În ultimii 8 ani retorica politicianistă pe tema locurilor de muncă, mai exact a lipsei lor, a cunoscut o dezvoltare solidă. Toate par­tidele, dar mai ales cele din Opoziţie au criticat guvernanţii vremii pentru prea marea lejeritate cu care au acceptat reducerea locurilor de muncă existente, fără a lua măsurile necesare pentru crearea altora noi. Pentru a-şi asigura liniştea, statul plătea viitorilor şomeri sume considerabile. Tonul a fost dat de guvernul Victor Ciorbea, care a disponibilizat în masă mii de mineri în Valea Jiului, inau­gurând totodată şi moda plăţilor compensatorii. Aceste fapte au fost aspru şi îndelung înfierate de PSD (pe atunci PDSR), care consi­dera, corect de altfel că plă­ţile compensatorii nu sunt altceva decât o încurajare a nemuncii şi un atac la bugetul de stat, de fapt la buzunarul contribuabililor. Cu toate acestea, disponibilizările şi plă­ţile compensatorii au mers înainte devenind nu o excepţie (cum s-a dorit în cazul minerilor din Valea Jiului), ci o regulă. Iar numărul salariilor cerute de disponibilizaţi a crescut şi el odată cu trecerea anilor ajungându-se acum ca un disponibilizat să primească chiar şi 36 de salarii compensatorii. Asta înseamnă 3 ani de nemuncă! Iar pentru bugetul de stat este un dezastru, chiar dacă nimeni nu re­cunoaşte. Sunt bani cu care se puteau moderniza multe lucruri în România, dar aşa...
    În aceste condiţii este firesc ca noii şomeri să nu fie în esenţă îngrijoraţi de soarta lor, chiar dacă declarativ mai apare din când în când câte un lider sindical ameninţător. Este semnificativ că revendicările sindicale din ultimii ani nu se mai fac pentru apărarea locurilor de muncă ci doar pentru măriri de salarii sau de perioade de acordare a plăţilor compensatorii, ori de plată a veniturilor lunare de completare. Acestea din urmă vor avea valoarea venitului mediu net pe economie, adică peste 5 milioane de lei! Nimeni nu-şi mai bate capul cu crearea de locuri de muncă (decât la nivel declarativ şi tot mai apăsat acum, cu venirea campaniei electorale) pentru că de fapt cine să le ocupe când e mai comod să huzureşti acasă pe banii statului? Aşa se face că unii investitori străini nu găsesc decât cu greu muncitori. Un astfel de exemplu este SEWS Ro­mâ­nia, a cărei investiţie în municipiul Alba Iulia creează circa 1000 de locuri de muncă, dar recrutarea muncitorilor este grea, deşi se spu­ne că Alba Iulia are destui şomeri, iar administraţia locală a fost dur criticată că nu se ocupă de atragerea investitorilor.
    În cursul săptămânii trecute, Fondul Monetar Internaţional a soli­citat ţărilor candidate la Uniunea Europeană să reducă deficitul pu­blic, adică datoria internă. Surse neoficiale arată că în cazul Româ­niei această datorie este de 8-9 miliarde de dolari, din care o bună parte este generată de lenea cu voie de la stăpânire. Liniştea so­cială de care s-a bucurat guvernul în ultimii ani a fost scump cum­părată cu banii tuturor. Cum se va descurca guvernul (indiferent ca­re va fi el în urma alegerilor) este greu de spus acum. Poate se va adopta şi la noi o lege prin care şomerii care refuză un loc de muncă să plătească amendă şi să nu mai beneficieze de plăţi şi ajutoare, lege care să încurajeze munca şi nu nemunca. O astfel de lege a fost recent adoptată de statul german, un stat a cărui situaţie economică este infinit mai bună decât cea a statului român. Până atunci, trai neneacă pe banii babachii!