornel Murg, care a prezentat cele 10 obiective ce trebuie atinse pentru a locui într-un oraș de nota 10. La Ocna Mureș s-a prezentat pentru a învinge în lupta electorală Ioan Mircea Leahu, jurist, care a oferit asistenței câteva imagini privind o parte din "realizările liberale" din acest oraș - mizerie, sărăcie, conducere haotică, demagogie, promisiuni neonorate. La Zlatna va candida pentru funcția de primar Daniel Negrea, actualul primar, cel care își va atrage alegătorii prin deviza: "Votați PSD, votați viitorul orașului Zlatna!". Și la Albac se va merge pe mâna actualului primar, Gheorghe Pașca, cel care e convins că doar cei care-și onorează promisiunile vor reuși să câștige încrederea semenilor. În continuarea manifestării s-au prezentat candidații la primăriile comunelor, fiecare cu sloganul său electoral. Aceștia sunt: Almașu Mare - Zaharie Aron (actual primar) - "Împreună pentru un viitor mai bun", Arieșeni - Lazea Rovin (actual primar) - "Numai împreună vom reuși", Avram Iancu - Sandu Heler (actual viceprimar) - "Alături de oameni, aproape de ei", Berghin - Vasile Bica (actual primar) - "Am început împreună, să continuăm", Bistra - Ioan Bârla (actual primar) - "Un om sfințește locul", Blandiana - Nicolae Gherman (actual primar) - "Un bun gospodar pentru o comună cu oameni harnici", Bucium - Viorel Cenariu David (actual viceprimar) - "Totul pentru bunăstarea buciumanilor", Cenade - Ilie Neamțu (actual viceprimar) - "Totul pentru oameni", Ceru Băcăinți - Aurel Giurgiu (actual primar) - "Am fost și vom fi împreună", Cetatea de Baltă - Nicolae Părău (actual primar) - "Votați un primar cinstit și corect", Ciugud - Gheorghe Damian (actual primar) - "Împreună pentru o viață mai bună", Ciuruleasa - Radu Tuhuț (candidat nou, întreprinzător particular) - "Votați un om tânăr și energic", Câlnic - Nicolae Ienciu - "Energie și transparență", Cut - Eugen Cutean - "Competență și sinceritate", Cricău - Nicolae Muntean (actual primar) - "Un primar pentru toți", Crăciunelu de Jos - Lenuța Bubur (actual primar) - "Votați un primar care va munci alături de voi", Daia Română - Doru Damian (actual primar) - "Experiență, echilibru, echitate", Doștat - Vasile Albu (actual viceprimar) - "Votați cu încredere PSD", Fărău - Gligor Barabaș (actual primar) - "Am fost și voi fi alături de voi", Galda de Jos (actual primar) - Romulus Raica - "Împreună vom reuși", Gârbova - Ioan Fulea (actual primar) - "Fapte, nu vorbe", Gârda de Sus - Marin Vârciu (actual primar) - "Votează PSD, votează bunăstarea ta", Hopârta - Augustin Popa (actual primar) - "Un primar alături de oameni", Horea - Mircea Pașca (propunere nouă) - "Un om pentru oamenii comunei", Ighiu - Ilie Macarie (propunere nouă, patron) - "Votați pentru o administrație europeană", Întregalde - Ioan Nistor (actual primar) - "Sunt omul de care aveți nevoie", Jidvei - Teodor Trif (actual primar) - "Omul potrivit la locul potrivit", Livezile - Virgil Filimon (actual primar) - "Numai împreună vom învinge", Lopadea Nouă - Marin Indreiu (actual primar) - "Nu contează etnia, ci omenia", Lunca Mureșului - Ioan Rusu (actual primar) - "Pentru oameni, pentru democrație", Lupșa - Alexandru Măcăieț (actual primar) - "Totul pentru oameni", Meteș - Nicolae Varvara (actual primar) - "Să continuăm împreună", Mihalț - Ionel Toma Cârnaț (actual primar) - "Un primar pentru toți", Mirăslău - Aurel Mărginean (actual primar) - "Echilibru și maturitate", Noșlac - Pamfil Vaidasigan (propunere nouă) - "Pentru adevăr și bunăstare", Ocoliș - Alin Jucan (propunere nouă, medic veterinar) - "Împreună pentru o viață mai bună", Ohaba - Nicolae Mihălțan (actual primar) - "Totul pentru bunăstarea locuitorilor", Pianu - Marin Petruse (actual primar) - "Împreună spre mai bine", Poiana Vadului - Rovin Briciu (propunere nouă, profesor) - "Am fost și voi fi pentru voi", Ponor - Victor Cordea (actual primar) - "Fapte, nu vorbe", Poșaga - Ioan Rosa (propunere nouă, învățător) - "Votați un primar nou pentru o viață nouă", Rădești - Ioan Oltean (propunere nouă, patron) - "Împreună va fi mai bine", Râmeț - Victor Boțan (propunere nouă, patron) - "Prin muncă vom învinge", Roșia de Secaș - Ioan Popa - "Totul pentru oameni", Roșia Montană - Virgil Narița (actual primar) - "Alături de roșieni la bine și la rău", Sălciua - Oliviu Bendea (actual primar) - "Omul potrivit la locul potrivit", Săliștea - Ioan Stuparu (actual primar) - "Dă o șansă speranțelor tale", Săsciori - Florian Morar (propunere nouă) - "Un primar pentru toți", Scărișoara - Vasile Costea (actual primar) - "Să continuăm ce am început", Șibot - Marius Bonța (actual primar) - "Să mergem mai departe", Sâncel - Gheorghe Lațiu (actual primar) - "Muncă, cinste, adevăr", Sântimbru - Ștefan Petruț (propunere nouă) - "Se poate și altfel", Sohodol - Adrian Narița (actual viceprimar) - "Un om pentru comunitate", Șona - Emil Mărginean (actual primar) - "Dacă sunteți mulțumiți votați-mă în continuare", Șpring - Ioan Ciucă (actual primar) - "Votați cel mai bun primar", Stremț - Ștefan Popa (actual primar) - "Totul pentru oameni", Șugag - Dorin Bogdan (propunere nouă, jurist) - "Un tânăr pentru un viitor mai bun", Unirea - Cristinel Metea (actual primar) - "Împreună pentru o Unire europeană", Vadu Moților - Eugenia Hristea (actual primar) - "Împreună reușim", Valea Lungă - Gheorghe Deneș (actual primar) - "Împreună în UE", Vidra - Ioan Burz (actual primar) - "Dacă vom fi uniți vom învinge", Vințu de Jos - Dumitru Ghețe (propunere nouă, colonel (r)) - "Puterea noastră este munca în echipă". La final au urat succes candidaților Ioan Florea, vicepreședintele CJ Alba, Eugen Popa - vicepreședinte PSD Alba, Ioan Popa - vicepreședinte PSD Alba, deputatul Constantin Selagea - vicepreședinte PSD Alba, senatorul Cornel Filipescu - președinte executiv al PSD Alba și senatorul PSD Adrian Păunescu. Manifestarea a continuat cu programul susținut de Cenaclul "Totuși iubirea", condus de poetul A. Păunescu. Sărbătoarea prilejuită de lansarea candidaților PSD Alba la primăriile municipiilor, orașelor și comunelor s-a dovedit a fi o reușită datorită atmosferei create la care au contribuit deopotrivă candidații, dar și membrii și simpatizanții PSD Alba prezenți în sală.
Adriana DURIGĂ