Prima pagină Ediția din: 7.4.2004
Inimi de români generoase și solidare cu cei neplecați în fața sorții
•În cadrul manifestării "Inimi de români", un alba­iulian de 11 ani s-a întâlnit cu premierul și cu pre­ședintele României, la Palatul Snagov *Este vorba despre "copilul minune", Alexandru Pârgaru, iar în­tâlnirea va fi difuzată de România 1 în prima zi de Paști
      Anul acesta, în ziua de 1 aprilie, la Palatul Snagov a avut loc o ma­nifestare intitulată "Inimi de români", dedicată premierii unor per­sonalități "neconvenționale" din țara noastră, de către Guvernul și Pre­ședinția României. Este vorba despre conaționalii noștri care au dovedit, în cel mai pur spirit românesc, "eroism, solidaritate, capa­ci­tate de sacrificiu, dârzenie, neaplecare în fața morții, bărbăție, putere de luptă", după cum s-a precizat la manifestarea respectivă, de că­tre cei ce au acordat distincțiile. (Cu alte cuvinte, este vorba despre diferite cazuri, intens mediatizate, de români excepționali.) Nu mică a fost surpriza familiei Pârgaru, din Alba Iulia, atunci când a primit invitația de a fi prezentă în 1 aprilie, la Palatul Snagov. (Inițial au cre­zut că e vorba de o... "păcăleală". Cu atât mai mult cu cât erau asi­gurați de decontarea cheltuielilor de drum, cazare și masă.) Despre această familie ați putut afla multe lucruri, încă de acum doi ani, din paginile cotidianului "Unirea" (care, între noi fie vorba, a și declanșat campania de presă în favoarea ei). Cititorii noștri poate își mai a­mintesc că e vorba despre micuțul botezat de media "copilul minune din Alba Iulia", Alexandru Pârgaru (azi în vârstă de 11 ani), care a suportat două operații dificile pe creier și alte tratamente în Ger­mania, iar pentru salvarea vieții lui s-au pus în mișcare toate me­canismele posibile de solidaritate umană (politică, administrativă, economică), de la nivel local și central. Micuțul care a demonstrat, chiar și în timpul luptei sale cu moartea, o bărbăție și un talent rar (el este interpret folcloric, poet, filozof, "medic de plante"... un "în­țelept" în toată puterea cuvântului). Dar dvs. îl cunoașteți mai bine, l-ați văzut adesea pe scenele albaiuliene...
    Ei bine, după cum spuneam, împreună cu părinții săi (Magdalena și Eduard Pârgaru), în data de 1 aprilie a.c., Alexandru s-a aflat la Palatul Snagov, unde a avut ocazia de a sta de vorbă cu preșe­dintele Iliescu, cu premierul Adrian Năstase și cu Patriarhul Teo­ctist. (Nu comentăm eventualele conotații politice ale acestei prime ediții a manifestării "Inimi de români". Important e faptul că "omenia" a fost, în sfârșit, apreciată.)
    În afară de micul albaiulian, au mai primit trofeul respectiv mulți al­ții: deținutul care și-a donat un rinichi unei fete (cu care ulterior a întemeiat o căsnicie), un medic care a efectuat peste 40.000 de o­perații, ziarista care s-a zbătut pentru salvarea vieții Lucicăi Bunghez (femeia operată de o tumoră gigant) ș.a. La festivitatea de decernare a trofeelor s-au aflat peste 200 de personalități românești contem­porane. Unii au înmânat premii, alții au primit premii, iar alții au sus­ținut un mic spectacol (în care a fost inclus și micul Alexandru Pâr­garu). Dar, pentru a afla mai multe despre prima ediție a manifestării "Inimi de români" (care sperăm că nu se va opri odată cu trecerea... campaniei electorale), vă sugerăm să urmăriți emisiunea televizată despre acest eveniment, care va fi difuzată în data de 11 aprilie, de Sfintele Paști, pe canalul România 1, la ora 19.30.
Ioan HĂNȚULESCU

Autolaborator modern pentru DVSA Alba
    Direcția Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Alba (DVSA) are de acum în dotare un autolaborator care va fi utilizat în acțiunile specifice din această perioadă. Autolaboratorul este dotat cu aparat pentru determinarea celulelor somatice, analizor Ecomilk, frigider, termostat, analizor carne, ovoscop, precum și instrumente specifice analizelor de laborator. În următoarele zile, inspectorii sanitar-vete­rinari, împreună cu reprezentanții Poliției, vor acționa pentru veri­fi­carea respectării dispozițiilor stabilite de autoritatea veterinară. (A.D.T.)
Ioan Timiș și Gheorghe Gruber au trecut la umaniști
    În cadrul conferinței de presă a PUR (S-L) Alba de ieri a fost anunțată înscrierea în rândul umaniștilor a ing. Ioan Timiș, fost pri­mar țărănist al municipiului Alba Iulia, actualmente director general la o firmă privată și a ing. Gheorghe Gruber, fost director al EM Ro­șia Montană, în prezent consilier în cadrul SC Gold Corporation Roșia Montană. Ing. Gheorghe Gruber a acceptat și propunerea u­ma­niștilor de a candida la funcția de primar al orașului Abrud. (N.I.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.